colo pe puntea goeletei neştiind ce să facă, cu toate că erau siguri că moartea îi pândeşte; o torpilă de-a submarinului le putea sfărâma într-o clipită vasul.

   Căpitanul Farrow râse când înţelese situaţia.

   — Dragii mei, zise el tovarăşilor săi, iată-ne prizonieri pe uscat şi paznicii noştri, adică bandiţii, sunt în puterea timonierului nostru. În sfârşit, vom ieşi noi şi din încurcătura asta. Tu, dragă George, te-ai ales cel puţin cu urciorul. Drept e că moştenirea bătrânului meu casier a fost cam stranie şi legată de mari primejdii. Acum însă e vorba să gonim pe bandiţi.

 

SFÂRŞIT

 

 

 

Volumul 3

 

   LUPTA PRINŢULUI ANDO

 

   TREBUIE să ne întoarcem la grotă, strigă căpitanul Farrow, căci de nu, bandiţii ne împuşcă pe toţi aici, pe poteca asta îngustă. Repede, băieţi, că-i primejdie de moarte!

   — Să sperăm că Plundow o să le trimită o torpilă în coaste, mormăi Petre, — zău că n-ar fi nici un păcat!

   — Mi se pare că de asta se şi tem, răspunse căpitanul, ia uitaţi- vă că se retrag. De altfel e mai bine aşa, vreau să evit cât pot o luptă. Aha, submarinul nostru e colo, departe, uite cum se înalţă periscopul.

   — Păcat, acuma Plundow nu mai poate să le facă nimic, zise Petre, — stâncile ieşite în afară îi feresc de orice lovitură. Mare păcat! Aş fi preferat să-i văd Ia fundul golfului. Mă prind că o să ne pândească la ieşirea din golf, sau că o să ne întindă vreo cursă în tunel.

   Căpitanul Farrow observă cu atenţie vasul piraţilor, care luneca acuma în tunelul îngust ce ducea de pe vulcanul de pucioasă în mare.

   — Ne cunoaşte bine, şopti căpitanul atât de tare — încât putu să-l înţeleagă şi George — nu cred că o să plece fără luptă. Vrea să se răzbune că i-am smuls odinioară prada, pe care o credea sigură. Uite că se opreşte după prima cotitură. Ah, Petre, vezi? Aruncă bombe pe sârme şi le lasă în apă. Acum nu mai putem trece prin tunel.

   — Mi se pare că e mai bine să mergem pe plajă şi să căutăm să ajungem în submarin, zise liniştit Petre. Acum văd că montează şi o mitralieră, dacă nu mă înşel.

   — Ai dreptate, Petre, aprobă Farrow, — repede, băieţi Să sperăm că Plundow se va ridica în curând la suprafaţă. Dumnezeule, acuma începe şi vulcanul să erupă!

   Un bubuit surd Izbucni din interiorul misteriosului vulcan şi făcu să se cutremure poteca îngustă, pe care se afla căpitanul Farrow cu oamenii săi. De astă dată, bubuiturile erau şi mai puternice decât atunci când George se afla în grota din fund, de unde voia să scoată comoara, moştenită de la Seels, bătrânul casier al tatălui său.

   Din grotă, pe care abia o părăsise Farrow şi oamenii săi, ieşiră iarăşi vaporii galbeni de pucioasă, de astă dată însă, atât de deşi şi cu atâta forţă încât simţiră cu toţii că această erupţie a

vulcanului era neobişnuit de puternică.

   Fără să mai stea la gânduri, marinarii urmară porunca căpitanului şi coborâră cât putură de repede cărarea îngustă care ducea, şerpuind de-a lungul peretelui de stânci, spre plajă.

   Căpitanul Farrow, fiul său George, credinciosul Petre şi noul oaspete de pe submarin, prinţul indigen Ando, rămaseră până la urmă pe mica platformă de lângă intrarea grotei.

   Apoi însă, când un vânt uşor împinse gazele otrăvitoare spre dânşii, o luară şi ei la vale pe poteca îngustă. Îşi scoseseră măştile de gaz, fără de care n-ar fi putut să pătrundă în vulcan şi acum erau siliţi să fugă de această atmosferă ucigătoare.

   Pe plaja îngustă, oamenii stăteau unul lângă altul şi priveau cu nerăbdare la oglinda netedă a apei din golf, în adâncul căreia dispăruse submarinul, după ce primul atac al piraţilor fusese zădărnicit de către tunarul Brike.

   Din vasul piraţilor nu se vedea nimic: un perete destul de înalt închidea vederea spre prima cotitură a strâmtorii, care ducea în mare.

   Petre, care stătea lângă dragul lui George, se uita mereu la peretele de stânci. Părea că se aşteaptă la vreo primejdie din partea aceea.

   — Băgaţi de seamă, vin! strigă el deodată, smulgându-şi pistolul de la brâu şi trăgând câteva focuri spre marginea de sus a peretelui de stânci.

   Marinarii de pe submarin erau deprinşi cu tot felul de surprize. Nimeni nu tresări la auzul acestui strigăt, dar toţi, ca la poruncă, îşi scoaseră revolverele şi se întoarseră spre peretele de stânci. Deasupra lui răsăriseră câteva capete, cari însă dispărură cu iuţeala fulgerului. Nu se putea şti dacă Petre nimerise pe careva, deoarece de dincolo nu se auzea nici un zgomot.

   — Plundow ar putea să se grăbească, zise acuma Brike, bătrânul tunar, — altfel mă tem că o să fie rău de noi. Uite, v-am spus-o!

   Deasupra peretelui de stânci zburară câteva obiecte lucioase, care căzură la vreo douăzeci de metri de marinarul care se afla cel mai aproape de duşman. În clipa următoare, în locurile unde căzură se auzi o bubuitură sinistră şi nouri de fum se înălţară în văzduh.

   — Nu oricine poate să arunce granate de mână, făcu Brike — cu douăzeci de metri prea aproape — înseamnă că au aruncat prost.

   Acum însă o granată zbură deasupra peretelui; descriind un arc mare. De astă dată, granata fusese aruncată de minune, căci

bomba trebuia să cadă în mijlocul marinarilor.

   — Foc!

   Cum se auzi porunca lui Farrow, pistoalele fură slobozite. Granata fu lovită de mai multe gloanţe şi explodă în înălţime, fără să pricinuiască vreun rău celor de pe plajă.

   Un răcnet sălbatic izbucni îndărătul peretelui de stânci: piraţii vedeau că Farrow şi oamenii lui se apără cu mare pricepere şi succes.

   Unul dintre ei fu atât do mâniat, încât făcu o imprudenţă. Se urcă deasupra marginii peretelui, ţinând în mâna dreaptă o legătură întreagă de granate de mână.

   O împuşcătură porni din revolverul lui Petre. Braţul ridicat al omului căzu fără putere, un răcnet de groază izbucni îndărătul peretelui,