dezvoltând lucrările publicate în ţară. Pe atuncip nu cunoşteam cercetările lui Jung. Încercasem să demonstrez totuşi că alchimia nu era o chimie rudimentară, o pre-chimi< ci o tehnică spirituală, urmărind mai mult decât cunoaştere, şi cucerirea materiei; urmărind, în fond, transmutarea omu lui, „mântuirea” sau eliberarea lui.

  CUM AIV1

  Cât n-aş da să pot reciti acum povestea aceea, să ştiu ce mi-a dezvăluit acel personaj misterios, la ce operaţii alchimice asistase el! Găsisem, în vis, piatra filosofală. Nu aveam să înţeleg decât zeci de ani mai târziu, după ce l-am citit pe lung, sensul acestui simbolism oniric.

  Povestirea mea a câştigat premiul întâi şi a fost publicată la sfârşitul anului 1921. De data aceasta, m-am simţit cu adevărat un autor. Câştigasem 100 de lei şi, ducându-mă să-i încasez, l-am cunoscut pe profesorul Dan Dimiu, directorul „Ziarului ştiinţelor populare”. M-a felicitat şi mi-a cerut să colaborez regulat la revistă. Aveam aproape gata o seamă de articole despre felurite insecte, pe care le-am intitulat Convorbiri ento-mologice, pentru că profesorul nostru de istorie, Const. Moisil, publica, tot în „Ziarul ştiinţelor populare”, seria lui de Convorbiri numismatice. Am început să i le trimit şi au apărut, cu regularitate, timp de câţiva ani. Cum nu le-am mai recitit de atunci, nu-mi dau seama cât de „originale” erau contribuţiile mele entomologice. Studiasem din scoarţă în scoarţă volumele lui Brehm şi ale lui Fabre, şi făcusem eu însumi o seamă de observaţii. Văzusem la microscopul lui Moisescu tot ce se putea vedea în legătură cu anatomia şi fiziologia insectelor. De când îmi instalasem un adevărat acuarium, pierdusem multe ceasuri notând într-un caiet comportamentul lui Nepa cine-raria. Totuşi, câţiva ani în urmă, când am abandonat definitiv entomologia, mi-am dat seama, cu melancolie, că nu descoperisem nimic cu adevărat nou, neobservat de alţii, la niciuna din vietăţile pe care le urmărisem, le crescusem şi le iubisem atâţia ani.

  Dar poate că mă înşelam. Poate că au fost într-adevăr lucruri pe care nu le-am văzut decât eu. În orice caz, în acei ani 192l-l922, am scris, în câteva caiete, Călătoria celor cinci cărăbuşi în ţara furnicilor roşii, un fel de roman de aventuri în care amestecam entomologia, umorul şi fantasticul. Ceea ce m3 pasiona mai mult scriindu-l era descrierea diverselor locuri, aşa cum le vedeau cărăbuşii, străbătându-le pe îndelete sau zburând pe deasupra lor. Era, de fapt, o microgeogra-fie imaginară pe care o organizam pe măsură ce o inventam; descopeream o lume onirică şi paradoxală, căci era totodată i mare şi mai mică decât lumea noastră de toate zilele.

  IV.

  Simţeam cum, lovită de unul din cărăbuşi, pietricica devir) mare şi [g] rea ca o stâncă de care m-aş fi izbit eu, stâncă d statura mea, pe care abia aş fi putut-o cuprinde în braţe. DJ câteva secunde în urmă, când cărăbuşul îşi lua zborul, „stal ca” devenea pentru el asemenea unei „pietricele”, adică, scara ochiului meu, nu mai mare decât un grăunte de nisip. 1

  Nu-mi aduc aminte dacă am apucat să termin povestirel acestei călătorii în ţara furnicilor roşii*. Dar, înainte de a ml despărţi definitiv de entomologie, prin 1923-l924, m-am hcJ tărât să dezvolt câteva articole, deja publicate, despre albina viespi şi furnici, şi să le adun într-un volumaş pentru „Biblici teca pentru toţi”. Am scris Editurii Alcalay, evident fără şi menţionez că eram elev de liceu, întrebându-i dacă i-ar inta resa o asemenea carte. Foarte curând, am primit o carte poJ tală, prin care eram invitat să prezint manuscrisul. Cu cJ mai bună caligrafie de care eram în stare, transcriam textul îa două caiete groase. Nu m-am gândit o singură clipă că mi s-al putea ghici vârsta după scrisul meu imatur. Şi, pentru că nu îndrăzneam să expediez caietele cu poşta, l-am rugat pe unii din prietenii mei, Radu Bossie, să le predea chiar în mâna dl rectorului „Bibliotecii pentru toţi”.

  L-am aşteptat cu nerăbdare, plimbându-mă pe trotuar, li câteva case de Librăria Alcalay. „Ce-a spus?” l-am întrebai „A spus: bine, lasă caietele aici. Pentru cercetare.”

  N-am mai auzit nimic de atunci. Dar m-am consolat rej pede. Câţiva ani în urmă, aş fi fost într-adevăr încurcat daci aş fi văzut într-o vitrină volumaşul meu despre albine, viesjl şi furnici. Eram atunci student şi voiam să pot publica altfa de cărţi, să pot publica, în primul rând, Romanul adolescentulm miop.

  TENTAŢIILE UNUI TÂNĂR MIOP

  * Povestirea a fost terminată. Am publicat-o recent, în volumul: MirceJ Eliade, Cum am găsit piatra filosofală, Humanitas, 1996, pp. 377-394 (n. ed.). Iân toamna acelui an, 1921, intram în clasa a V-a. Terminasem gimnaziul (trecusem, vara, ceea ce se numea „examenul de capacitate”) şi începeam cursul superior. Pe atunci, cursul superior era împărţit în trei programe: real, unde se învăţa destulă matematică şi deloc latină; modern, cu foarte puţină matematică şi destulă latină; clasic, fără matematici, cu latină şi greacă. Convins că voi studia la universitate ştiinţele fizi-co-chimice, alesesem realul. Dar nu mi-a trebuit mult ca să înţeleg că mă înşelasem, că alesesem greşit. Renunţasem la latină, şi mai ales la profesorul de latinească, Nedelea Locusteanu, pe care îl admiram nespus, căci, în afară de gramatică şi vocabular, ne învăţa istorie şi literatură şi filosofie, ne vorbea în clasă de Pitagora şi Omar Khayyam, de Novalis şi de Leonar-do da Vinci. Alesesem maternaticile, care nu mă atrăgeau decât sporadic. Dar ştiam că fără pregătire matematică nu voi putea ajunge niciodată un bun chimist.

  S-a întâmplat însă că nu mă aveam prea bine cu profesorul de matematici, Banciu. Toţi – profesorii, elevii şi părinţii elevilor – îl considerau pe Banciu un profesor-model. Se spunea: „E imposibil să nu înţelegi când îţi explică Banciu!” Asta o ştiam şi eu. De câte ori îl ascultasem, nu numai că înţelesesem, dar simţeam cum mă fascinează matematicile. După obiceiul meu însă, când mă interesa ceva – o carte începută acasă şi neterminată, un articol pe care mă pregăteam să-l scriu, un subiect de nuvelă – nu puteam asculta explicaţiile profesorului, încercam întâi să văd dacă