— Bravo Petre! strigară marinarii, deocamdată o să le ajungă.

   Îndărătul peretelui răsunară strigăte de durere şi înjurături

sălbatece. Imprudentul pirat dispăruse de pe zid, explozia trebuie să-l fi rupt în bucăţi.

   Cu un zâmbet de mulţumire, Petre băgă o nouă încărcătură de gloanţe în arma sa, îşi aruncă ochii pe luciul apei şi strigă:

   — Vine submarinul!

   Încet, încet, periscopul submarinului se apropia de plajă; acum, o oscilare scurtă, apoi un vârtej de apă şi turnul submarinului ieşi la suprafaţă.

   Chepengul fu ridicat în grabă şi timonierul Plundow aruncă un odgon, care fu prins de doi marinari. Traseră submarinul lângă plajă şi tunarul Brike sări cel dintâi pe vas.

   Dar el nu se îndreptă spre turn, ci alergă numaidecât la tun, pe care îl descotorosi, cu mişcări repezi, de învelitoarea impermeabilă ce-i acoperea. Tunul era veşnic încărcat şi Brike ţinti marginea peretelui de stâncă, îndărătul căruia se aflau bandiţii. Dar nimeni nu se mai arătă dintre aceştia.

   — Urcaţi-vă repede! răcni căpitanul, trebuie să plecăm. Vulcanul pare să aibă draci.

   Nişte tunete surde răsunară în interiorul muntelui înalt şi ascuţit, de se cutremură toată insula şi nourii gălbui izbucneau din grotă tot mai compacţi.

   Marinarii săriră pe submarin cu agilitatea unor pisici şi dispărură pe deschizătura turnului. Brike se uită întrebător la căpitan şi, când bubuitul vulcanului se mai potoli, Farrow strigă:

   — Rămâi la tun, Brike! Îţi trimit muniţii. Trebuie să plutim deasupra apei şi să gonim vasul piraţilor. Gluma se îngroaşă.

   Căpitanul împinse uşor pe George, care ţinea urciorul de aur

sub braţul stâng şi revolverul în mâna dreaptă. Tânărul sări repede pe submarin, unde îl prinse în braţe Petre.

   Căpitanul avea dreptate, gluma se îngroşa. Luciul lin al apei din golf începu să se agite.

   Ciudat era că nu se arătă nici unul din peştii-trâmbiţaşi, cari făceau pe rarii vizitatori ai acestei insule misterioase, ce se numea „Insula lui Satan", să creadă în duhuri necurate. Se pare că simţiseră primejdia şi acum erau departe, în largul mării.

   George trebui să stea pe punte, deşi ardea de dorinţa să rămâie în turn. Dar acum aveau să lupte împotriva piraţilor şi tunarul avea nevoie de muniţii.

   În turn rămase numai căpitanul, care de acum comanda de plecare. Submarinul se apropia încet de strâmtoare, dincolo de cotitura căreia se afla vasul piraţilor. Dar pe când Brike îşi îndrepta tunul în direcţia voită, apa golfului începu deodată să facă nişte valuri, care aruncau submarinul de colo până colo.

   Farrow se întoarse şi se îngrozi. Din grota în care abia fusese cu fiul şi mare parte din oamenii săi venea încet un curent fierbinte, deasupra căruia jucau flăcări mici verzi şi albastre. Noroiul sulfuros şi arzător izvora din interiorul pământului şi se revărsa peste insulă. În adânc însă, marea trebuie să fi găsit drum până la foc. Cât va mai dura până când vulcanul se va nărui şi va arunca deasupra golfului sfărâmăturile sale incandescente? Oare va putea submarinul să treacă între timp prin strâmtoare şi să ajungă în larg? Numai de nu le-ar lua piraţii înainte!

   Dădu comanda să se sporească viteza şi acum submarinul se afla la prima cotitură. Goeleta piraţilor era numai Ia cincizeci de metri înaintea lor şi cum se arătă vârful submarinului, mitraliera începu să funcţioneze.

   Farrow comandă imediat să oprească, şi frânele se puseră în mişcare. Atunci se auzi şi bubuitul tunului de pe submarin. Mitraliera piraţilor trăsese cel mult cincizeci de gloanţe, cari însă fuseseră îndreptate prea sus şi trecură şuierând deasupra submarinului.

   Brike îndreptă tirul spre mitralieră. Când se risipi norul de fum, nu se mai vedea nimic din arma grozavă a piraţilor. Numai câteva trupuri omeneşti zăceau nemişcate pe punte.

   Brike îşi încarcă tunul cu iuţeala fulgerului, dar valurile şi începuseră să spumege sub elicea goeletei şi, cu o smucitură puternică, vasul uşor porni cu o viteză nebunească.

   — Lasă-i dracului, strigă Farrow tunarului, dacă îi nimerim, ne închid trecerea. Cu toată viteza, înapoi!

   Brike fu gata să cadă în nas, atât de puternică fu zguduitura

submarinului care stopa, ca pe urmă să fugă tot mai repede înapoi, spre golful sinistru, cu apa clocotindă, de la picioarele vulcanului.

   Imediat în urma goeletei piraţilor, care tocmai trecuse o cotitură a strâmtorii, se prăbuşiră deodată stâncile înalte astupând drumul cu blocuri enorme de piatră, şi în urma submarinului se prăbuşiră câteva blocuri din peretele de stâncă ce se ridica de o parte şi de alta a strâmtorii.

   Submarinul alunecă în apa care părea că fierbe. Brike, după ce- şi acoperi tunul, alergă în turn.

   — Domnule căpitan, gluma se îngroaşă, apa e fierbinte de tot. Dacă nu găsim altă ieşire, ne fierbe şi pe noi, cu vas cu tot.

   Un val înalt se sfărâmă tocmai de turn şi Farrow întinse repede mâna spre spuma ce o lăsase apa. Dar o retrase speriat: apa era cu adevărat fierbinte.

   — Brike strâmtoarea e închisă şi de dincolo coboară râul de pucioasă. Dar dacă se revarsă în golful ăsta mic, apa o să fiarbă in curând. Şi atunci ne-am dus pe copcă!

   — Trebuie să găsim altă ieşire, insistă Brike, privind spre ţărmul de Sud al golfului.

   Acolo era bancul de corali care mărginea golful, având cel mult doi metri în lărgime, iar îndărătul lui spumegau valurile mării Sundei.

   — Mi se pare că trebuie, să jertfim o torpilă, urmă Brike, dar în acest caz e nevoie să ne scufundăm, altfel ne sar în cap sfărâmăturile de coral.

   Închiseră repede capacul turnului, apoi căpitanul Farrow se duse în compartimentul echipajului şi comunică oamenilor că se află închişi în golful acesta fierbinte, care în curând va începe să fiarbă, şi că erau nevoiţi să-şi croiască drum, aruncând în aer bancul de corali.

   Brike raportă că pusese două torpile în ţeava de la proră. Căpitanul Farrow se duse în cabina de la proră, unde se aflau cele două ferestre şi, la rugămintea lui George, permise acestuia şi lui Ando să-l urmeze. Farrow dete la o parte uşile de oţel, puse în funcţiune proiectoarele