— Nu ştiam că îţi place să te uiţi la ştiri, zice băiatul.

La televizor dau din nou imaginile luate de camera de supraveghere, cu tipul deghizat în drac, vopsit în roşu, cu coarne din plastic, de jucărie, şi care atacă femeile. Tipul a recidivat – de data asta ucigător. A urmărit o funcţionară tînără pe nume Beverly Hamilton în parcarea subterană şi a omorît-o cu o furcă. A înjunghiat-o de sute de ori. Parcarea e în Leeds, care, crede Bunny, e mai la sud. Publicul e în stare de şoc. În aceeaşi zi, mai tîrziu, Criminalul cu Coarne, cum l-a denumit presa, a defilat prin faţa camerelor de luat vederi de la mallul din apropiere, semănînd panică printre cumpărători. Apoi a dispărut. Poliţia e „perplexă“.

— Nu ţi se pare incredibil tipul ăsta? întreabă Bunny.

— Ba da, tati! răspunde băiatul.

La biserica St. Nicholas din Portslade se ţine o slujbă simplă pentru Libby Munro. Bunny şi Bunny Junior stau în biserică, cu capetele plecate. Sînt îmbrăcaţi în nişte costume negre nou-nouţe, pe care Bunny le-a găsit atîrnate, unul lîngă celălalt, în dulapul – altfel gol – din dormitor. O chitanţă descoperită de el în buzunarul hainei arăta că Libby cumpărase costumele de la Top Shop din Churchill Square cu două zile înainte de sinucidere. Ce Dumnezeu era faza asta?

În fiecare zi i se dezvăluia cîte un aspect nou, mai bizar şi mai trist, al morţii lui Libby. O vecină îi spusese că o văzuse pe Libby arzînd nişte foi de hîrtie şi aruncîndu-le de la balcon cu cîteva zile înainte să moară. S-a dovedit că erau scrisorile de dragoste pe care i le scrisese Bunny înainte ca ei doi să se căsătorească. Găsi bucăţi mici şi arse din ele pînă şi sub scări, printre seringi şi prezervative. Ce o apucase? Probabil că o luase razna.

Efeminatul părinte Miles, cu faţa lui ca din zer şi cumuluşi de păr alb adunaţi în jurul ţestei, rosteşte laudele la adresa lui Libby într-o şoaptă însufleţită, pe care Bunny nu o înţelege decît dacă întinde gîtul. Spune despre Libby că era „plină de viaţă şi iubită de toată lumea“, apoi o numeşte „altruistă şi peste măsură de generoasă“, fără să pomenească nici măcar o dată, după cum observă Bunny, despre boala ei şi modalitatea în care se despărţise de lume, ci spunînd doar că „s-a alăturat prematur îngerilor“.

Bunny trece rapid în revistă întreaga adunare şi vede în cealaltă parte a bisericii cîţiva prieteni de-ai lui Libby, înghesuiţi într-o strană.

Patsy Parker, supranumită „Energii Negative“, îi aruncă necontenit lui Bunny priviri acuzatoare, dar bărbatul nici nu se aşteaptă la altceva. Patsy Parker nu îl plăcuse niciodată şi îi dă de înţeles asta de cîte ori are ocazia. Patsy e scundă, cu un fund supradimensionat şi, pentru a compensa statura ei mică, poartă în mare parte a timpului tocuri cui în picioarele ei micuţe, subdimensionate. Cînd venea în vizită la Libby, parcurgea gangul cu un ţopăit hotărît şi obscen, amintindu-i lui Bunny de unul dintre cei trei porcuşori – probabil cel care şi-a făcut casa din cărămidă. E ceva cît se poate de relevant, pentru că o dată, într-un acces de indignare provocat de o remarcă pornografică a lui despre bunăciunea de Sonia Barnes, de pe caseta nr. 12, l-a făcut pe Bunny lup. Bunny a presupus că se referă la lupul din desene animate, cel cu limba plină de salivă şi ochii holbaţi, şi a luat-o de fapt ca pe un compliment. De fiecare dată cînd o vedea pe Patsy, îşi făcea numărul, zicîndu-i „şi-o să suflu, şi-o să suflu, şi-o să-ţi dărîm casa“. Bunny se gîndeşte să îşi învîrtă limba şi să-şi holbeze ochii, dar îşi dă seama, cu o anumită satisfacţie, că i se fîlfîie.

Bunny vede că lîngă Patsy stă Rebecca Beresford, pe care Libby o numea, la orice oră din zi şi din noapte, „sora mai mare pe care n-a avut-o“, „sufletul ei pereche“ şi „cea mai bună prietenă a ei din lume“. Rebecca Beresford a încetat să mai vorbească cu Bunny cu ani în urmă, după un incident de pe plaja din Rottingdean, unde ieşiseră la un grătar şi în care erau implicate jumătate de sticlă de Smirnoff Black Label, un crenvurşt crud, fiica ei de cincisprezece ani şi o serioasă eroare de interpretare a semnelor. Incidentul stîrnise o furie pe care un an de căinţă nu reuşise s-o dezamorseze. În cele din urmă s-a încheiat un pact nerostit, conform căruia dispreţul reciproc rămînea singura modalitate de acţiune. În fine. Rebecca Beresford îi aruncă lui Bunny priviri piezişe şi ţîfnoase din cealaltă parte a bisericii.

Lîngă ea stă Helen Claymore, care e sexy, nu glumă, şi care îi aruncă şi ea scurte priviri urîte, dar Bunny îşi dă seama că nu vin din suflet şi că Helen e evident disponibilă. Nu este o impresie, ci o constatare a stării de fapt. Helen Claymore e îmbrăcată cu un costum negru şi strîmt de tweed, care are un efect dement asupra sînilor ei, îi militarizează, îi transformă în torpile, şi un alt efect incredibil asupra dosului ei ca o mină subacvatică. Femeia îi transmitea lui Bunny mesaje în acest mod de ani de zile, iar Bunny inspiră adînc şi încearcă să se deschidă către vibraţiile ei, ca un medium, un spiritist sau aşa ceva. Îşi eliberează imaginaţia, dar îşi dă seama pentru a milioana oară că nu are aşa ceva, aşa că se gîndeşte la vaginul ei. O vreme Bunny e captivat de el. Îl vede plutind prin faţa ochilor săi, ca o apariţie sfîntă, intuieşte minunăţiile