Îşi aranjează părul cu mişcări uşoare ale mîinilor, apoi aruncă ţigara spre cuibul de viespi şi iese din toaletă într-o ploaie de scîntei.

În timp ce traversează pajiştea verde, împînzită cu păpădii, îl vede pe Bunny Junior stînd pe treptele bisericii. Băiatul şi-a scos haina şi şi-a pus-o peste cap.

— Tu eşti acolo, Bunny, băiete? întreabă Bunny, privind din mai multe unghiuri.

— Da, spune sec băiatul.

— De ce nu eşti înăuntru?

— Toată lumea a plecat demult. S-au dus la cimitir. Tu unde ai fost?

Bunny se uită la ceas şi, în timp ce sîngele i se năpusteşte spre cap, se întreabă cît a stat în toaletă.

— Chemarea naturii, spune el. Vino. Hai să mergem.

— Ce?

— Dacă ţi-ai lua naibii haina aia de pe cap, poate c-ai auzi ce-ţi spun! Parcă vorbesc cu o ciupercă.

Bunny Junior îşi ia haina de pe cap şi mijeşte ochii înspre tatăl său. Are ochii injectaţi şi încercuiţi de o crustă roz.

— Mă dor ochii de la soare, tati.

— Hai, că n-ai nimic. Urcă în maşină. Am întîrziat.

Bunny a luat-o deja spre Punto, peste pajişte. Bunny Junior îşi urmează tatăl.

Se suie amîndoi în Punto-ul de un galben ameţitor, cu picăţelele lui de găinaţ de pescăruş, iar Bunny porneşte maşina şi intră în traficul de după-amiază.

— Dumnezeule, ce cald e! spune Bunny, iar tatăl şi fiul coboară amîndoi geamurile.

Bunny dă drumul la radio, de unde se aude o voce feminină superautoritară.

— Mişto, spune el.

— Ce?

— Ora femeilor.

— Da?

— Da, e instructiv, spune Bunny, dînd sonorul mai tare.

Băiatul îşi îndreaptă faţa spre aerul care intră în rafale pe geam.

— Nu mă simt prea bine, spune el, închizînd ochii.

Apoi îl aude pe tatăl său spunînd „N-ai nimic, Bunny, băiete“, iar asta îl face să se simtă mai bine, pentru că toată lumea ştie că atunci cînd nu te simţi bine, cel mai rău e să nu ştii dacă o să te simţi bine sau nu. Continuă să ţină ochii închişi şi să asculte radioul. Aude o doamnă care vorbeşte despre copiii sexualizaţi – sau cam aşa ceva – de publicitate. Doamna începe să vorbească despre păpuşile Barbie şi mai ales despre o păpuşă nouă, numită Bratz, care arată de parcă tocmai a făcut sex, a luat o grămadă de droguri sau aşa ceva. Cînd femeia spune „Copiilor noştri le este furată copilăria“, Bunny Junior îl aude pe tatăl său repetînd propoziţia şi apoi spunînd-o încă o dată, de parcă ar încerca s-o memoreze. Simte cum maşina încetineşte, scrîşneşte şi se opreşte cu un scîrţîit de roţi.

— Am ajuns, spune Bunny. Te simţi bine?

Bunny Junior aude tremurul de iritare din vocea tatălui său – nu faţă de el, probabil, ci faţă de lumea întreagă.

Bunny Junior deschide ochii şi îi zîmbeşte slab şi încordat tatălui său, apoi coboară amîndoi din Punto şi se pornesc pe aleea cu pietriş, către micul grup de oameni strîns în jurul a ceea ce va fi locul de veci al mamei sale. Bunny şi Bunny Junior îşi fac loc, murmurînd scuze, şi ajung la marginea mormîntului.

Bunny Junior ţopăie de pe un picior pe celălalt şi încearcă să-l asculte pe pastor, dar nu aude nimic din ce spune omul şi, oricum, îi e greu să se concentreze, pentru că doi pescăruşi ce se ciorovăiesc, prinşi în ghearele unui ritual de împerechere sau aşa ceva, îl distrag serios. Bunny Junior urăşte pescăruşii. I-a urît dintotdeauna şi îi va urî întotdeauna. Îşi ţine capul plecat, dar vede cu coada ochiului că păsările se apropie periculos de mult. A citit de curînd în Argus că un pescăruş a atacat un pensionar bătrîn din Hove. Bărbatul a făcut atac de cord şi a murit, iar dacă soţia lui n-ar fi alungat pescăruşul, acesta i-ar fi ciugulit cu siguranţă ochii şi, probabil, şi măruntaiele.

Bunny Junior observă că Poodle, un prieten de-al tatălui său, stă în spatele mulţimii, bătînd din picior, bîţîind din şolduri şi fumînd pe ascuns o ţigară palmată în mîna dreaptă. Observă că Poodle are căşti în urechi. Bunny Junior îi zîmbeşte, iar Poodle îi face semn pe furiş cu degetul mare ridicat. Poodle e slab, poartă blugi prespălaţi (chiar şi la înmormîntare) şi etalează o freză blondă, lăcuită. Asta îl face să arate puţin a… mă rog, a pudel malefic, iar Bunny Junior se întreabă cine a fost la început – numele sau freza. Băiatul observă că Poodle se uită la pescăruşi, aruncă ţigara şi, cu o precizie extraordinară, îl loveşte pe unul dintre ei în cap. Poodle face un semn victorios şi spune „Perfect!“ suficient de tare ca unii oameni să se întoarcă şi să-l privească. Prietena lui, care are ceva mov pe buza de sus, îi trage un cot în coaste. Poodle îşi pleacă capul în rugăciune. Apoi îi face semn cu ochiul lui Bunny Junior şi îşi dă ochii peste cap, iar cînd zîmbeşte, seamănă cu un cîine ce mîrîie. Dintre toţi prietenii tatălui său, lui Bunny Junior de Poodle îi place cel mai