priveşte lipsa de sens a tuturor lucrurilor

Julian Castle şi Angela s-au îndreptat spre tabloul lui Newt. Castle îl privi printr-un cadru format de degetul mare şi arătătorul său.

— Ce părere aveţi? l-am întrebat.

— E negru. Ce reprezintă, iadul?

— Poate însemna orice, zise Newt.

— Atunci este iadul, se răsti Castle.

— Acum câteva clipe, mi s-a spus că este un leagăn al pisicii, am zis.

— Informaţia din interior este întotdeauna de folos, zise Castle.

— Nu mi se pare că arată frumos, protestă Angela. Cred că e urât, dar nu mă pricep deloc la arta modernă. Uneori îmi doresc ca Newt să ia lecţii, ca să ştie sigur dacă e ceva de capul lui.

— Sunteţi autodidact? îl întrebă Julian Castle pe Newt.

— Nu suntem cu toţii autodidacţi? vru să afle Newt.

— Un răspuns foarte bun, zise Castle plin de respect.

De vreme ce Nevvt nu dădea semne că vrea să se repete, am început să explic semnificaţia profundă a leagănului pisicii.

Castle dădu din cap cu înţelepciune.

— Deci este o imagine a lipsei de sens a tuturor lucrurilor! Sunt întru totul de acord.

— Chiar sunteţi de acord? l-am întrebat. Acum câteva minute vorbeaţi despre Iisus.

— Despre cine? zise Castle.

— Iisus Hristos.

— A, spuse Castle, despre el. (Ridică din umeri.) Oamenii trebuie să vorbească despre ceva ca să-şi menţină în formă corzile vocale, în eventualitatea că vor avea vreodată de spus ceva important.

— Înţeleg.

Ştiam că nu-mi va fi uşor să scriu un articol de succes despre el. Trebuia să mă concentrez asupra faptelor sale de sfânt şi să nu ţin seama de lucrurile diabolice pe care le gândea şi spunea.

— Puteţi să mă citaţi, îmi spuse. Omul este rău. El nu face niciodată ceva care să merite făcut, şi nici nu ştie nimic care să merite ştiut.

Se aplecă şi strânse mâna mânjită de vopsea a lui Newt.

— Am dreptate?

Newt încuviinţă, având aerul că afirmaţia i s-ar fi părut, pentru o clipă, un pic prea umflată:

— Da.

Şi atunci sfântul se îndreptă spre tablou, îl luă de pe şevalet şi ne fulgeră cu privirea.

— Un gunoi, ca tot ce e pe lumea asta.

Şi îl aruncă peste balustrada terasei.

Tabloul pluti pe un şuvoi, se opri o clipă, ţâşni în sus şi apoi se prăbuşi în cascadă.

Micul Newt nu ştia ce să spună.

Angela a fost prima care a deschis gura.

— Eşti plin de vopsea pe faţă, scumpule. Du-te să te speli.

77

Aspirină şi boko-maru

— Spuneţi-mi, vă rog, i-am zis lui Julian Castle, cum se simte "Papa" Monzano?

— De unde să ştiu eu asta?

— Am crezut că îl trataţi.

— Nu vorbim unul cu celălalt... Castle zâmbi. De fapt, el nu vorbeşte cu mine. Ultimul lucru pe care mi l-a spus, acum vreo trei ani, a fost că numai cetăţenia mea americană îl împiedicase să mă atârne în cârlig.

— Dar cu ce l-aţi deranjat? Aţi venit aici şi aţi finanţat construirea unui spital pentru poporul lui...

— Lui "Papa" nu-i place modul în care-i tratăm pe pacienţi, răspunse Castle, mai ales când aceştia sunt pe moarte. În Casa din Junglă a Îndurării şi Speranţei, oficiem, pentru cei care doresc, riturile Bisericii Bokononiste.

— Şi cum arată aceste rituri?

— Foarte simplu. Se începe cu o lectură cu răspunsuri. Vreţi să daţi răspunsurile?

— Îmi pare rău, dar încă n-am ajuns în pragul morţii.

Castle îmi făcu posomorât cu ochiul.

— E bine că sunteţi prudent. Cei care acceptă ultimul ritual mor ca la un semnal. Dar cred că am putea împiedica asta dacă nu ne-am atinge picioarele.

— Să ne atingem picioarele?

Îmi expuse concepţia bokononistă asupra picioarelor.

— Acum înţeleg un lucru pe care l-am văzut la hotel.

I-am povestit întâmplarea cu cei doi zugravi aşezaţi pe poliţă.

— Să ştiţi că dă rezultate, îmi spuse Castle. Cei care practică acest ritual privesc cu ochi mai buni lumea şi pe semenii lor.

— Îhâm.

— Boko-maru.

— Poftim?

— Aşa se numeşte atingerea picioarelor, zise Castle. Dă rezultate. Apreciez foarte mult lucrurile care dau rezultate. Puţine lucruri dau într-adevăr rezultate.

— Cred că aveţi dreptate.

— Fără aspirină şi boko-maru n-aş putea conduce spitalul.

— Să înţeleg, i-am zis, că mai există bokononişti pe insulă, în pofida legilor şi a carleeigului...

Castle începu să râdă.

— Încă nu v-a picat fisa?

— În legătură cu ce?

— Toţi locuitorii din San Lorenzo sunt bokononişti, în pofida carleeigului.

78

O strânsoare de fier

— Cu ani în urmă, când Bokonon şi McCabe au pus stăpânire pe bucata asta nenorocită de pământ, spuse Julian Castle, au alungat preoţii. Apoi, Bokonon a inventat, cu cinism şi în joacă, o religie nouă.

— Ştiu asta, i-am răspuns.

— Când a devenit limpede că nici o reformă administrativă sau economică nu poate schimba starea mizeră a populaţiei, religia a devenit singurul instrument al speranţei. Fiind atât de îngrozitor, adevărul era duşmanul oamenilor, aşa că Bokonon şi-a asumat răspunderea de a-i oferi populaţiei minciuni din ce în ce mai abile.

— Şi cum de-a ajuns proscris?

— A fost ideea lui. I-a cerut lui McCabe să-l scoată în afara legii, cu religie cu tot, pentru ca viaţa spirituală a oamenilor să devină mai palpitantă, mai antrenantă. A scris şi o poezioară despre asta.

Castle îmi recită următoarea poezie, care nu apare în Cărţile lui Bokonon:

Am părăsit puterea

Şi am avut justificare:

Orice religie adevărată

Este o formă de trădare.

— Bokonon a propus, de altfel, cârligul ca pedeapsă pentru bokononişti, spuse Castle. Văzuse ceva de genul ăsta în Camera Ororilor, la Muzeul Figurilor de Ceară. (îmi făcu sadic cu ochiul.) Şi asta era tot pentru antren.

— Şi au murit mulţi oameni în cârlig?

— La început, nu. La început, totul era de faţadă. Erau puse în circulaţie zvonuri despre execuţii, dar, de fapt, nimeni nu ştia pe nimeni care să fi murit astfel. McCabe se distra de minune proferând ameninţări sângeroase la adresa bokononiştilor, adică a tuturor.

Bokonon a plecat bine mersi să se ascundă în junglă, continuă Castle, unde nu făcea altceva decât să scrie şi să propovăduiască, mâncând bunătăţile pe care i le aduceau discipolii. Iar McCabe organiza expediţii de capturare a lui Bokonon, în care erau implicaţi toţi şomerii, adică toată populaţia insulei.

Cam o dată la şase luni, McCabe anunţa triumfător că Bokonon era încercuit,