7

O sală în castel. Intră regele şi Laertes

 

REGELE

Acuma conştiinţa ta nu poate

Să nu-mi pecetluiască izbăvirea.

Păstrează-mi deci în inimă un loc

De bun prieten, căci ai auzit

Şi te-ai încredinţat că omul care

L-a omorât pe tatăl tău a vrut

Să-mi ia viaţa.

LAERTES

                      Pare-a fi aşa.

Dar spune-mi din ce pricină n-ai luat

Măsuri în contr-acestor fapte-atât

De sângeroase şi nelegiuite,

Aşa cum grija ta de tine însuţi

Şi gându-ţi înţelept şi câte toate

Ţi le cereau?

REGELE

Din două-anume pricini

Ce poate-ţi vor părea neînsemnate,

Dar pentru mine-s foarte cu temei.

Regina, mama lui, prin el trăieşte.

Cât despre mine — pacoste, sau poate

Norocul meu — mi-s sufletul şi viaţa

De ea legate atât de strâns, încât,

Ca steaua ce nu-şi iese din orbită,

Nu pot fără de ea. Pe lângă asta

— Şi-i tocmai ce mă-mpiedică să-i cer

În public socoteală — e iubirea

Pe care tot poporul meu i-o poartă

Şi scaldă-n ea greşelile-i, scoţând

Ca apa ce preschimbă lemnu-n piatră

Podoabe din chiar lanţurile lui.

Aşa încât săgeţile-mi, tăiate

Din lemn prea slab să-şi poată face drum

Pe-un vânt năprasnic, s-ar întoarce-n arcu-mi,

În loc s-ajungă unde le-am ţintit.

LAERTES

Eu am pierdut un tată-atât de vrednic

Şi-o soră-n stare deznădăjduită,

Şi care — dacă lauda mai poate

Să-ntoarcă-n loc ce nu mai e — a fost

În vremea de-azi o pildă fără seamăn

Prin meritu-i. Dar răzbunarea vine!

REGELE

Să nu-ţi strici somnul pentru grija asta.

Nu trebuie să crezi că sunt croit

Dintr-un ţesut atât de rar şi moale

Că pot fi zdravăn zgâlţâit de barbă

Şi să îmi pară glumă. Mai mult încă:

Iubeam pe tatăl tău; dar mă iubesc

Pe mine însumi. Şi nădăjduiesc

Că asta te va face să-nţelegi...

(Intră un sol cu scrisori.)

Ce veşti?

SOLUL

Scrisori de la Hamlet, stăpâne. Reginei, una. Regelui, cealaltă.

REGELE

Scrisori de la Hamlet? Dar cin' le-aduce?

SOLUL

Se zice că-s matrozi. Nu i-am văzut.

Horaţio mi le-a dat. El le-a primit

Din mâna celui care le-a adus.

REGELE

Laertes, vei şti tot.

(Către sol.) Ne lasă singuri

(Citeşte.)

„Înalt prea puternic stâpâne, află că am fost lăsat gol şi despuiat pe. ţărm, în regatul tău. Mâine voi cerşi învoirea să pot vedea regeasca-ţi faţă: şi după ce mai întâi îţi voi fi cerut iertare, îţi voi povesti pricina neaşteptatei şi prea ciudatei mele întoarceri. Hamiet."

Ce-nseamnă asta? 'Ntorsus-au cu toţii? Să fie-nşelăciune, sau nimic?

LAERTES

Scrisu-l cunoşti?

REGELE

E a lui Hamiet: Iar sub iscălitură scrie „singur". Ce sfat îmi dai?

LAERTES

Nici eu nu ştiu. Însă lasă-l să vie,

Că inima-mi bolnavă clocoteşte

La gândul că-i voi spune în obraz:

„Ştiu, tu ai făcut asta!"

REGELE

De-i aşa —

Şi cum n-ar fi aşa, şi cum, altminteri? —

Vrei tu s-asculţi de sfatul meu, Laertes?

LAERTES

Stăpâne, doar de nu mă-ndemni la pace.

REGELE

La pacea sufletului tău, Laertes

De Hamiet s-a întors din drum cu gând

Să nu mai plece, atunci îl voi supune

La o-ncercare ce-mi mijeşte-n minte

Şi-n care fără greş îşi află moartea.

Şi nici un zvon nu va zvoni de rău

La moartea-i. Însăşi mama lui va spune

Că nimeni alt n-a fost de vină, afară

De ceasul rău.

LAERTES

Stăpâne-am să te-ascult.

Cu-atât mai mult, de faci aşa încât

Să-ţi fiu unealtă.

REGELE

                           Se şi potriveşte.

De când cu lipsa ta, s-a tot vorbit,

De faţă cu Hamlet, de-o-ndemânare

În care zice-se, că n-ai pereche.

Din meritele-ţi toate laolaltă

Pe-acesta numai ţi-l invidiază,

Şi-i tocmai cel mai ne-nsemnat

În ochii-mi

LAERTES

Stăpâne, care-i meritul acesta?

REGELE

O panglică-n tichia tinereţii,

Dar şi folositoare, tineretul

Se-mbracă în veşmântul cel uşor

Al nepăsării, cum cei vârstnici poartă

Samuru-ntunecat, în potrivire

Cu sănătatea şi-ncruntarea lor.

