în schimbul unor daruri mărunte şi privilegii stupide, omorau sau torturau la ordin reprezentau cavalerii. Nevoile spirituale ale poporului întemniţat în această cuşcă de veveriţe diabolică erau satisfăcute de o mână de preoţi îmbuibaţi.

Catedrala din San Lorenzo, aruncată în aer în 1923, era considerată una dintre minunile Lumii Noi", scria Castle.

 

 

57

Un vis urât

 

Faptul că Johnson şi caporalul McCabe au preluat puterea în insula San Lorenzo nu era câtuşi de puţin un miracol. Multă lume se înstăpânise asupra insulei, descoperind că era un teritoriu slab apărat. Explicaţia era simplă: în nemărginita Sa înţelepciune, Dumnezeu făcuse această insulă un teritoriu lipsit de orice valoare.

Hernando Cortes era primul om a cărui cucerire zadarnică fusese consemnată de istoria insulei. Cortes şi oamenii lui au acostat în căutare de apă dulce, în 1519, au dat un nume insulei şi au revendicat-o în numele lui Carol Quintul, pentru a nu se mai întoarce acolo niciodată. Au mai urmat nişte expediţii, în căutare de aur, de diamante, de rubine şi de mirodenii. Negăsind nimic din toate acestea, exploratorii, plictisiţi, au ars pe rug pentru erezie câţiva băştinaşi şi au plecat mai departe.

"Când Franţa a revendicat insula, în 1682, scria Castle, nici un spaniol nu a protestat. Când Danemarca a revendicat San Lorenzo în 1699, nu a protestat nici un francez. Când olandezii au revendicat insula, în 1704, nu a protestat nici un danez. Când englezii au revendicat insula în 1706, nu a protestat nici un olandez. Când Spania a revendicat din nou San Lorenzo, în 1720, nici un englez nu a protestat. Când, în 1786, negrii din Africa s-au răzvrătit, preluând comanda unei corăbii engleze cu sclavi, acostând în San Lorenzo şi proclamând San Lorenzo stat independent — de fapt, un imperiu condus de un împărat —, nu a protestat nici un spaniol.

Împăratul era Tum-bumwa, singurul om care a considerat insula demnă de apărat. Persoană maniacă, Tum-bumwa a dispus ridicarea Catedralei San Lorenzo şi a impresionantelor fortificaţii de pe coasta de nord a insulei, fortificaţii în interiorul cărora se află situată în prezent reşedinţa aşa-numitului Preşedinte al Republicii.

Fortificaţiile nu au fost niciodată supuse unui atac, şi nici un om întreg la minte nu a găsit niciodată vreun motiv pentru a le ataca. Zidurile nu au apărat niciodată nimic. Se spune că în timpul lucrărilor de construcţie, au murit o mie patru sute de oameni. Din aceştia, cam jumătate au fost executaţi public pentru lipsă de zel.

Compania Castle Sugar a venit în San Lorenzo în 1916, în momentul Boom-ului zahărului din timpul Primului Război Mondial. Pe insulă nu exista nici o formă de guvernare. Castle Sugar credea că, dat fiind preţul exorbitant al zahărului, putea scoate bani până şi din pietrişul şi argila din San Lorenzo. Nimeni nu a protestat.

Când McCabe şi Johnson au sosit în 1922, anunţând că preiau controlul, Castle Sugar s-a retras fără proteste, ca dintr-un vis urât.

 

 

58

Tiranie cu un amendament

 

"Noii cuceritori ai insulei aveau o calitate cu adevărat nouă, scria Castle. McCabe şi Johnson visau să transforme San Lorenzo într-o Utopie. Pentru aceasta, McCabe a reformat economia şi legile, iar Johnson a făurit o religie nouă.''

Castle cita din nou un calipso:

 

Aş fi vrut ca totul

S-aibă înţeles.

Toţi să fie veseli.

Fără strop de stres.

Am, pus cap la cap

Minciuni, încercând

Să prefac o lume tristă

În raiul pe pământ.

 

Pe când citeam, cineva mă trase de reverul hainei. Mi-am ridicat ochii.

Micul Nevwt Hoenikker stătea în dreptul meu pe culoarul dintre scaune.

— M-am gândit că poate vrei să mergem la bar, să mai dăm pe gât câteva păhărele.

Aşa că am mai dat pe gât nişte păhărele, iar lui Newt i s-a dezlegat limba până-ntr-atât încât să-mi povestească despre Zinka, dansatoarea pitică din Rusia care îi fusese prietenă.

Cuibuşorul lor fusese cabana tatălui lui din Cape Cod.

— Nu ne-om fi căsătorit noi, dar cel puţin am avut parte de o lună de miere.

Newt îmi vorbi despre ceasurile idilice pe care le petrecuseră unul în braţele celuilalt, cuibăriţi în balansoarul alb al lui Felix Hoenikker, cu faţa spre mare.

Zinka dansa pentru el.

— Imaginează-ţi cum e să danseze cineva doar pentru tine.

— Nu regreţi nimic, din câte văd.

— Mi-a frânt inima. Nu a fost deloc plăcut. Dar ăsta e preţul. Pe lumea asta, capeţi doar lucrurile pentru care plăteşti.

Propuse un toast.

— În cinstea iubitelor şi soţiilor, strigă el.

 

 

59

Puneti-vă centurile de siguranţă

 

Eram la bar cu Newt, H. Lowe Crosby şi câţiva necunoscuţi când San Lorenzo deveni vizibil. Crosby vorbea despre mucoşi.

— Ştii la ce mă refer când spun "mucos"?

— Cunosc termenul, i-am răspuns, dar e clar că pentru mine nu are o rezonanţă specială, ca pentru dumneavoastră.

Crosby se pilise şi avea, ca orice beţiv, impresia că poate vorbi pe şleau, cu condiţia să fie afectuos. Aşa că vorbi cu francheţe şi afecţiune despre statura lui Newt, pe care nici o persoană de acolo nu o comentase până în acel moment.

— Nu mă refer la un om scund, aşa, ca el. (Crosby îşi petrecu mâna ca un jambon pe după umerii lui Newt.) Nu înălţimea îl face pe om mucos, ci felul în care gândeşte. Am văzut oameni de patru ori mai mari decât băiatul ăsta şi care erau mucoşi. Şi am văzut oameni mici — de fapt, nu chiar atât de mici, dar al naibii de mici — despre care pot să spun că sunt bărbaţi adevăraţi.

— Mulţumesc, spuse Newt amabil, fără să arunce nici o privire către mâna monstruoasă care îl apăsa.

Nu mai văzusem în viaţa mea o persoană mai bine adaptată la un handicap fizic atât de umilitor. M-am înfiorat de admiraţie.

— Vorbeaţi de mucoşi, i-am spus lui Crosby, sperând să-l scap pe Newt de povara mâinii lui.

— Aşa e, spuse Crosby îndreptându-se.

— Nu ne-aţi zis ce anume este un mucos.

— Un mucos e unul care se crede atât de deştept, încât nu-şi ţine gura niciodată. Nu contează ce zic ceilalţi, el trebuie să contrazică, îi spui că-ţi place un lucru şi el îţi zice de ce nu ai dreptate. Un mucos face tot ce poate ca să te simţi permanent idiot. Poţi să spui orice, că