— Unde te duci, aşa, bolnav? încercase să-l oprească doamna Porumbache. Dar el continua să se îmbrace, dârdâind, strângându-şi fălcile ca să nu i se audă dinţii clănţănindu-se. îşi pusese paltonul şi totuşi continua să tremure. Apoi coborî valiza goală de deasupra dulapului şi începu s-o încarce, la întâmplare, cu cărţi. – încep cu morala, spuse el încercând să zâmbească. Vând toate cărţile de morală. Uite, aici, e toată etica engleză, toţi clasicii britanici!… îi arătă un maldăr de cărţi. Dar spusese aşa în glumă. Erau acolo cărţi de tot felul, cărţi de istorie, biografii, texte filosofice. Se întorsese, pe seară, transpirat, cu o mică sumă de bani.

  — Ca să fiu sigur că mi le cumpără, spuse, am cerut a zecea parte din valoarea lor. Şi mi-a dat a zecea parte din ce-am cerut. Nu mai interesează pe nimeni etica engleză… Şi pentru că o vedea că-l priveşte lung, tot atât de speriată, neîndrăznind să scoată un cuvânt, adăugă:

  — Trage şi dumneata concluzia. în partea asta a Europei, englezii au pierdut războiul. Poate l-or fi câştigat într-altă parte, dar aici, la noi, l-au pierdut. Imperiul Britanic s-a făcut praf…

  — Mâine e Ajunul Crăciunului, repetă ea apropiindu-se de pat.

  — Am vrut să-ţi fac o surpriză, spuse Biriş vârând mâna sub pernă şi scoţând un plic. Mi-a împrumutat alaltăieri Ştefan nişte bani. N-am vrut să-ţi spun. Sunt pentru Sărbători… Poate cumpărăm şi ceva lemne, adăugă. E frig al dracului…

  — Şi de la liceu n-au să-ţi mai dea nimic? îl întrebă doamna Porumbache. Biriş ridică din umeri.

  — Nu ştiu, răspunse enervat. Au să-mi dea un fel de pensie, mai târziu. O să vedem…

  Doamna Porumbache trecu în bucătărie şi, după ce numără banii, începu să plângă. Plângea înfundat, cu capul ascuns în palme, ca să n-o audă Biriş. Târziu, se trezi, îşi şterse ochii şi numără încă o dată bancnotele. Apoi plecă repede după cumpărături.

  În seara aceea au făcut focul în bucătărie şi în odaia lui. Ninsoarea se înteţea şi, apucându-se să gătească, doamna Porumbache prinsese din nou curaj. Intra din când în când la el şi-i vorbea de sărbătorile de altădată, din Ferentari. îl găsea întotdeauna cu plapuma trasă până la gât, cu cartea alături, visând. Apoi îi aduse, pe o tavă, o farfurie de supă şi cartofi fierţi cu o bucăţică de unt. Venind din nou să ia tava, auzi bătând în uşă. Deschise cu oarecare teamă, căci trecuse de nouă. în prag, gâfâind, cu o mică damigeana sub braţ, era Gheorghe Vasile.

  — Dar de Sărbători, spuse el după ce respiră adânc, şi începu să se scuture de zăpadă. Vin d'ăl bun, pentru prieteni. Dar era să-l pierd pe drum, adăugă râzând. La colţ, când schimbam damigeana dintr-o mâna într-alta, m-a zărit un rus. Tocmai se dădea jos din tramvai şi m-a zărit. Am băgat damigeana sub surtuc şi am luat-o la goană… Să bem acum un pahar de vin cu domnul profesor…

  În acea clipă uşa se deschise şi militarul rus apăru zâmbind în prag.

  — Pac! pac! pac! făcu el ridicând braţul şi mişcând degetele ca şi cum ar fi tras cu revolverul. Kaputl Alles kaput

Apoi începu să râdă, foarte bine dispus, sărind de pe un picior pe altul ca să se scuture de zăpadă. învăţătorul înmărmurise cu damigeana lângă el. Doamna Porumbache se lipise de perete.

  — Priatinl făcu rusul apropiindu-se de ea şi întinzându-i mâna.

  Apoi se îndreptă spre învăţător, îi strânse mâna cu putere, îl mai ameninţă o dată în glumă – pac! pac! pac! – şi-i arătă damigeana.

  — Rachil făcu el. Verbotenl

  — E vin, spuse învăţătorul, vin pentru prieteni.

  — Ia priatin, clătină rusul din cap şi, plecându-se, apucă damigeana. Fără grabă, se îndreptă spre bucătărie, a cărei uşă rămăsese deschisă, şi le făcu semn să vină după el. Căută cu ochii paharele şi destupă damigeana. Dar când turnă şi văzu că e vin, strâmbă din nas.

  — Pac! pac! pac! îi ameninţă el din nou. Rachil Vodkai

  — Niet rachiVin. Asta-i tot ce am, spuse învăţătorul.

  — Haraşol făcu rusul şi goli paharul dintr-o înghiţitură.

  Apoi şi-l umplu din nou, umplu şi paharele celorlalţi şi aşezându-se pe scaun, cu damigeana între genunchi, începu să se caute în buzunare. Găsi pachetul cu tutun şi-l întinse învăţătorului, îndemnându-l să-şi facă o ţigară. Dar abia apucase pachetul că rusul i-l luă înapoi, îi puse paharul în mână şi ciocni cu el, făcându-i semn să bea. După ce goliră amândoi paharele, rusul îşi dădu seama că doamna Porumbache nu mai era în bucătărie şi se încruntă. Apucă damigeana în mâna stângă şi ieşi pe coridor. Uşa de la odaia lui Biriş era deschisă. Rusul intră, dar dând cu ochii de Biriş, în pat, se opri în prag şi-şi scoase capela.

  — Bolnavi spuse el, clătinând din cap.

  Se întoarse repede în bucătărie şi reveni cu un pahar. Ridică damigeana, umplu paharul şi i-l întinse, zâmbind, făcându-i semn să-l dea peste cap. Biriş se supuse şi rusul se aşeză pe marginea patului privindu-l cum goleşte paharul. Apoi i-l umplu din nou.

  — Filosof, făcu el arătând către rafturile de cărţi. Bolnavi…

  — Profesor, spuse doamna Porumbache începând să prindă curaj. Profesor de filosof ie…!

  — Prăfiesor, akademicianl făcu rusul clătinând din cap. Niedobre. Bolnavl… Filosof, kaputl…

  — Kaputl spuse Biriş dând peste cap al doilea pahar.

  — Alles filosof – bolnavi stărui rusul şi se întoarse spre ceilalţi doi, gata să le umple paharele.

  Dar văzând că nu au pahare se încruntă în glumă şi, lăsând damigeana jos, îi ameninţă cu degetele făcute revolver: Pac! pac! pac! Kaput… Doamna Porumbache fugi repede în bucătărie şi se întoarse cu paharele.

  — Trebuie să faci ce-ţi porunceşte el, şopti, că altminteri dai de bucluc! Rusul umplu zâmbind paharele.