aşezată chiar în faţa lui Hazel şi H. Lowe Crosby. Locul de lângă ea părea gol, dar putea tot atât de bine să fie ocupat de un pitic, al cărui cap nu trecea de spătar.

Însă în acel moment mă interesa San Lorenzo — pământul, istoria, poporul —, aşa că n-am făcut alte încercări de a-l vedea pe pitic. În fond, piticii sunt amuzamente pentru vremuri iresponsabile sau liniştite, iar eu eram cât se poate de serios şi de entuziasmat de teoria lui Bokonon referitoare la "tensiunea dinamică", de simţul nepreţuitului echilibru dintre bine şi rău.

Când am văzut pentru prima oară sintagma "tensiune dinamică" în cartea lui Philip Castle, am râs cu un hohot pe care îl credeam superior. Potrivit lucrării lui Castle, aceasta era una dintre sintagmele preferate ale lui Bokonon, şi am presupus că ştiu ceva de care Bokonon nu avea habar: că termenul fusese popularizat de Charles Atlas, un instructor de culturism prin corespondenţă.

După cum am aflat apoi din carte, Bokonon ştia foarte bine cine era Charles Atlas. De fapt, Bokonon absolvise şcoala de culturism condusă de acesta.

Charles Atlas considera că muşchii pot fi modelaţi fără să ridici haltere sau să lucrezi la extensor, prin simpla încordare şi stimulare reciprocă a grupelor musculare.

Bokonon credea că, prin confruntarea controlată a binelui şi răului şi prin menţinerea tensiunii dintre acestea la cote înalte, se pot construi societăţi juste.

Tot în cartea lui Castle am citit şi primul poem — sau calipso — bokononist. Suna aşa:

 

"Papa" Monzano este tare rău,

Dar, de n-ar fi aşa, ce m-aş face eu?

Fără răutatea lui —

Credeţi-mă când vă spun —,

Cum ar mai putea bătrânul Bokonon

Să treacă drept bun?

 

 

48

Ca Sfântul Augustin

 

Am aflat din cartea lui Castle că Bokonon se născuse în 1891. Era negru, de confesiune episcopaliană şi supus britanic din insula Tobago.

Numele lui de botez era Lionel Boyd Johnson.

Se născuse într-o familie înstărită şi era cel mai mic dintre cei şase fraţi. Averea familiei sale se datora faptului că bunicul lui Bokonon descoperise o comoară îngropată de piraţi, aparţinându-i, după cât se pare, lui Barbă-Neagră, Edward Teach, şi care valora un sfert de milion de dolari.

Comoara lui Barbă-Neagră a fost reinves-tită de familia lui Bokonon în bitum, cocos, cacao, creşterea vitelor şi păsărilor.

Tânârul Lionel Boyd Johnson a mers la şcoli episcopaliene, a avut rezultate bune la învăţătură si era extrem de interesat de credinţă. În pofida interesului pentru însemnele exterioare ale religiei organizate, se pare că fusese un chefliu, deoarece Al paisprezecelea calipso ne îndeamnă să cântăm împreună cu el:

 

Tânăr, umblam după fete,

Fără grilă si suspin,

Eram rău şi beam,

Exact ca Sfântul Augustin.

Sfânt trebuia s ajungă

Sfântul Augustin

Deci, clacă si mie mi se-ntâmplă,

Mamă, te rog să nu leşini.

 

 

49

Peşte dus de val pe furioasa mare

 

Lionel Boyd Johnson a fost suficient de ambiţios încât să navigheze singur între Tobago şi Londra într-o goeletă numită Condurul doamnei. Scopul lui era să beneficieze de educaţie superioară.

S-a înscris la Şcoala de Ştiinţe Economice şi Politice din Londra.

Studiile i-au fost întrerupte de Primul Război Mondial. S-a înrolat ca infanterist, a luptat cu bravură, i s-a încredinţat comanda, a fost citat de patru ori în comunicate. A fost gazat în cea de-a doua bătălie de la Ypres, a stat în spitale doi ani şi apoi a fost lăsat la vatră.

Şi atunci s-a hotărât să se întoarcă acasă, în Tobago, tot în Condurul doamnei.

La numai optzeci de mile de destinaţie a fost oprit şi percheziţionat de un submarin german, U-99. A fost luat prizonier, iar mica lui ambarcaţiune a fost folosită de nemţălăi ca ţintă pentru exerciţii de tragere. În timp ce se afla la suprafaţă, submarinul a fost luat prin surprindere şi capturat de distrugătorul britanic Corbul.

 Johnson şi nemţii au fost luaţi la bord, iar submarinul a fost scufundat.

Corbul trebuia să patruleze în Mediterana, dar nu a mai apucat să ajungă acolo. Şi-a pierdut cârma; nu mai putea decât să plutească neajutorat sau să descrie cercuri imense, în sensul acelor de ceasornic. Şi-a găsit odihna, în cele din urmă, în Insulele Capului Verde.

Johnson a stat opt luni în insule, în aşteptarea unui mijloc de transport care să îl ducă în Emisfera Vestică.

În cele din urmă, a fost angajat în echipajul unui vas de pescuit care transporta imigranţi ilegali către New Bedford, Massachusetts. Vasul a eşuat la Newport, Rhode Island.

În momentul acela, Johnson căpătase deja convingerea că, din anumite motive, ceva îl împingea spre un loc anume. A rămas o vreme în Newport, ca să vadă ce soartă îl aşteaptă acolo. A lucrat ca grădinar şi dulgher pe faimoasele domenii Rumfoord.

În acea perioadă, a avut ocazia să vadă numeroşi oaspeţi de seamă ai familiei Rumfoord, printre care se numărau J.P. Morgan, generalul John J. Pershing, Franklin Delano Roosevelt, Enrico Caruso, Warren Gamaliel Harding şi Harry Houdini. Tot în acea perioadă a luat sfârşit şi Primul Război Mondial, soldat cu zece milioane de victime şi douăzeci de milioane de răniţi, printre aceştia din urmă numărându-se şi Johnson.

După sfârşitul războiului, odrasla depravată a familiei, Remington Rumfoord IV, s-a hotărât să navigheze în jurul lumii pe iahtul său cu motor, Şeherezada, vizitând Spania, Franţa, Italia, Grecia, Egiptul, India, China şi Japonia. I-a propus lui Johnson să îl însoţească în călătorie, ca secund, iar acesta a acceptat.

În această călătorie, Johnson a putut vedea multe dintre minunile lumii.

Şeherezada s-a sfărâmat pe vreme de ceaţă în Golful Bombay, Johnson fiind unicul supravieţuitor. A rămas în India doi ani, devenind adeptul lui Mohandas K. Gandhi. A fost arestat şi închis pentru că a condus grupuri de oameni care protestau împotriva dominaţiei britanice, stând întinşi pe calea ferată. După ispăşirea sentinţei a fost trimis, pe cheltuiala Coroanei, acasă, în Tobago.

Aici şi-a construit o goeletă nouă, pe care a botezat-o Condurul doamnei II.

A început să navigheze prin Marea Caraibelor, lâncezind în aşteptarea furtunii care să-l poarte spre ţărmul ce-i era hărăzit.

În 1922, s-a adăpostit de furia unui uragan în Port-au-Prince, capitala Haitiului, ţară ocupată, la vremea aceea, de Marina Statelor Unite.

Aici, Johnson a fost abordat de un dezertor din marină, un autodidact idealist extrem de inteligent, pe care îl chema Earl McCabe. McCabe era caporal. Furase