— O, Doamne, ce drăguţ e! spune River, ciufulindu-i din nou părul. Dacă ai avea doar cîţiva ani în plus…

Uşa de la baie se dă de perete şi Poodle se năpusteşte afară, cu dinţii la vedere şi ochii strălucindu-i. Îşi freacă nasul cu dosul palmei şi exclamă:

— Ce dracu’, River! Băiatul are nouă ani…

— Ştiu. Ziceam doar… replică River, ciupindu-l de obraz pe băiat.

— Păi, nu mai zice, spune Poodle.

Freza lui blondă a devenit acum şi mai strălucitoare – sclipeşte de-a dreptul cînd Poodle se întoarce şi spune:

— Fii atentă, River! Zi o ţară… orice ţară…

— Ce?

— Zi naibii o ţară! Dumnezeule… bufneşte Poodle, făcîndu-i cu ochiul lui Bunny Junior.

— Bine, zice River. Mongolia.

— Hai, Bunny, băiete, nu-l fă de rîs pe unchiu-tău Poodle. Care e capitala Mongoliei?

Bunny Junior îşi încreţeşte faţa, simulînd concentrarea, priveşte în tavan, îşi freacă bărbia şi se scarpină în cap.

— Ulan Bator, răspunde băiatul, iar musafirii aplaudă.

— E şi isteţ, spune River, punîndu-şi mîna pe ceafa băiatului, unde simte pulsînd o căldură uleioasă şi ciudată.

— Înainte se numea Urga, adaugă încet Bunny Junior.

— Isteţ? spune Poodle. Băiatul e un geniu, să-mi bag pula dacă nu!

River acoperă cu mîinile ei fierbinţi urechile lui Bunny Junior şi spune:

— Hei! Vezi cum vorbeşti!

— Intrăm? întreabă Bunny.

În timp ce adulţii intră în living, Bunny Junior îl aude pe Poodle şoptindu-i lui River:

— Dumnezeule, aici e întuneric ca dracu’! Unde sînt becurile?

O vede pe River cum îl înghionteşte cu cotul şi îi răspunde tot în şoaptă:

— Iisuse, Poodle, tipului tocmai i-a murit nevasta! La ce te aştepţi, la o discotecă?

Tot în seara aceea, un pic mai tîrziu, Bunny Junior stă întins pe patul lui, se uită în tavan şi vede lumina verde a planetelor învîrtindu-i-se deasupra capului. E vrăjit de reflecţiile fantomatice ale luminii care traversează tavanul şi coboară pe pereţi. Trece în revistă lucrurile pe care le ştie despre Pluto – de exemplu, că este compusă în principal din piatră şi gheaţă şi e relativ mică, aproximativ o cincime din greutatea Lunii Pămîntului şi o treime din volumul ei –, iar după ce face asta o vreme, îşi duce ceasul de mînă la ureche şi ascultă ticăitul puternic şi neîntrerupt al timpului care trece. Se gîndeşte cum, cu fiecare ticăit, amintirea mamei se estompează, iar ea se pierde în depărtare. Un fior de gheaţă îi străbate inima cînd îşi dă seama că şi acum, cînd stă întins aici, pe pat, o pierde încetul cu încetul. Închide ochii lui iritaţi şi neliniştiţi, străduindu-se, cu oarecare succes, să îşi răscolească memoria şi să rememoreze imagini de-ale ei. Face asta în speranţa că astfel o va împiedica să se topească de tot. În fundul sufletului, vrea s-o aducă înapoi la viaţă prin amintiri.

Îşi aduce aminte cum venea ea în costumul ei de trening matlasat şi îl lua de la şcoală şi că era cea mai frumoasă mămică, îşi aduce aminte cum îi oprea sîngele care îi curgea din nas, murmurînd afectuos, şi crede că îşi aduce aminte, de mai demult, cum îl aplauda cînd el mergea pe bicicletă fără mîini. Îşi aminteşte că primise cadou enciclopedia pentru simplul motiv că ea „îl iubea la nebunie“ şi, încă şi mai demult, îşi aminteşte o imagine alb-negru, cu el tîrîndu-se pe podeaua bucătăriei, agăţîndu-se de piciorul ei lung şi catifelat şi simţindu-i puterea surprinzătoare în timp ce mama sa îl tîra încoace şi-ncolo. Se imaginează – e asta oare o amintire? – nou-născut, încotoşmănat într-o păturică şi cu mîna răcoroasă a mamei lui pe frunte, iar în apropiere o umbră întunecată, care trebuie să fi fost tatăl său.

După un timp băiatul simte că mama lui s-a întors şi devine conştient de prezenţa ei în cameră, alături de el. Simte o învolburare generală în aerul din încăpere şi observă că planetele care sclipesc în întuneric se învîrt cu o energie reînnoită, iar reflecţiile de basm ale luminii alunecă în jos pe pereţi ca o ploaie verde, fantomatică.

— Nu mai poate omul să doarmă în casa asta? spune tare Bunny Junior.

Apoi aude din living hohote dezlănţuite de rîs, aşa că repetă, lăsînd pauze de trei secunde între cuvinte:

— Nu… mai… poate… omul… să… doarmă… în…. casa… asta?

Apoi zîmbeşte, pentru că în sinea lui ştie că tatăl său s-a apucat, probabil, să spună ceva foarte amuzant. Împinge pătura cu picioarele şi îşi ia papucii de casă.

Bunny stă în living, prăbuşit pe canapea, plin de whisky-ul lui Geoffrey şi de cocaina lui Poodle. E într-o dispoziţie mai proastă şi nu ştie sigur de ce. Tot încearcă să-şi imagineze păsărica lui River, prietena lui Poodle, dar nu reuşeşte deloc. River stă în faţa lui şi de fiecare dată cînd rîde de Poodle – care poartă pe cap un coif de viking din plastic, cel mai probabil al lui Bunny