colocviul organizat de Roger Williams Fellowship; am vorbit despre „Sacrul şi istoria religiilor”, provocând reacţii diverse şi pasionante. Într-adevăr, în faţa unui public alcătuit aproape în întregime din teologi, am încercat să arăt importanţa istoriei religiilor în cultura şi chiar în politica externă contemporană americană. Am stăruit asupra faptului că astăzi, când Asia a reintrat în istorie şi societăţile „primitive” sunt pe cale de a-şi cuceri independenţa, cercetarea şi înţelegerea corectă a concepţiilor religioase care structurau aceste civilizaţii exotice constituie o necesitate de ordin politic. Diplomaţii, economiştii şi tehnologii trimişi în misiune în ţările asiatice, şi mai ales în fostele colonii europene, trebuiau iniţiaţi în prealabil, şi nu numai de misionari şi antropologi.

  Dar în acei ani funcţionau doar câteva catedre de istoria religiilor la universităţile americane. Cincisprezece ani în urmă, numărul lor se ridicase la douăzeci şi cinci, aproape toate ocupate de foştii noştri studenţi, care-şi obţinuseră doctoratul la Universitatea din Chicago. Pe de altă parte, deşi se constituise de curând Asociaţia profesorilor interesaţi de istoria religiilor, nu exista nici o revistă de specialitate, deşi apăreau multe şi uneori excelente periodice consacrate problemelor teologice şi sociologiei religiilor. Împreună cu colegii mei Ki-tagawa şi Charles Long, am hotărât publicarea revistei „His-tory of Religions”, pe care University of Chicago Press a acceptat s-o editeze. Astfel că în iarna 1960 am început să ne adresăm unui număr de specialişti europeni, cerându-le colaborarea. Cum în septembrie 1960 avea loc Congresul Internaţional de la Marburg, ne-am propus să prezentăm, dacă nu primul fascicol de 160 de pagini, cel puţin macheta şi sumarul revistei3.

  Iarna şi primăvara 1960 le-am consacrat articolelor pentru „History of Religions” şi revizuirii traducerilor engleze a cărţilor Images et symboles şi Reves, mythes et mysteres. N-am reu-Şit totuşi să încep cărţulia Myth and Reality pe care i-o făgăduFascicolul apărut în ianuarie 1961 se deschide cu articolul meu introductiv History of Religions and New Humanism.

  Isem lui Ruth Nanda Anshan, pentru colecţia ei „World Per-spectives”.

  Conform tradiţiei, John Nef întrunea la cină, de două ori pe lună, membrii comitetului. De cele mai multe ori, era invitat un artist sau un autor străin. Astfel i-am cunoscut pe Cha-gall, pe Jacques Maritain, Julian Huxley, Jean Hippolyte, pe nepotul lui Charles Darwin şi mulţi alţii. Committee on Social Thought continua cu succes tradiţia inaugurată cu mulţi ani în urmă: tradiţia „dialogului” dintre feluritele orientări şi creaţii culturale de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului.

  Cursurile despre India şi despre religiile mediteraneene mă pasionau, dar nu eram prea mulţumit de documentarea pe care o puneam la dispoziţia studenţilor. Evident, le recomandam cele mai bune şi mai recente monografii, dar nu eram sigur că vor avea timp să le citească pe toate. Pe de altă parte, voiam cu orice preţ ca fiecare student să cunoască măcar o parte din textele originale, în cele mai bune traduceri accesibile. M-am hotărât atunci să fotocopiez un număr de imnuri vedice, de fragmente din Brahmana şi din Upanişade. Selecţia pentru cursul despre religiile mediteraneene era, evident, mai complicată. Am ales fragmente din Homer, din Hesiod şi He-rodot, o seamă de tablete orfice şi diferite texte tardive. Totalul nu trecea de cincizeci-şaizeci de pagini, şi astfel eram sigur că textele vor fi într-adevăr meditate de toţi studenţii.

  Evident, existau câteva antologii, dar, cum nu-mi plăcea să repet cursurile şi în fiecare trimestru alegeam alt subiect, am hotărât să alcătuiesc, cu timpul, propria mea antologie, în care textele erau clasate pe teme: cosmogonii, tipuri de divinităţi, specii de sacrificiu, rituri de iniţiere etc. Astfel, am început să adun şi să clasez documentele care, mulţi ani în urmă, vor fi editate în volumul From Primitives to Zen (1967).

  Dar, pe neaşteptate, într-o noapte din acea iarnă m-au trezit dureri neobişnuit de severe în umeri şi în braţe. N-am putut închide ochii până dimineaţa. Singura poziţie mai suportabilă era să stau înţepenit în fotoliu cu amândouă braţele ridicate. A doua zi, a venit să mă vadă doctorul Le Roy; la început, a crezut că este vorba de un atac de gută, dar curând a

  — 7 – tidentificat o criză acută de artrită. De atunci, am fost nevoit să înghit şase pilule de aspirină pe zi. Uneori, durerile deveneau suportabile, şi atunci, cu mare greutate, puteam lucra câteva ceasuri. Din acea iarnă 1960 şi pentru mulţi ani, cărţile şi studiile pe care le pregăteam şi-au întârziat apariţia.

  În nopţile când durerile artritice se înteţeau, lecturile mele favorite au fost biografiile lui Goethe şi Conversaţiile cu Ecker-mann. Aflând, la începutul lui ianuarie, de moartea lui Pettaz-zoni, am fost ispitit să-i recitesc cărţile. La răstimpuri, aveam surprize care îmi dădeau curaj. A. Vâsquez, directorul Institutului de Filosofie din Mendoza şi visiting scholar pentru şase luni, nelipsit de la cursurile mele, mi-a vorbit despre „admiratorii” mei din Argentina. Vâsquez se pregătea să scrie o carte despre „gândirea mea filosofică”; în fond, îmi repeta, eu sunt, înainte de toate, un filosof care îşi neglijează vocaţia, încerc să-mi camuflez gândirea personală sub masca erudiţiei. Dar, adăugă, în Argentina nimeni nu se mai lasă păcălit de această camuflare. Mă apăram cum puteam; deocamdată, i-am spus, trebuie să închei operele „de erudiţie”. Se vor vedea mai târziu interesul şi originalitatea lor filosofică. În fond, am adăugat, „camuflajul” acesta făcea parte din tradiţia filosofică occidentală (i-am amintit câţiva autori medievali).

  La sfârşitul iernii, l-am recitit cu încântare pe Nietzsche. Alternam lectura cu Faust II. Studenţii cursului despre „omul istoric” păreau fascinaţi, mai ales pentru că reveneam mereu asupra exemplelor greceşti.

  Am fost surprins primind în acea primăvară o teză de licenţă de la Northwestern University. Tânărul autor, Guy Wel-bon, discutând Mircea Eliade's Image of Man, încerca să prezinte An Anthropogeny hy an Historian ofReligions. Era prima lucrare universitară despre concepţiile mele. În anii următori, tezele de doctorat s-au înmulţit, atât în Statele Unite, cât şi în Europa.

  Auzeam, la răstimpuri, că unii filologi nu sunt de acord cu metoda mea: îmbrăţişez prea multe domenii şi este imposibil să le aprofundez pe fiecare