mi-am dat seama, în 1977, pregătind o nouă ediţie, că umplusem un raft întreg cu monografii şi articole recente, la care sf adăugaţi câteva dosare cu note şi extrase. (Nu am îndrăznit încă să le incinerez, aşa cum am făcut-o cu dosarele şi notele multor lucrări, de la ediţia a U”a a Şamanismului până la volumul III din Histoire des croyances et des idees 'e' ligieuses).

  Nea lucrare îmi va cere cel puţin trei-patru ani. Ani hotărât atunci să mă limitez, deocamdată, la o carte de proporţii modeste, dar de un interes mai general: Mort et initiation.

  De acea iarnă 1955, se leagă, în amintirea mea, un incident semnificativ. Într-o noapte, către sfârşitul lui februarie, m-a trezit din somn un miros sinistru, de cadavru; negul, mare cât o migdală, pe care-l aveam, de mulţi ani, la subţioara braţului drept, se infectase şi sângera, amestecat cu puroi. Ar fi trebuit operat de mult, dar tot amânam. În acea noapte, n-am izbutit să adorm decât spre dimineaţă. Şi numai după ce mi s-a părut că înţeleg „semnificaţia spirituală a cadavrului”. Notam în Jurnal: „M-am imaginat cu braţul drept amputat, m-am văzut scriind cu mâna stângă, salutând cu mâna stingă ridicată în aer. Degeaba. Imaginea „zvârlirii„ acelei părţi din trupul meu care începuse să putrezească nu mă liniştea. Şi deodată, mi-am adus aminte de Mort et initiation. O vedeam până acum „din afară„, ca o lucrare de erudiţie şi filosofie. Mă înşelam; nu înţelesesem esenţialul. Iniţierea e o moarte, şi orice moarte, inteligent asumată, poate echivala cu o iniţiere. Dar „moartea simbolică„ (rituală, iniţiatică) nu e numai suferinţa, tortura, boala etc.

  — Ci şi experienţa propriului tău cadavru, reconcilierea cu acest fapt simplu, dar pe care îl uităm, că nu suntem numai trecători, ci suntem şi în descompunere şi că trebuie să acceptăm acest cadavru care e carnea noastră, că trebuie să ne reconciliem cu ideea că suntem şi asta. Nu trebuie să ne gândim numai la suflet. Ar fi prea simplu [.] Nu m-am împăcat decât acceptându-mă ca atare, asumându-mi propriul meu miros cadaveric, spunându-mi că şi asta face parte din mine” {Fragmenta, I, pp. 224 sq. J (vezi şi ediţia românească,] urnal, I, Editura Humanitas, 1993, p. 273 – n. ed.).

  Dimineaţa, însoţit de dr. Henri Hunwald, am fost la Spitalul Curie; chirurgul, coleg şi prieten al lui Hunwald, m-a operat după două zile. Dar n-am ştiut rezultatul biopsiei decât o săptămână mai târziu. Deşi chirurgul mă asigurase că „90% este sigur o tumoare benignă”, nu mă linişteam decât repetându-mi că regenerarea pe care o aşteptam, pe care, de altfel, o cunoscusem de câteva ori în viaţă, va începe de aici, din experienţa morţii7.

  După ce-am aflat rezultatul biopsiei, am avut un lung şi curios reve 2*”U, pe care l-am realizat mai târziu (cf. Fragments, I, pp. 234-36) (vezi şi ecllţia românească, Jurnal, I, Editura Humanitas, 1993, pp. 273-274 – n. ed.).

  În aprilie 1955, s-a ţinut la Roma, sub preşedinţia lui Raf. Faele Pettazzoni, al VH-lea Congres Internaţional de Istoria Religiilor. (Van der Leeuw murise curând după congresul de la Amsterdam.) Am prezentat o scurtă comunicare – Le Vol magiqne – care i-a interesat mult pe Joachim Wach8 şi alţi câţiva filosofi, dar i-a iritat pe anumiţi „istoricişti”. Joachim Wach mi-a vorbit de „Haskell Lectures” de la Chicago (devenite faimoase prin West-Ostliche Mystik a lui Rudolf Otto); anul acesta, avea să le ţină F. Heiler, iar pentru 1956-57 fusese propus numele meu. În afară de cele şase conferinţe Haskell, aş fi funcţionat, din octombrie până în iunie, ca visiting professor. Evident, eram măgulit de onoarea care mi se făcuse; dar, aşa cum i-am mărturisit lui Wach, nu eram sigur că voi obţine viza americană. Cota fixată imigranţilor de origine română era completă până pe la 1990.

  Printre savanţii şi filosofii întâlniţi la Roma, se afla şi E. Grassi, profesor de filosofie la Miinchen. Mi-a vorbit de colecţia Rozvohlt Deutsche Encyclopiidie pe care o dirija; primele volumaşe erau programate pentru toamnă, şi ţinea cu orice preţ să-i dau o lucrare de sinteză: Das Heilige und das Profane, o introducere în istoria şi fenomenologia religiilor, în care aş fi utilizat documentarea din Trăite, dar concentrându-mă asupra câtorva probleme esenţiale: spaţiul şi timpul sacru, structura şi funcţia mitului, morfologia figurilor divine. Toate acestea în 160 de pagini dactilografiate, dar nu mai târziu de primăvara 1956. Am acceptat.

  Drept onorariu pentru conferinţa ţinută la ISMEO – „Centre du Monde, Temple, Maison” – Tucd ne asigurase două săptămâni la hotel. Am avut astfel răgazul de a vizita din nou, pe îndelete, Roma şi câteva orăşele din Lazio. Invitat

  8 Wach mi-a cerut cele două-trei pagini de concluzii şi, recitindu-le, nu-a mărturisit că reuşisem să demonstrez în mod concret, prin documente, libertatea şi transcendenţa ca dimensiuni constitutive ale existenţei umane, bu-bliniase câteva pagini: „Si Von considere dans leur ensemble le „voi„ et tous „ symbolisines paralleles, leur signification se revele d'emblee: tous traduisenţ une ruptureeffectueedans l'Univers de l'expeiience quotidienne. La double intentieiina-lite de cette rupture est evidente: c'est a lafois la transcendance et la liberte </„„ Von obtient par le „voi”„ (ci. „Symbolisme de l'ascension„, în Mţfthes, rive” mi/stires, în special pp. 136-l39). Din nefericire, Joachim Wach a murit Locarno, câteva luni în urmă, în vara lui 1955.

  De profesorul Carlo Diano, am plecat apoi la Padova, unde am repetat conferinţa despre „Centre du Monde”.

  Pentru întâia oară din 1950, nu figuram în programul Eranos„. Aveam toată vara liberă; puteam scrie ce mi-ar fi plăcut. În iunie, la Paris, l-am găsit pe A. Guillermou făcând corecturi la Foret interdite; romanul trebuia să apară la începutul toamnei. Luna iulie am petrecut-o la „Casa Gabriella„. Mă simţeam cu adevărat în vacanţă. Mă întrebam, uneori, ce fel de „literatură” mi-ar plăcea să scriu în cazul că Foret interdite ar fi avut succes. Într-o dimineaţă, m-a ispitit o nuvelă, Fata Căpitanului; destul de scurtă, am încheiat-o în aceeaşi seară. Personajele principale erau doi adolescenţi, o fată şi un băiat,