Pe peretele din dreptul uşii, se afla o poliţă încărcată cu aparate, printre cari şi un telefon.

   Farrow se apropie de poliţă şi apăsă pe un buton. Cu un zgomot uşor, doi din pereţi se dădură la o parte şi spre marea surpriză a tinerilor, văzură două geamuri groase de cristal.

   Farrow apăsă pe un al doilea buton şi o lumină orbitoare se răspândi în apă, pe o suprafaţă de 100 metri, îngădui astfel să se vadă forfoteala vieţuitoarelor care trăiau în adâncul oceanului.

   — Cum ai izbutit această minune, tată? întrebă George, în culmea emoţiei.

   — Foarte uşor, dragul meu, replică Farrow. Primul meu inginer este un geniu. Geamurile acestea pot susţine orice presiune. Proiectoarele au lămpi asemănătoare farurilor de automobil pentru ceaţă şi razele de lumină străbat apa fără să se răsfrângă

înapoi.

   — Ce lucru minunat ! strigă George entuziasmat, ia te uită, tată, peştii aceia...

   Un peşte negricios, lung de un metru, se repezi în cerc la un altul cam de aceiaşi mărime, îl apucă de cap şi-l înghiţi dintr- odată. Corpul peştelui nu părea prea puternic, semănând cu acela al tiparului. George şi Ando zăriră peştele înghiţit, într-un fel de pungă, ce atârna în jos ca o nacelă enormă, agăţată de un balon lunguieţ.

   Peştele învingător se simţea în largul său în raza de lumină a submarinului. El se apropia foarte aproape de geamuri.

   Peştele înota mereu în cercul de lumină. Se apropiase tocmai de o stâncă, dar deodată, dintr-o crăpătură, ieşi un şarpe albicios şi până să aibă timp să fugă, reptila se încolăci în jurul-i, apoi un alt şarpe, lung de vreo opt metri, veni şi el să-şi ajute tovarăşul.

   Căpitanul îndreptă proiectorul spre crăpătura din stâncă. Tinerii văzură un cioc enorm ca de papagal, sub doi ochi siniştri. Cei doi şerpi se traseră spre crăpătură, târându-şi prada după ei. Ciocul se căscă mare de tot şi peştele cu victima lui dinainte dispărură înăuntru.

   — E o sepia albă, care-şi are sus cuibul, zise căpitanul îndreptând proiectorul în altă direcţie. Ia uitaţi-vă înainte, băieţi, o să vedeţi ceva interesant.

   Drept, în faţa submarinului, în zidul de mărgean, se deschidea o gaură uriaşă, spre care vasul se îndrepta cu băgare de seamă. Căpitanul, prin portavoce, ordona timonierului, în ce direcţie să apuce.

   George se înfiora când se văzu în tunelul acela întortocheat dar aproape imediat tânărul înţelese că nu alerga nici un risc şi că se putea bizui pe priceperea tatălui său.

   Farrow stinse amândouă proiectoarele. Apa rămase tot luminoasă. George zări, în fine, la capătul tunelului, o lumină vie şi căpitanul lansă ordinul ca vasul să iasă la suprafaţă.

   EROISMUL LUI ANDO

   FARROW SE ÎNAPOIE cu ei în turn. George privi atent măsurătoarea apei. Submarinul era acum la cinci metri adâncime. Tatăl său se îndreptă spre periscop şi după ce se uită prin el, îi făcu semn să se apropie.

   — Uită-te, George. Iată unul din locurile noastre de adăpost, pe care le avem prin toate mările şi unde suntem tot atât de siguri ca şi pe Insula Păcii că nu ne va deranja nimeni. Vapoarele nici nu trec pe aci, iar avioanele şi mai puţin.

   George privi prin periscop şi scoase o exclamaţie de surpriză. Înaintea ochilor săi, se întindea un lac rotund, în formă de pâlnie, cu apa limpede de un albastru închis. De jur împrejur, se vedeau munţi. Era un vulcan stins, ai cărui pereţi aveau o înălţime de peste 300 de metri.

   — Admirabil ! strigă George încântat. Cum aţi descoperit intrarea în acest crater, tată ?

   — Printr-o întâmplare, dragul meu. Un vas-pirat ne urmărea trăgând după el bombe legate de frânghii. Ne-am afundat printre stâncile de mărgean, am nimerit în tunel, dând astfel de lacul acesta.

   — Cum se face că apa lacului nu se tulbură de fel, deşi afară uraganul bântuie furios ? întrebă George.

   — Fiindcă tunelul este la 300 metri sub apă. La o asemenea adâncime, nu pătrunde nici furtuna cea mai grozavă iar pereţii vulcanului împiedică uraganul.

   Submarinul se ridicase la suprafaţă. Capacul turnului fu deschis şi Farrow însoţit de tineri ieşi pe punte.

   La un nou ordin, vasul se îndreptă încet spre partea nordică a craterului, care avea un diametru de 200 metri. Peretele stâncii era sfâşiat în diferite locuri, formând mici golfuri.

   Vasul avea drept direcţie un colţ mare de stâncă. George zări sub acoperişul stâncos o peşteră semicirculară. Proiectoarele fură aprinse şi submarinul pătrunse în peşteră.

   Pe partea din dreapta se afla, un platou lung şi lat, în formă de chei. Vasul acostă.

   Căpitanul şi băieţii coborâră pe chei, iar marinarii legară otgoanele. Cei trei pătrunseră într-o încăpere săpată în stâncă şi George văzu o lampă de petrol luminând această încăpere mobilată confortabil.

   — Te miri, nu-i aşa? râse căpitanul. Mobila, lămpile, petrolul,

conservele, toate sunt aduse din Batavia şi Singapore. Am putea sta aci luni întregi, fără să avem nevoie de nimic...

   — Ai şi în alte părţi asemenea locuri de refugiu? întrebă George.

   — Da, dragul meu, răspunse căpitanul. Acum să-ţi arăt camera ta. Vei locui cu Ando împreună, căci la odăi de musafiri nu ne gândisem...

   — Cum ? Rămânem aci peste noapte ?

   — Da Marea se va potoli abia mâine şi trebuie să căutăm atent dacă vrem să dăm de insula lui Satan.

   Camera de alături era bine mobilată şi George o găsi pe plac.

   Căpitanul puse să se mai aşeze un pat, apoi Petre pofti toată lumea la masă.

   După masă, George şi Ando vizitară toate încăperile din peşteră, construite de genialul inginer, cu ajutorul dinamitei.

   Văzând într-o cameră, câteva luntre, George se rugă de tatăl său să-i dea voie să se plimbe pe lac.

   Căpitanul nu-i refuză această plăcere şi Ando îşi însoţi noul prieten. Indigenul vâslea cu mare îndemânare iar George se bucura în linişte de priveliştea ce-o avea înaintea ochilor.

   Peşti de toate culorile înotau în jurul lor şi nuferii se întindeau ca un covor pe marginea lacului.

   — Am poftă să prind