Câteva zile în urmă, am luat trenul spre New York, unde ne aŞteptau Lisette şi Ionel Perlea. Dar, curând, Ionel a trebuit ţ plece: acceptase, între altele, să dirijeze câteva concerte la estivalul din Aix-en-Provence. Noi am rămas până la 13 iu-

  48U

  KELULlliLfi 5UL5I111ULU1 lie, când ne-am îmbarcat, împreună cu Lisette, pe pachebotu] „Liberty”.

  Aveam de scris cele două conferinţe „Eranos” şi comunicarea pentru Congresul Orientaliştilor, de la Miinchen. Ştiam că la Paris nu voi găsi liniştea necesară, nici măcar o masă bună de scris. Aici, la New York, dispuneam de odaia lui Ionel luminoasă, cu ferestrele spre grădiniţele caselor vecine: nq simţeam arşiţa, şi tăcerea nu era întreruptă decât, la răstimpuri, de ţipetele şi blestemele unei bătrâne demente.

  Adusesem cu mine câteva cărţi şi aproape toate dosarele cu note şi extrase în legătură cu experienţa „luminii interioare”. Adunasem aceste materiale în ultimii ani, de când mă hotărâsem să analizez acest tip de experienţe mistice din perspectiva istoriei religiilor. Cunoşteam de mult documentele indiene, iraniene şi chineze, dar descoperisem de curând o seamă de exemple referitoare la „experienţele spontane” – adică nepregătite de o prealabilă instrucţie ascetic-religioasâ

  — Ale luminii interioare. Mă interesa faptul că, în diverse tradiţii religioase, ca şi în „experienţele spontane”, lumina interioară exprima întotdeauna o epifanie a Spiritului. Asemenea experienţe proiectau subiectul într-un alt univers decât cel al existenţei cotidiene, schimbându-i radical statutul ontologic, deschizându-l către valorile Spiritului. Semnificaţia luminii interioare era relevată direct celui care o experimentase. Dar, pe de altă parte, această semnificaţie nu devenea inteligibilă decât în cadrul ideologiei religioase familiare subiectului. Deşi experienţa „luminii mistice” părea a fi aceeaşi în multe culturi

  — De la „primitivi” la India vedică, budism şi monahism creştin – sensul şi valoarea ei spirituală variau de la o tradiţie religioasă la alta. Mă interesau asemenea analize comparative pentru că puneau în evidenţă atât unitatea de bază a anumitor experienţe religioase, cât şi varietatea semnificaţiilor pe care le dobândiseră în diferite tradiţii şi care dovedeau încă o dată creativitatea Spiritului5.

  În acele săptămâni de vară, am început să cunosc farmecul acestui „ultim oraş european al Americii”, cum numeau nou

  5 Experiences de la Lumiere mystique a apărut în „Eranos-Jahrbuch”, Xa (Zurich, 1958) şi a fost retipărit în Mephistophelis et l'Androgyne (GallimM < 1962). Mulţi ani în urmă, am reluat problema în studiul Spirit, Light and S* „History of Religions”, XIII, august 1971, pp. L-30 (retipărit în Occultism, W”c crap, and Cultural Fashions, Chicago, 1976).

  Emigranţi New York-ul. Şi tot atunci am avut prilejul să vizitez Metropolitan Museum de câteva ori pe săptămână şi să stau pe îndelete de vorbă cu prietenii Brutus şi Tantzi Coste, Ion Vardala, N. Caranfil şi alţii.

  N-am rămas la Paris decât câteva zile. Eram nerăbdători să regăsim cât mai repede Ascona şi Lago Maggiore. Olga Froebe îi invitase pe Stella şi Henry Corbin, şi „Casa Gabriella” era acum însufleţită de lungile noastre conversaţii, prelungite uneori până noaptea târziu. Henry, ca şi alţi prieteni şi colegi francezi, regretau că acceptasem invitaţia Universităţii din Chicago pentru încă patru ani, dar recunoşteau că, deocamdată, nu există altă soluţie. Dimpotrivă, prietenii noştri de la „Bol-lingen Foundation”, John Barrett şi Vaun Gilmor, erau încân-taţi. Ceea ce ne lipseşte, spuneau, nu sunt profesorii europeni care se stabilesc în Statele Unite şi care revin o dată la cinci-şase ani, ca să-şi revadă ţara, ci intelectualii care acceptă să facă anual naveta între cele două continente. Este, desigur, obositor şi, din punct de vedere financiar, extravagant („Nu veţi reuşi să faceţi economii!” ne-au prezis ei.) Dar o asemenea activitate culturală, împlinită simultan de-o parte şi de cealaltă a Atlanticului, poate contribui la o cunoaştere reciprocă mai autentică şi mai profundă a tradiţiilor şi creaţiilor celor două continente.

  În vara aceea, furtunile s-au ţinut lanţ şi rareori aveam prilejul să ne scăldăm în lac sau să ne plimbăm pe dealurile din împrejurimi. Am reuşit să pun la punct textul conferinţelor „Eranos” şi să redactez comunicarea pentru Congresul Orientaliştilor, care se ţinea la Munchen de la 28 august la 4 septembrie. Exemplele citate şi comentate în „Experiences de la Lumiere mystique” au fost urmărite cu mare interes. Mi-am amintit multă vreme discuţiile pasionante cu Scholem, Ernst Benz, Henry Corbin şi alţii.

  Am ajuns la Munchen o dată cu deschiderea congresului Şi„ în afară de atâţia colegi şi prieteni orientalişti pe care i-am reîntâlnit, am avut prilejul să-i cunosc pe Joseph Needham (ca-re mi-a mărturisit admiraţia pentru Forgerons et alchimistes), Walter Reuben, Domenik Schroder, A. L. Basham, Franz Ba-blriger etc. La 2 septembrie, am prezentat o scurtă comunice: „Remarques sur le miracle de la corde”. Problema m-a interesat de mult: nu numai fabulosul rope trick al fachirilor ci toate experienţele, mitologiile şi speculaţiile metafizice în legătură cu firele sau frânghiile, care ilustrează atât condiţia umană, cât şi structura Universului6.

  De la Miinchen, am plecat la Florenţa şi, de acolo, cu autobuzul, la Siena, Assisi şi Roma (cf. Fragments d'un Journal, pp. 246 sq.) (vezi şi ediţia românească, Jurnal, I, Editura Hu-manitas, 1993, pp. 285 ş.u. – n. ed). Simţeam amândoi, Chris-tinel şi cu mine, nevoia de a regăsi Italia începutului de toamnă, îmi dam seama de riscurile pe care le luam pătrunzând în catedrale şi muzee sau cutreierând librăriile şi anticariatele_ dar ştiam ce mă aşteaptă: o cameră de hotel la Paris. Din iulie, devenisem un wandering scholar, locuind şi lucrând_ cu excepţia „Casei Gabriella” – în camere de hotel.

  La începutul lui octombrie, ne-am întors la Paris şi ne-am instalat, pentru două luni, la Hotel Pas-de-Calais. Marea bucurie a fost, evident, reîntâlnirea prietenilor. (Familia – Mamy, Sibylle, Lisette, Ionel şi Oani – ne regăsisem în iulie la Paris şi apoi, din nou, la Ascona.) Dar, în a doua jumătate a lui noiembrie, am plecat din nou, singur, la Uppsala. Geo Widen-gren mă invitase mai demult pentru o serie de conferinţe şi seminarii. Am descoperit