Sunt două luni de când a fost pe-aci

Un gentilom normand. Eu pe francezi

I-am cunoscut, m-am războit cu ei;

Sunt straşnici călăreţi. Viteazul ăsta

Părea un vrăjitor; înfipt în şa,

Ştia să-şi joace-atât de minunat

Frumosu-i cal, încât părea crescut

Şi ca turnat pe el. Eram atât

De uluit, că tot ce născoceam:

Galopuri, salturi, jocuri, să-l întrec,

Era-n zadar.

LAERTES

Şi zici, era normand?

REGELE

Normand era.

LAERTES

Pe viaţa mea,-i Lamord!

REGELE

Chiar el!

LAERTES

Îl ştiu de mult. E-într-adevăr podoaba

Şi piatra nestemata-a-ntregii naţii.

REGELE

Ne-a spus ce crede despre tine,

Că ai atâta măiestrie-n jocul

Şi meşteşugul luptei, mai ales

La spadă-ncât a spus în gura mare

C-ar fi nemaivăzut să fie vr'unul

Să-ţi ţie piept. Şi s-a jurat că-n ţară

La el nu se găseşte spadasin

Cu ochiul, garda, şi-agerimea-n stare

Să-ţi stea-mpotrivă. Iar de-aceste spuse,

Hamlet, în pizma lui, e-atât de-acrit,

Că nu mai are-alt dor şi altă rugă

Decât să vii-napoi cât mai curând,

Cu tine să se poată măsura.

Din treaba asta...

LAERTES

Care ni-i folosul?

REGELE

Laert, iubitu-l-ai pe tatăl tău?

Sau eşti doar o icoană a durerii,

Un chip lipsit de suflet...

LAERTES

Ce mă-ntrebi?

REGELE

Nu vreau să spun că pun la îndoială

Că l-ai iubit pe tatăl tău. Dar ştiu

Că dragostea se naşte-n timp şi văd

Din fel de fel de fapte cu temei

Că timpu-i suflă-n focu-i şi-n scânteia-i.

În chiar văpaia dragostei trăieşte

Ceva pe care vremea-ncet îl stinge;

Nimic nu-i tot mereu desăvârşit;

Desăvârşirea-mpinsă prea departe

Sortită-i morţii prin prea plinul ei.

Iar ceea ce noi vrem să facem, trebui

Făcut atunci când vrem. Iar „vrem" acesta,

Se schimbă, şovăie, 'ntâlneşte piedici

La fel de multe câte braţe, guri

Şi câte lucruri se găsesc pe lume,

Iar „trebuie" acesta este-asemeni

Suspinului bolnav care te doare

În clipa când răsufli. Dar să punem

Pe rană degetul: Hamlet se-ntoarce.

Tu ce-ai de gând să faci ca să te-arăţi

Al tatălui tău fiu cu-adevărat,

Nu numai în cuvinte?

LAERTES

Să-i tai gâtul în timpul sfintei slujbe.

REGELE

Pentru-omor

Altar pe lume nu-i ca să-l oprească

Nici stăvili nu-s în faţa răzbunării.

Dar, dragul meu Laert, de vrei s-asculţi,

Închide-te o vreme-n casă. Hamlet

Întors aci, va şti că eşti în ţară.

Voi face să fii ridicat în slăvi

Cu el de faţă, ca maestru al spadei,

Ca faima ta, făcută de francez,

Să strălucească înc-o dat-atâta

Şi faţă-n faţă-ajunşi, într-un sfârşit

Vom pune rămăşag pe capul vostru.

Mărinimos şi lăsător din fire,

Hamlet, nebănuind nimic, nu are

Să cerceteze spadele, şi-atunci

Va fi uşor, cu vreo scamatorie,

S-alegi o sabie cu vârful slobod

Şi dintr-o lovitură măiestrită,

Plăteşte-i!

LAERTES

Îi plătesc — şi pentru asta

Voi unge spada mea cu o unsoare

Pe vremuri cumpărată la un vraci,

Atât de-otrăvitoare-ncât de-nmoi

În ea un ascuţiş, când dă de sânge,

Nu-s oblojeli pe lume-alcătuite

Din ierbi de leac culese-n nopţi cu lună,

Să vindece pe-un ins de-abia zgâriat.

Îmi ung al spadei vârf cu-acea unsoare,

Uşor apoi îl zgârii şi e mort.

REGELE

La treaba asta să ne mai gândim,

Să cumpănim şi mijlocul şi clipa

Prielnice ca să ne-atingem ţinta.

Că greş de-om da şi suntem luaţi la ochi,

Mai bine nici să nu mai fi-ncercat.

De-aceea s-ar cădea la planul nostru

Să adăugăm un altul, ca să poată

Să fie-nlocuit la trebuinţă.

Ia stai. Ia să vedem. Un rămăşag

De mare preţ vom pune pe voi doi;

Da, asta-i:

În focul luptei, când veţi fi-nsetaţi,

— Tu vei zori din răsputeri spre asta —

Şi-o cere de băut, eu voi fi gata

Cu-o cupă anume. E de ajuns o gură,

Şi de-a scăpat de spada-ţi otrăvită,

Noi treaba