şoldurilor ei orgasmatice, Bunny închide ochii strîns. River ţipă şi îşi înfige unghiile în pieptul lui. Bărbatul deschide ochii din nou şi se uită agitat în jur, dar Libby a dispărut.

— Soţia mea a fost aici, îi spune el lui River sau altcuiva. Ne privea.

— A, da? întreabă River, extrăgîndu-se din ţeapă. Poate c-ar fi bine să consulţi pe cineva pentru asta. Cunosc un tip din Kemp Town cu care ai putea vorbi.

Bunny arată cu degetul întins spre ştirile de la televizor:

— Şi el vine încoace!

— Hmmm? Ştii, eu trebuie să plec, spune River.

Îşi înalţă în aerul zorilor globurile perfecte ale fundului, mîzgălite cu feluritele ei seve, şi se uită sub canapea, după chiloţii aceia de un galben aprins.

 

Nu după mult timp River pleacă, închizînd uşa de la intrare în urma ei, în timp ce Bunny se preface că doarme pe canapea. Dar mintea lui e acaparată de tot felul de lucruri. Se gîndeşte, de exemplu, că ar trebui să se scoale şi să-şi ia o pereche de pantaloni sau ceva înainte ca fiul lui să se trezească. De asemenea, se întreabă ce vrea soţia lui de la el şi speră că pe viitor nu va mai fi supus bîntuirii ori altor vizite supranaturale. Se întreabă, cutremurîndu-se, dacă nu cumva detaşarea pe care o simţea în timp ce i-o trăgea lui River a devenit o stare permanentă şi se gîndeşte că, poate, e terminat ca gigolo de clasă mondială. Poate că sinuciderea lui Libby l-a deocheat. Sau poate că l-a blestemat. E posibil, evident că da. Există nenumărate poveşti cu oameni care au fost scoşi din schema lor de nişte evenimente aparent inocente şi fără nici o legătură cu ea. Chiar de curînd Poodle îi povestise lui Bunny despre un gagicar din Portslade care, din armăsar, ajunsese un papagal după ce se dusese la un concert Celine Dion. Pur şi simplu nu i se mai scula. I-a spus lui Poodle că era ca şi cum ar fi încercat să bage un canar prin fanta unui bancomat. În cele din urmă şi-a atîrnat mănuşile în cui şi a devenit grădinar peisagist în Walberswick. Chestii destul de nasoale. În fine. Bunny ştie că în lume se întîmplă tot felul de lucruri – de mistere profunde –, pe care nu va reuşi să le înţeleagă niciodată. Se întreabă, de asemenea, cu o nelinişte care îl macină pe dinăuntru, în stomac, dacă va fi vreodată în stare să se ducă să-l viziteze pe tatăl lui bolnav. Iar apoi începe să se gîndească, într-un fel oarecum abstract, la fiul său, Bunny Junior, şi la ce dracu’ o să se întîmple cu el. Ce faci cu un copil care nu ştie pe ce lume trăieşte? Dar mai mult decît orice, se întreabă cum va reuşi să mai stea încă o noapte în acest apartament social cu trei camere şi bîntuit de fantome, cu vibraţiile lui mizerabile şi fututele lui de energii dubioase. Cum stă întins pe canapea, Bunny îşi dă seama că nu e în stare să facă faţă.

Dar chiar în timp ce aceste întrebări se învîrtejesc în mintea lui Bunny ca acoperişurile, tractoarele şi animalele de la o fermă într-o tornadă, o altă parte a minţii lui – cea strategică, organizatoare, producătoare de planuri – lucrează rapid, analizînd toate informaţiile, pentru a găsi o soluţie pe viitor.

Şi la un moment dat o găseşte – nu într-o străfulgerare orbitoare, ci mai degrabă printr-o schimbare de viteză a sufletului, o eliminare a groazei din trup sau o stabilizare a echilibrului său chimic intern. Aşa, cît ai clipi, are senzaţia că ştie ce trebuie să facă, iar odată cu această înţelegere vine şi o imensă senzaţie de uşurare. Cum se întîmplă adesea, răspunsul a fost tot timpul sub nasul lui.

Bunny zîmbeşte, îşi acoperă faţa cu galbenul aprins al chiloţilor lui River, le suge materialul din dreptul pizdei şi se masturbează fericit, apoi cade într-un somn adînc şi netulburat, gîndindu-se: „E uşor, nici o problemă, vagin, vagin“.

 

Partea a doua Comis-voiajorul

 

12

Bunny Junior stă întins pe podeaua dormitorului său şi citeşte din enciclopedie. Covorul e subţire, iar coatele, genunchii şi oasele şoldurilor îl dor, fiindcă stă în aceeaşi poziţie de atîta timp. Se gîndeşte neîncetat că ar trebui să se scoale de pe podea şi să se întindă pe patul lui, dar ştie că disconfortul pe care îl simte îl ţine treaz şi atent, cu memoria proaspătă. Bunny Junior înregistrează informaţii. A parcurs o bună bucată din litera „M“ şi citeşte despre Merlin, care a fost un vrăjitor sau un înţelept din legendele arturiene şi şi-a folosit puterile magice pentru a-l ajuta pe regele Arthur. Băiatului îi place să-şi aducă aminte că mama lui i-a cumpărat enciclopedia doar pentru că „îl iubea la nebunie“. Bunny Junior se gîndeşte că e o carte elegantă, cu o copertă ce are exact culoarea lumînărilor pentru ţînţari, îmbibate cu citronella. Merlin era fiul unui incubus şi al unei muritoare, iar băiatul caută „incubus“ şi află că e un spirit rău, care se împreunează cu femeile în somn, apoi caută „a se împreuna“ şi se gîndeşte „Uau, ce chestie!“, moment în care intuieşte treptat prezenţa tatălui său în cadrul uşii.

Tatăl său a făcut un duş şi s-a bărbierit, iar cîrlionţul lui decorativ din mijlocul frunţii e aranjat