Deodată simţi că puterea aceea grozavă care-l târa la fund slăbeşte şi ceva îl trase repede în sus.

   George nu stătu să se gândească ce putea fi, bucuros că se află iar lângă peretele de mărgean de unde fusese smuls cu câteva clipe înainte.

   Îl văzu pe Ando desprinzându-se de stâncă apropiindu-se cu iuţeala fulgerului şi trăgându-l spre el.

   — Ce fericit sunt, Tuan George că ai scăpat în sfârşit de la moarte, zise plin de bucurie tânărul. Am crezut un moment că monstrul te-a şi străpuns cu colţii săi grozavi, când l-am văzut repezindu-se turbat spre d-ta. la te uită cât de adânc a pătruns sabia lui tăioasă in stâncă!

   George se uită înfiorat la gaura adâncă făcută de colţii monstrului în zidul de piatră. Dacă peştele nu l-ar fi tras atât de repede la fund, cu siguranţă că dintele narvalului i-ar fi străbătut pieptul şi ar fi ieşit prin spate.

   Un simţimânt de recunoştinţă pentru peştele acela pe care-l ţinea prins de undiţă îl făcu să se înduioşeze. Apoi îşi aduse aminte că atâta timp cât va fi legat de el, primejdia tot mai dăinuia încă. Trebuia deci să scape de dânsul. În momentul când îi trecu acest gând prin minte, se simţi tras brusc la fund. N-avu vreme nici măcar să ţipe, atât de puternică fu smucitura.

   De astă dată, George se căzni să ţină ochii deschişi, deşi sarea îl ustura grozav. Cu o violenţă neînchipuită, peştele îl târî astfel la o adâncime de vreo zece metri, şi când George vru să caute vreo scăpare din ghearele morţii, simţi cum sfoara slăbeşte dintr-odată. Până să aibă el vreme să înţeleagă ce se petrece, zări venind din adânc câţiva şerpi albi uriaşi care înaintau spre dânsul. Cu puterea disperării, începu să înoate spre suprafaţă şi izbuti să iasă din apă. Şi iarăşi se simţi apucat de Ando dar de astă dată în loc să-l tragă spre el, prinţul prinse repede sfoara şi o înfăşură in jurul colţului de stâncă, zicând înspăimântat:

   — Trebuie să vină ceva grozav din apă, Tuan George, căci am văzut în două rânduri peştele lăsându-se afund şi ieşind iar la suprafaţă.

   — Aşa e, am văzut şi eu ceva îngrozitor când m-a tras spre fund, răspunse George. Păreau să fie nişte şerpi albi uriaşi. Acum pricep eu ce era, Ando. Probabil sepia aceea grozavă care păzeşte intrarea tunelului. Crezi că o să ne atace ?

   — Nu ştiu. Bănuiesc că urmăreşte narvalul rănit de mine.

   — Unde e ?

   — Uite-l ! răspunse Ando şi arătă la vre-o cincizeci de metri de ei, unde apa clocotea cu furie.

   Narvalul venea acum iar spre ei. O clipă îi trecu lui George prin minte gândul că Ando va tăia sfoara din jurul mâinii, dar deodată văzu cu mirare că narvalul se lăsă la fund repede ca o torpilă. Zări prin apa limpede ca cristalul, la o adâncime de vreo cincisprezece metri, şerpii uriaşi apropiindu-se de trupul enorm al monstrului. Era sepia albă care străjuia tunelul.

   Acum înţelegea el limpede evenimentele care se petrecuseră cu repeziciune atât de uimitoare în lacul craterului stins. Ando avea dreptate când susţinea că sepia va fi urmărit prin tunel narvalul, care ajuns în lac, se repezise înfuriat la luntre şi o făcuse ţăndări.

   Acum polipul îşi urmărea victima şi aceasta simţindu-şi sfârşitul vroia să-şi ucidă duşmanul, cu ultimele puteri care îi rămaseră.

   Dar sepia se ferea. Până a nu apuca narvalul s-o străpungă cu arma lui grozavă, îşi strânse tentaculele ca un arici şi porni ca o săgeată ca să nu o poată ajunge monstrul. Deodată însă îşi schimbă direcţia. Trupul uriaş al polipului se răsuci în loc şi când narvalul trecu pe lângă el, se descolăci ca fulgerul şi tentaculele lui îl cuprinseră din toate părţile.

   În clipa următoare adâncul apei clocoti cu furie, căci tentaculele polipului strângeau ca nişte cleşti. Deodată narvalul încolăcit de polip se repezi spre peretele craterului, apoi dispăru iar.

   George răsuflă uşurat. Atât el cât şi tânărul prinţ se aflau într-o situaţie cum nu se poate mai primejdioasă. Atârnau amândoi de un colţ de stâncă. George legat de sfoară undiţei şi aproape de ei cei doi monştri luptau pe viaţă şi pe moarte.

   Deodată, George zări pe Petre într-o luntre, vâslind ca nebun după ei. Scoase un ţipăt de bucurie şi-i făcu semne disperate cu mâna. Aşa dar erau salvaţi ! Văzu apoi în imediata apropiere a luntrii apa ţâşnind cu furie şi spatele narvalului apăru încolăcit de grozavele tentacule ale sepiei.

   Se auziră detunături de armă. Petre scoase de la brâu revolverul lui automat şi trăgea cu furie în capul narvalului care se mai zbătu câteva clipe, apoi mişcările lui se făcură tot mai slabe şi uriaşul polip se lăsă iar la fund. Totuşi nu-şi slăbea prada din gheare. Trase după el trupul enorm al narvalului, şi se îndreptă spre gura tunelului, tocmai sub picioarele lor.

   — Slavă ţie, Doamne ! Acum suntem salvaţi! strigă George plin de bucurie.

   Dar n-apucă să-şi sfârşească vorba. Sfoara clin jurul muftii fu trasă cu putere de peşte şi tânărul căzu cu o bufnitură în apă.

   De astă dată avu însă noroc căci peştele nu stătu mult în apă ci ieşi repede la suprafaţă.

   Petre vâslea spre el, înnebunit de spaimă. ÎI ajunse în câteva secunde. Cu anevoie, scoase George braţul, afară din apă; Petre prinse repede sfoara undiţei şi o înfăşură în jurul uneia din lopeţi, apucă pe băiat de subţiori, îl ridică în sus şi-l aşeză în luntre.

   Ando sări şi el sprinten în ea, apoi se aşeză pe bancă, gâfâind. Tânărul prinţ făcuse într-adevăr o faptă eroică. Se aruncase înaintea narvalului şi-i spintecase pântecele tocmai când acesta se repezea spre George, pe urmă se lăsase la fund şi-l salvase pe prietenul său de la înec.

   George îi întinse mâna mulţumindu-i în cuvinte