impresionant, că trebuia susţinut cu o eşarfă de doi heruvimi bucălaţi. Bunny găsise cămaşa înţepenită în dispozitivul de tocat gunoaie şi se aşezase pe podeaua bucătăriei, plîngînd deasupra rămăşiţelor sfîşiate.

— Hei, faţă de cur! spune Poodle, intrînd în apartament cu un zîmbet pînă la urechi şi o sclipire drogată în ochi.

— Dumnezeule, Poo! Fii atent cum vorbeşti, spune blonda cu picioare lungi, atîrnată de braţul lui Poodle, şi-i trage un şut în tibie.

— Uau! Încet, fetiţo! spune Poodle.

Ţopăie pe un picior prespălat, în timp ce Bunny observă, cu o tresărire electrică, libidinoasă, că semnul din naştere violet de pe buza de sus a blondei are întrucîtva forma unui iepure.

Raymond se fîţîie în cămaşă pe lîngă Poodle, cu un pachet cu şase doze de bere în braţe şi o imitaţie de zîmbet pe buze. Spune monoton, printre aburi alcoolici al căror miros Bunny îl găseşte vag reconfortant:

— Eşti bine, Bun?

Prietena lui Raymond, pe care o cheamă aproape sigur Barbara, scoate capul din spatele lui Raymond, ca o bulă banală din benzile desenate, şi zice:

— Salut, Bun.

— Salut… ăăă…

Bunny se gîndeşte că, poate, pînă la urmă n-o cheamă Barbara, dar Raymond îi spune, cu o şoaptă răsunătoare, „Barbara“.

— Da, Barbara… Scuze, Barbara, zice Bunny.

Indiferent ce vorbe rosteşte Barbara, răspunsul ei se pierde în intrarea gălăgioasă şi bubuitoare a lui Geoffrey, care dă buzna pe uşă cu cîte o sticlă de whisky de un litru în fiecare buzunar al imensului său sacou de in. Gîfîie înspăimîntător din cauza ascensiunii pe scări, flutură în aer batista lui omniprezentă şi rage:

— Bunny… Bunny…. Bunny…

Apoi urmează o alunecare de teren a cărnii sale transpirate, iar Geoffrey nu îl îmbrăţişează, ci mai degrabă îl digeră pe Bunny.

— A fost o slujbă minunată, Bunny! exclamă Geoffrey, iar toţi ceilalţi sînt de acord.

Blonda cu semnul din naştere avansează şi îi spune lui Bunny:

— A fost cu adevărat deosebită.

Bunny se întoarce spre Poodle:

— Şi pe prietena ta, Poodle, o cheamă…

Dar Poodle nu e nicăieri. Bunny priveşte pe hol, exact la timp ca să surprindă închiderea furişă a uşii de la baie. Situaţia începe să stea mai bine, se gîndeşte Bunny.

Blonda cu picioare lungi îi zîmbeşte lui Bunny şi se prezintă:

— Mă cheamă River.

Bunny pare o clipă confuz, apoi e lovit de o ameţeală scurtă, dar intensă, simte că podeaua cedează sub el, iar pereţii se clatină, şi e nevoit să se sprijine de umărul lui Geoffrey.

— Te simţi bine, Bun? întreabă Geoffrey, înconjurînd umerii lui Bunny cu un morman de carne.

— Căcat! Ce aiurea! Tocmai o cunoscusem… spune Bunny.

Îşi aminteşte fulgerător de chelneriţa dolofană de la hotelul Grenville – bucile ei albe şi grăsuţe, patul care se zgîlţîia, refrenul ei de gemete uşoare – şi întreaga poveste e pe punctul de a-l copleşi.

— Aş vrea doar ca totul să se mişte mai încet. Aş vrea ca lucrurile să se calmeze, bombăne Bunny, întrebîndu-se imediat de ce o fi spus asta.

— Hmmm, mormăie stînjenit Raymond.

— Sigur că vrei, Bunny, îi zice Geoffrey, bătîndu-l înţelegător pe umăr.

— Condoleanţe, spune şi River, întinzîndu-i mîna.

Unghiile degetelor ei lungi şi subţiri sînt vopsite în roz coral. Bunny, care şi-a revenit, îi ia mîna şi simte un curent electromagnetic atît de puternic, încît sare în spate, scuturîndu-şi mîna energic, şi exclamă:

— Ai simţit?

Priveşte şocat spre River, care a înclinat capul într-o parte, cu sprîncenele încruntate.

— Ai simţit asta? repetă el. Să mor io, sînt iepuraşul Duracell!

Şi îl imită relativ bine pe iepurele roz cu baterii, prefăcîndu-se că bate în tobă în timp ce merge încolo şi încoace pe hol.

River îl priveşte pe Bunny cu ochii ei mari şi umezi, atingîndu-şi inconştient semnul din naştere de pe buză.

— Te pomeneşti că acum o să-mi spui că te-ai născut lîngă un rîu, zice Bunny, cu mîna la gură.

Începe să rîdă şi să-şi netezească pantalonii boţiţi în faţă. Toată lumea e uluită de remarcă, privesc toţi în podea, iar Bunny speră că Poodle nu a tras pe nas tot speed-ul.

— Dar el cine e? întreabă River.

Bunny Junior a apărut în hol ca un pui de stafie şi stă acolo, cu pumnii băgaţi la subsuoară. River întinde mîna şi îi ciufuleşte părul, iar după ce termină, băiatul încearcă să îl aranjeze iar cum fusese înainte.

— E Bunny Junior, spune Bunny. E fiul meu.

— Şi el e tatăl meu, precizează băiatul, arătînd cu degetul mare spre tatăl său şi zîmbind uşor.

Toată lumea rîde, spre nedumerirea lui Bunny Junior, fiindcă el n-a spus decît adevărul. Cam aşa stau lucrurile cu Bunny Junior. El îşi iubeşte tatăl. Crede că nu există tată mai bun, mai deştept sau mai capabil, stă alături de el cu un sentiment de mîndrie – e tatăl meu –,