artistic într-o formă muzicală, o cheie sol sau un gît de vioară, şi chiar dacă ochii lui au o şocantă culoare stacojie, iar mîinile îi tremură atît de tare, încît trebuie să le ţină în buzunare, la suprafaţă Bunny pare energic şi arătos. Poartă un costum bleumarin, o cămaşă cu model, cu nişte carouri mici, castanii, şi cravata lui preferată – cea cu iepuraşi de desene animate. Priveşte fix spre Bunny Junior şi zîmbeşte. Bunny Junior se gîndeşte: Oare ce se întîmplă? Se gîndeşte: Mamă, cred că se pregăteşte ceva!

— Bună, tati! spune băiatul.

— Ai valiză?

— Nu ştiu, tati.

— Păi, găseşte una! spune Bunny, aruncîndu-şi braţele în lateral şi simulînd exasperarea. Dumnezeule! Cum te-am învăţat eu?

— Pentru ce, tati?

— Cum adică „pentru ce“?

— Pentru ce îmi trebuie valiză? spune băiatul, care îşi zice „Vrea să scape de mine“ şi simte că i se taie răsuflarea.

— Păi, tu pentru ce naiba crezi că ai avea nevoie de o valiză?

— O să merg undeva? spune băiatul, ţopăind de pe un picior pe celălalt şi ştergîndu-şi fruntea cu dosul palmei.

— Nu „merg“, spune Bunny. Mergem…

— Mergem?

— Da.

— Unde mergem, tati?

Bunny Junior are pe el o pereche de pantaloni scurţi, iar în picioare sandale de plastic. Mai are şi un tricou decolorat, cu un mutant bizar, numit Chestia, imprimat pe el. Tricoul e cu cîteva numere prea mic pentru Bunny Junior şi e plin de găuri, dar băiatul îl poartă din motive nostalgice pe care doar el le poate înţelege.

— Am întins-o! spune Bunny, făcînd semn cu degetul mare peste umăr, în direcţia aproximativă a lumii exterioare.

— Serios? întreabă băiatul, zîmbind atît de larg, încît i se văd dinţii.

— Serios. Dar nu poţi să vii îmbrăcat ca un vagabond. Asta e prima regulă a vînzărilor. Fii prezentabil.

— Doar tu şi cu mine, tati? întreabă băiatul, scoţîndu-şi tricoul, făcîndu-l ghemotoc şi aruncîndu-l într-un colţ al camerei.

— Doar tu şi cu mine, Bunny, băiete.

 

Afară soarele dimineţii străluceşte, cerul e albastru şi cîţiva nori albi plutesc optimist pe el. Dinspre nord-est adie o briză ce poartă îndepărtate amintiri arctice. Bunny şi Bunny Junior coboară scările vijelios şi traversează parcarea cu valizele în mînă. Simplul fapt că iese din clădire îl face pe Bunny să simtă un val proaspăt de optimism şi de energie. Zîmbeşte. Fluieră.

Bărbatul o vede pe Cynthia stînd, ca un semn de rău augur, pe un leagăn din minusculul loc de joacă al copiilor. Poartă pantaloni scurţi marinăreşti, tiviţi cu alb, şi o vestă albă, iar oja de un alb mat, ca opalul, de pe degetele picioarelor ei străluceşte pe asfaltul negru, cauciucat.

— Unde mergeţi? întreabă ea, zîmbindu-i lui Bunny, iar aparatul ei dentar sclipeşte în soare.

— O tăiem de aici, spune Bunny Junior.

Băiatul şi-a găsit nişte ochelari de soare. Arată cu degetul mare spre Fiatul Punto din parcare.

— Sîntem ca şi plecaţi, adaugă el.

Bunny, care priveşte hipnotizat spre şliţul mototolit al pantalonilor scurţi de pe Cynthia, confirmă:

— Da, o tăiem de aici.

— Păcat, zice Cynthia şi se apleacă în faţă, lăsînd să se vadă nişte chiloţi tanga albi ca laptele răsărind dintre arcadele dulci ale bucilor ei ca zăpada.

— Să-mi bag pula, icneşte încet Bunny.

Se uită în sus, la etajul al treilea, şi vede uşa galbenă a apartamentului său ca pe un deochi, un blestem sau aşa ceva. Simte un vîrtej rece în intestine.

— Da, Cynthia, am tăiat-o în mod clar de aici.

— Am întins-o, adaugă Bunny Junior.

— Păcat, repetă inutil Cynthia, pocnind un balon de gumă de mestecat.

Apoi ridică picioarele şi se lasă pe spate, punînd leagănul în mişcare.

— Hai, tati, spune Bunny Junior.

Traversează împreună parcarea. Bunny se gîndeşte „Nu a fost foarte greu“, timp în care deschide portbagajul maşinii, unde îşi aruncă amîndoi bagajele. Se suie în maşină, Bunny învîrte cheia în contact, motorul tuşeşte, se încordează şi la un moment dat porneşte.

Bunny Junior scoate capul pe geam şi face o observaţie nesolicitată:

— Cerul arată ca o piscină imensă, tati.

— Zău? spune Bunny, tăind de pe lista din memorie pantalonii scurţi ai Cynthiei şi vizualizînd salutul şi rămasul-bun al vaginului ei oscilant de pe terenul de joacă.

— Piscină olimpică, precizează băiatul.

Bunny iese din parcare. De undeva din neant apare un băiat pe skateboard, cu un păr de un galben murdar sub o şapcă de baseball roşie ca focul şi diverşi cercei de crom inseraţi în organele lui senzoriale. Poartă un tricou verde pe care scrie „Lick My Kunst“ şi se bagă fără să se uite în faţa Punto-ului. Bunny claxonează, iar băiatul reacţionează cu o ridicare energică a degetului său mijlociu. Bunny coboară geamul şi strigă „Skater prost!“, după care se gîndeşte imediat la Avril Lavigne şi la vaginul ei. Îşi aminteşte cum îi spusese Poodle că citise pe Internet că Avril Lavigne e „o gagică nebună