— Zice că înţelege româneşte, făcu intimidat învăţătorul.

  — Zice el aşa, dar nu înţelege nimic, îl linişti Biriş.

  Apoi dădu peste cap şi al treilea pahar şi strigă: Filosof – Kaputl

  — Haraşo, făcu rusul apropiindu-se cu damigeana de el.

  După ce-i umplu paharul, aşeză damigeana în mijlocul camerei şi, ducându-şi o mână la ceafă şi pe cealaltă în şold, începu deodată să danseze, stânjenit, copilăreşte, fredonând:

  — Cijic, cijic, gde tî bâl'VNa fontanke, vodkupill…

  Cânta şi dansa în jurul damigenei, cu o mână la ceafă şi cu cealaltă în şold, clătinându-şi capul şi făcând cu ochiul, pe rând, doamnei Porumbache, învăţătorului şi lui Biriş. La răstimpuri, se oprea, ridica damigeana şi umplea paharele, apoi o ducea la gură şi bea gâlgâind, până ce simţea că-i curge vinul peste obraji, pe bărbie, pe gât – şi atunci o aşeza din nou în mijlocul camerei, se ştergea cu mâneca peste gură, râdea, şi apucând pe doamna Porumbache sau pe învăţător de braţ, începea din nou să danseze cântând:

  — Vâpil riumku, vâpil dve/Zaşumelo v golove…

  Dar în timp ce se învârtea dansând cu mâna la ceafă, se opri deodată cu privirile la fereastră, se încruntă, îşi scoase repede revolverul şi înainte ca ceilalţi să înţeleagă ce vrea să facă, dispăru din odaie.

  — Ce le-o fi apucat? întrebă speriată doamna Porumbache când auzi că iese în stradă.

  Învăţătorul se apropiase de fereastră şi, dând perdelele la o parte, îşi lipi fruntea de geam.

  — Ninge întruna, şopti. Nu văd nimic…

  Câteva clipe în urmă, rusul se întoarse ducând de mână pe Irina. Avea faţa foarte palidă, udă de zăpada care i se topea pe frunte şi pe obraji, şi părul era înălbit de ninsoare. Toţi trei încremeniră cu ochii la ea.

  — Aşteptam la fereastră de o jumătate de ceas, şopti ea repede. Am vrut să mă ascund, dar m-a găsit…

  — Haraşol spuse rusul întinzându-i un pahar plin. Ia priatin.

  Irina încercă să zâmbească şi apucă paharul. Rusul ridică damigeana, o duse la gură şi bău îndelung. Apoi o clătină lângă ureche, să-şi dea seama cât vin a mai rămas, şi, aşezând-o în mijlocul camerei, prinse repede braţul Irinei şi o luă la joc.

  — Cijic, cijic, gde tâbâll începu el. Irina se feri cât putu, zâmbind în silă.

  — Fă cum îţi zice el, îi şopti învăţătorul, să nu-l întărâtăm.

  — Stal naş cijic tanţevatil cânta rusul, bătând mereu cu piciorul, copilăreşte, în podea.

  Deodată Irina începu să plângă.

  — Nu-ţi pierde firea! îi strigă doamna Porumbache printre dinţi. Joacă cu el, că poate pleacă mai repede… Fă-te că dansezi. Joacă…!

  — Nu pot, şopti Irina. A murit Bibicescu…

  Doamna Porumbache îşi înăbuşi strigătul ducându-şi mâna la gură. învăţătorul încremenise privind fix către Irina. Rusul o luă de talie şi începu s-o învârtească, tot mai repede, în jurul damigenei, ridicând la răstimpuri piciorul stâng şi zvârlindu-l de mai multe ori în aer.

  — Nafontanke vodku pili cânta el.

  — A murit! strigă Irina încercând să se smulgă din strânsoarea lui.

  — Kaputl strigă deodată Biriş ridicându-se cu greutate în capul oaselor. Se făcuse foarte palid şi începuse să tremure. îşi puse mâna pe bărbie, ca să-şi potolească clănţănitul dinţilor, dar nu reuşi.

  — A murit, strigă încă o dată Irina plângând din ce în ce mai tare.

  — Pac! pac! pac! îi ameninţă rusul pe toţi cu degetele de la mâna stângă transformate în revolver. Alles krankl.

  Irina se desprinse pe neaşteptate şi-i căzu în genunchi, izbucnind în hohote. Rusul rămase nedumirit în mijlocul camerei, privind-o cum plânge, îmbrăţişându-i picioarele. în clipa următoare, doamna Porumbache căzu şi ea în genunchi şi începu să plângă. învăţătorul se aşeză pe marginea patului şi-şi prinse capul în palme.

  — Doamne Iisuse Christoase, Dumnezeule mare, începu Irina. Maica Domnului, făcătoare de minuni, Iisuse Christoase Dumnezeul nostru…!

  Rusul continua s-o privească, încruntat, tulburat, neîndrăznind să se mişte ca să n-o lovească. în cele din urmă se scarpină la ceafă şi, plecându-se, încercă să ridice femeile. Dar Irina se agăţase de picioarele lui şi se ruga, cu un glas tot mai fierbinte. Doamna Porumbache plângea cu hohote. Zăpada de pe haina Irinei se topise şi balta se întindea încet în mijlocul camerei. în cele din urmă, rusul îşi pierdu răbdarea şi se degajă brusc.

  — All-rightall-rightstrigă el. Finish.

  Îndreptându-se spre pat, îl întrebă pe Biriş, care rămăsese cu palma la gură, silindu-se să-şi potolească clănţănitul dinţilor:

  — Waruml

  — Sein Mann ist tot, încercă Biriş să-i explice.

  Rusul o privi din nou cum plânge şi se roagă, se apropie de damigeana, o ridică şi bău până simţi că se înăbuşe, apoi o puse sub braţ şi luând poziţie de drepţi, salută milităreşte.

  — Trăiască prietenia ruso-română! strigă el într-o românească stâlcită. Aufwiedersehen!

  Îşi aşeză corect capela şi, cu damigeana sub braţ, ieşi. învăţătorul se apropie speriat de Irina şi-i puse mâna pe umăr.

  — L-am găsit mort, în salon, după ce-ai plecat dumneata, începu Irina.

  Dar în clipa următoare se întrerupse din nou. Rusul se întorsese în odaie şi aşeză cuminte damigeana pe covor.

  — Verbotenl spuse el zâmbind încurcat.

  În faţa uşii, Biriş se opri. începuse din nou să tremure şi dinţii îi clănţăneau. îşi duse amândouă mâinile la fălci.

  — Intraţi, vorbi el cu greutate. Am să vin şi eu, mai târziu.

  Apoi îşi aruncă ochii pe ceas. Unsprezece jumătate. „E târziu, îşi spuse. E mai bine aşa; e destul de târziu; e mult mai bine aşa, că e târziu, că e aproape miezul nopţii”, îşi repetă în neştire. O auzi pe doamna Porumbache plângând, auzi şoapte, paşi – şi, hotărându-se brusc, intră. Văzu întâi câteva lumânări aprinse, aşezate în pahare, pe podea, în jurul canapelei. între lumânări, chircit, strângând în