se duse jos în cabina comandantului să aducă scrisoarea lui Seels, în dosul căreia era desenată harta aceea misterioasă. O întinse pe genunchi şi se aplecară toţi trei ca s-o studieze mai bine.

   Jan Brike îl văzu.

   — Aha, iar se uită la scrisoare, mormăi el. Să vedeţi voi, măi băieţi, că bătrânul casier o să aibă el grijă să găsească ei pe „Satan". Şi ce-om mai pătimi noi pe-acolo o să fie o grozăvie — eu atât vă spun. Numai că George al nostru o să biruie toate puterile astea necurate şi o să scape cu ajutorul nostru. Dar ce-o fi de nu adie de fel vântul? Ştiţi şi voi că prin meleagurile astea suflă întotdeauna vântul cu turbare. Nu e lucru curat la mijloc...

   — Bine zici, făcu unul din marinari, pentru întâia oară trec pe-aici fără să dau de furtună.

   — Păi eu ce vă spun? şopti cu glas misterios bătrânul. Să ştiţi ca spiritul lui Seels e prin apropiere. Pune el ceva la cale, o să vedeţi voi băieţi, să fim pregătiţi că o să se întâmple lucru mare. Na! văzurăţi? Asta a fost casierul.

   Cu ochii holbaţi de groază, marinarii simţiră stârnindu-se deodată o răbufneală de vânt, care smulse din mâinile lui George scrisoarea pe care o ridicase sus de tot ca s-o privească în zare. Tânărul scoase un ţipăt de spahiu şi se uită după hârtia care căzu în mare nu departe de submarin. Vântul se potolise dintr-o dată ca prin minune. Fără să stea pe gânduri, George se repezi peste parapet şi sări în apă.

   Brike alerga la tun, căci se temea să nu vadă răsărind pe neaşteptate vreun monstru din adânc ca să-l înghită pe băiat.

   Dar acesta puse mâna pe scrisoare şi se întoarse înot la

submarin, apoi dintr-o săritură fu pe punte.

   —  Păcat! zise el cu părere de rău, căpitanului. Nu mai putem face nimic acum cu scrisoarea. S-a udat toată de apă şi s-a mototolit, aşa că insula mult căutată rămâne pierdută pentru totdeauna. Te pomeneşti că are dreptate Brike şi că spiritul lui Seels...

   Deodată îşi rupse vorba şi se uită încremenit la hârtie. Zise apoi cu glas sugrumat de emoţie:

   — Tată. Brike ştie ce spune, trebuie să existe ceva pe care mintea noastră nu o poate cuprinde. De unde se stârni aşa deodată răbufneala aceea de vânt şi să-mi smulgă din mână hârtia când eu o ţineam strâns cu amândouă mâinile? Şi ce m-a făcut s-o mototolesc în palmă când am scos-o din apă? Uite cum sau desluşit acum liniile acelea încurcate. Se vede lămurit insula, poziţia ei şi chipul Iui „Satan"

   — Aşa e, striga Farrow înmărmurit, uitându-se la hartă. Parcă-mi vine şi mie să cred în lucruri supranaturale. Şi-acum ştiu şi unde se afla insula, peste două zile vom putea acolo.

   — Vedeţi, domnule căpitan, că spiritul Iui Seels călătoreşte cu noi, făcu Brike apropiindu-se de el. Dar nu e duşman lui George al nostru fiindcă i-a arătat unde se află insula lui Satan. Numai ca n-ar fi rău să se ferească de nişte pământ galben care fierbe din pământ şi...

   — Bine, bine, am înţeles, îi curmă căpitanul vorba.

   — Şi-acum spre insula Iui Satan! Nu mă mai tem de nimic, strigă George cu înflăcărare.

   — Maşina înainte! Cu toată viteza spre nord-vest! se auzi apoi comanda căpitanului.

   Şi minunatul submarin porni, lăsând dâre lungi de spumă în urmă-i, spre mult căutata insulă a lui Satan.

 

SFÂRŞIT

 

 

Volumul 2

 

RAZBUNAREA LUI SATAN

 

   NAUFRAGIATUL

 

   VALURI ÎNALTE de peste doi metri se ridicau căutând parcă să ajungă până la turnul submarinului în care se aflau George Farrow învăluit într-o manta de cauciuc, şi tatăl său. Niciodată bătrânul lup de mare nu întâlnise o furtună mai groaznică de când străbătea marea Flores.

   George rugase pe tatăl său să lase submarinul să plutească la suprafaţa apei, căci aerul greu din interior parcă-l sufoca. În aer liber, tânărul respiră în voie, mulţumit să admire chiar un cer sfâşiat de fulgere.

   Căpitanul era în culmea fericirii şi nespus de mândru când îşi privea feciorul. George era un demn urmaş al Farrowilor şi nu se temea de nimic, ci râdea vesel în faţa furtunii care scrâşnea neputincioasă când valurile ei se spărgeau de pereţii submarinului.

   Furtuna venise brusc, probabil în urma unui taifun iscat pe marea Harafura.

   Vasul putea să navigheze fără nici un risc la suprafaţă. Dacă uraganul ar fi devenit mai periculos, submarinul ar fi avut suficient timp să coboare în adânc.

   George cerceta atent Sudul. Cam la o sută de metri de ei se vedea o insulă, acoperită de palmieri înalţi. Fără de voie, tânărul regretă faptul că atâtea nuci de cocos se pierdeau fără de folos.

   Deodată, el apucă braţul tatălui său, întinzând mâna spre insulă. Într-un golf mărişor ce se întrevedea spre mare, o luntre mică era aruncată de valuri spre mal.

   Un om se afla în luntre şi vâslea puternic, căutând să împiedece acostarea. Se părea că vâslaşul dorea să iasă în larg,

   Omul acela probabil că nu se temea de furia elementelor naturii, fiind un îndrăzneţ, sau poate că un motiv deosebit îl oprea să se apropie de insulă.

   Căpitanul duse tubul acustic la gură şi dădu un ordin. Maşinile îşi micşorară viteza şi submarinul îşi schimbă direcţia, îndreptându-se spre luntre.

   Omul care vâslea era un băştinaş, gol până la mijloc, voinic şi puternic. Zărind submarinul, el se opri din vâslit, probabil din mirare căci până atunci nu mai avusese ocazia să vadă un asemenea vas. Pentru el, submarinul nu putea fi decât o născocire a diavolului.

   Ezitarea băştinaşului îl costă scump. Un val puternic lovi luntrea, dându-o peste cap.

   Căpitanul Farrow îndreptă vasul spre locul unde marea înghiţise luntrea, deşi nu mai spera să-l scape pe îndrăzneţul navigator, căci valurile puternice s-ar fi putut să-l lovească de pereţii metalici ai submarinului zdrobindu-l.

   Băştinaşul nu se vedea încă. Deodată George arătă un punct cam la vreo cincizeci metri de mal.