Bibicescu îl ascultase cu capul plecat, frecându-şi încet partea stângă a Pieptului.

  — îţi mulţumesc, vorbi el târziu, zâmbind. Mi-a trecut. Nu mai am nimic. Are să vină conu' Mişu în cursul zilei de mâine să-mi aducă o pijama şi nişte cămăşi. în noaptea asta am să dorm îmbrăcat. Adică, mai precis, n-am să dorm deloc. Am să lucrez. Ar fi chiar mai bine dacă mi-ai da tu nişte hârtie…

  În curte, doamna Porumbache îi făcu semn să aştepte şi intră singură. îi găsi la masă.

  — M-a trimis Petrică, începu ea cu o voce scăzută. Vă rugăm să găzduiţi câteva zile pe un domn. îl cheamă Bibicescu. E urmărit de poliţie…

  — îl cunosc, spuse Irina ridicându-se de la masă. îl cunosc de la Cătălina… în acea clipă apăru în prag Bibicescu. Se înclină profund, apoi se apropie şi, ceremonios, ca şi cum s-ar fi aflat pe scenă, sărută mâna doamnei Ivaşcu, apoi a Irinei şi strânse mâna, scurt, bărbăteşte, învăţătorului.

  — Eu sunt, spuse el zâmbind. Dan Bibicescu, actor şi autor dramatic, fost director al Teatrului Naţional, fost subsecretar general al Teatrelor. Poate aţi auzit de mine…

  — Te cunosc de la Cătălina, spuse Irina.

  — De la Cătălina, repetă Bibicescu clătinând din cap. Da. Evident, trebuia să mă gândesc, adăugă uşor intimidat.

  Se aşeză pe un scaun şi-şi roti privirile asupra celorlalţi, încet, fără grabă, ca şi cum ar fi repetat o scenă pe care încă nu ştia cum s-o joace şi i-ar fi căutat efectele.

  — Am venit să vă cer adăpost pentru câteva zile, începu el deodată. Vă închipuiţi de ce. Sunt urmărit. Prietenul meu, Mişu Weismann, se ocupă în acest moment… Dar, în sfârşit, poate e mai prudent să nu intru în amănunte. Vreau doar să vă spun că nu voi rămâne decât câteva zile. Şi vă mai spun un secret: am o poftă grozavă de scris. Vreau să încep chiar în noaptea asta. Mi-am adus şi hârtie. Nu cred că am să dorm deloc, toată noaptea. Dacă o să-mi spuneţi unde am să mă pot retrage…

  Doamna Ivaşcu îl privise tot timpul fascinată, neizbutind să-şi dezlipească ochii de el.

  — în salon, spuse ea. îl putem culca în salon, îi putem face patul acolo…

  — Vă mulţumesc, se înclină Bibicescu, vă mulţumesc din suflet, stimată doamnă… Dacă s-ar putea, aş vrea o cameră retrasă, unde să mă pot concentra. Cred că am să scriu o capodoperă, adăugă el rotindu-şi din nou privirile în jurul mesei.

  Irina ieşise pe nesimţite şi se întoarse cu o tavă pe care se afla o farfurie cu supă şi nişte legume fierte. Bibicescu o privi cum îi aşază tacâmul, apoi se trezi că mănâncă. învăţătorul îi umplu paharul cu vin şi ciocniră cu toţii.

  — Dacă o să-mi daţi voie, începu Bibicescu, am să vă citesc din când în când, serile, în jurul mesei acesteia, câteva scene. Scriu o piesă de teatru. Nu e prima mea piesă, dar de data aceasta sunt sigur că voi scrie o capodoperă.

  Dacă n-ar fi încă un mare secret, v-aş putea spune şi pentru ce teatru o scriu. Dar poate că am să vă spun mai târziu, adăugă după o clipă, visător.

  A doua zi Mişu Weismann veni cu maşina în strada Măcelari. Coborî grăbit cu o valiză încărcată.

  — N-a dormit aici, îi spuse doamna Porumbache. Ne-a fost teamă. I-a fost teamă lui Petrică să nu-l caute poliţia, că ştie că sunt prieteni. N-am închis ochii toată noaptea. Tot aşteptam să vină să-l caute…

  — Nu vine nimeni, spuse Weismann. Am avut eu grijă… Lăsă valiza pe coridor şi intră în odaia lui Biriş.

  — Să n-aveţi nici o teamă, continuă el jovial, ştergându-se cu batista pe frunte. Am aranjat şi cu Poliţia. Nu va fi căutat.

  — Mi-am închipuit eu, făcu Biriş zâmbind. Mi-am închipuit că şi urmărirea aceasta e cam tot atât de reală cât şi boala lui de inimă…

  — Te înşeli, îl întrerupse Weismann. Chestia cu inima este, evident, o obsesie a lui. Dar a fost ieri anchetat de Poliţie şi risca să fie arestat. E întotdeauna mai greu să scapi pe cineva după ce-a fost arestat. A făcut foarte bine că s-a ascuns. Mi-a lăsat timp să aranjez lucrurile. Nu pot să-ţi spun mai mult, dar dosarul lui e destul de încărcat…

  Se aşezase pe scaun şi continua să se şteargă cu batista pe obraz.

  — A fost denunţat, reîncepu după o pauză. O să aflăm într-o zi de cine. Probabil vreun coleg, căci sunt toţi geloşi pe el. Nu e vina lui dacă are geniu, încearcă toţi să-l distrugă.

  Rămase o clipă gânditor.

  — Cât timp poate rămâne la Irina? îl întrebă deodată, tresărind. Roag-o din partea mea să-l ţină măcar o săptămână. între timp, aranjez şi-l mut într-altă parte. Când ai să te duci să-l vezi, să-i spui că am să trec la începutul săptămânii viitoare, pe seară. Nu mă duc acum, pentru că poate sunt şi eu urmărit. Trebuie să fim prudenţi, măcar câteva zile. Pe urmă, aranjez eu lucrurile…

  — N-am să mă pot duce, spuse Biriş. Nu mă simt prea bine. Weismann îl privi încurcat.

  — Ar trebui să mai stai câtva timp la Moroeni, în sanatoriu, spuse. Iar ai slăbit…

  Biriş tăcu, continuând să fumeze.

  — Trimite-i vorbă prin doamna Porumbache, reluă Mişu. Spune-i să aibă răbdare, că totul se aranjează. Să n-aibă nici o grijă de hârtii, de manuscrise, pentru că sunt la adăpost, şi foarte curând va fi aşa cum vrea el. Ştie el despre ce e vorba, adăugă zâmbind. Spune-i doar atât: să n-aibă grijă de hârtii. Şi îndată ce termină piesa, s-o copieze şi să mi-o trimită. Sau nu; mai bine să m-aştepte pe mine. Am să vin pe la începutul