— De astădată nu mai e scăpare, suntem pierduţi, Ando... zise George prinţului. Îmi pare rău că ai alunecat şi dumneata ca şi mine în crater. Dar tata e salvat, nu e aşa ?

   — Tuan e în siguranţă, răspunse Ando. Petre l-a tras după el afară din peşteră. Eu am sărit după dumneata, nădăjduind să te scap.

   — Ce-ai făcut, pentru Dumnezeu i strigă George, mişcat. Pentru mine ţi-ai pus dumneata viaţa în primejdie ?

   — Tuan căpitan vrea să mă ajute şi eu ajut pe fiul său şi pe oamenii lui, răspunse foarte liniştit prinţul. Şi-apoi, primejdia nu poate să fie prea mare, deoarece numai până acolo ajunge nămolul — şi arătă cu mâna o dungă de jur-împrejurul peşterii.

       Trecu o jumătate de ceas şi nămolul ajunsese la dunga arătată de Ando. Aşteptau acum să-l vadă oprindu-se, apoi retrăgându-se.

       Erupţia părea însă să fie de astă dată mult mai puternică; după ce se opri câteva momente, nămolul începu să năvălească cu şi mai multă furie în peşteră, ridicându-se din ce în ce mai sus.

   V

   PIRAŢII

   CĂPITANUL FARROW alunecă mereu în puţul acela adânc. Sfoara cu care îl legase Brike pe sub subţiori îi tăia carnea şi-i producea dureri cumplite, dar îşi dădea seama că fără ea n-ar mai fi putut ieşi de-aici.

   Aburii deveneau tot mai deşi şi păreau că vor să-l înăbuşe, cu toată masca de pe faţă.

   Ajunse în sfârşit la dunga îngustă de la marginea craterului.

   Lumina lămpii lui electrice de abia putea răzbate prin aburii groşi de pucioasă. Totuşi, zări crăpătura din perele şi vru să se ducă într-acolo. Auzi însă deodată un bubuit înăbuşit, nori galbeni năvăliră cu furie din crater, şi într-o clipă simţi cum i se taie respiraţia. Aburii fierbinţi ameninţau să pătrundă prin mască şi să-l înece.

   Mişcă repede frânghia şi se îndreptă pipăind, spre puţul îngust pe unde venise.

   De abia ajunse acolo şi se simţi tras încet în sus.

   În vremea asta Petre trimise un marinar la submarin să-i aducă vreo câteva frânghii groase.

   Erupţia vulcanului ţinu două ore încheiate; două ore stătu căpitanul Farrow nemişcat în faţa peşterii, cu ochii aţintiţi la norii aceia de pucioasă. Apoi erupţia se potoli şi el se apropia iar de locul acela blestemat.

   Se legă în jurul trupului cu una din frânghiile aduse şi luă încă două ca să scoată cadavrele, dacă le va găsi.

   De astă dată, Petre apucă în mâinile lui vânjoase funia şi lăsă pe căpitanul său, cu băgare de seamă, înăuntru.

   Încet, încet, aluneca spre fund căpitanul Farrow, spre mormântul copilului său drag...

   Înăuntrul bolovanului se auzi un bubuit înăbuşit şi George văzu cu groază cum sacii de piele încep să se mişte, apoi şi trupul acela împietrit care îşi găsise aci odihna lui de veci.

   Erupţia vulcanului părea să distrugă întreaga insulă. Se auzeau bubuituri înăbuşite, pereţii trosneau şi crăpau mereu. Aburi grei de pucioasă năvăleau de pretutindeni, dar se risipeau repede prin găurile din perete.

   George vedea toate acestea cu groază. Ar fi preferat să moară înăbuşit de gaze decât să ardă de viu în nămolul acela clocotitor care ajunsese acum la treizeci de centimetri de bolovan.

   Acesta părea să fie săpat în formă de puţ, sau poate că sacii cu lucrurile preţioase să fi fost îngrămădiţi până la fund. Auzi deodată clocotind înăuntrul puţului şi văzu sacii ridicându-se la suprafaţă. Deasupra lor, cadavrul începu să salte peste comorile ascunse acolo de cine ştie câte veacuri.

   O bubuitură grozavă, o revărsare de nămol galben izbucni din mijlocul puţului şi acoperi mumia şi sacii care pluteau deasupra.

   Dar un urcior mare de aur împodobit cu pietre scumpe fu aruncat la picioarele lui George, care se aplecă şi-l ridică în sus.

   Îi frigea degetele, totuşi tânărul nici nu luă în seamă, în înfrigurarea care îl cuprinsese.

   Mumia piratului dispăru deodată împreună cu sacii de aur în adânc şi talazuri de pucioasă îi acoperiră într-o clipită.

   Acum trebuia să vină sfârşitul. Într-o secundă bolovanul pe care stăteau cei doi tineri, se va fărâmiţa în mii de bucăţi şi nămolul îi va înghiţi de vii.

   Până la picioarele lor ţâşnea acum nămolul ucigător, dar cu toată primejdia în care se aflau, George băgă de seamă că pe dinafară puhoiul nu crescuse prea mult. Numai înăuntru clocotea şi se ridica tot mai sus, ameninţând să se reverse peste ei. Deodată, se auzi un bubuit în adâncul bolovanului şi văzură cu mare mirare cum într-o clipă se porni un vârtej, trăgând după sine nămolul. În câte va clipe gaura din bolovan se deşertă.

   De abia acum înţelese el că presupusul bolovan era zidit. Drept e că pereţii aveau o grosime de vreo jumătate de metru şi erau acoperiţi cu un strat gros de pucioasă, cea ce-l făcuse să creadă că era o mică stâncă de piatră.

   Aşa dar, se afla lângă o tainiţă care ascunsese comori nepreţuite pe care nu le văzuseră încă ochi omeneşti; totul dispăruse însă, odată cu primejdia care fusese cât pe ce să-l coste viaţa.

   Privi cu un fel de părere de rău la urciorul pe care-l ţinea în mână. Stratul gros de pucioasă din jurul lui se desprinsese pe alocurea şi la lumina lămpii electrice pietrele sclipeau de-ţi luau ochii.

   Urciorul acesta din aur masiv trebuie să fi preţuit o avere. Cu banii luaţi pe el putea trăi cineva în tihnă şi belşug până la sfârşitul vieţii.

   Lui George îi venea să râdă. Se găsea pe pragul morţii şi se gândea la o viaţă tihnită! Când lăsă însă lumina lămpii să cadă în jos, văzu cu adâncă mirare că puhoiul scădea cu o repeziciune uimitoare.

   Apucă pe prinţ de mână şi-i zise cu glas sugrumat de emoţie :

   — Suntem salvaţi, Ando. Să vezi tu că ieşim noi în curând de aci.

   — Cred şi eu, George, răspunse foarte calm tânărul. Un bătrân păzitor al tribului meu mi-a prezis că voi trăi