a tatălui său, a lui Brike şi a lui Plundow. După câteva minute veni şi primul inginer, anunţând că tancurile sunt goale şi uitându-se şi el cu faţa foarte îngrijorată la barometru: indicatorul nu se mişcase nici cu o liniuţă.

   Şi în acest timp submarinul se cutremura Ie vibraţiunile elicei. Lutul primejdios îl ţinea încleştat, încât părea că acolo va rămâne:

   — Tată, atunci nu mai ieşim de aicea? întrebă George sfios.

   — Ba da, băiatule, câtă vreme turnul se mai află deasupra clisei, putem părăsi submarinul. Inginerul nostru a construit şi în acest loc un dispozitiv ingenios. Dar în acest caz, vasul e pierdut. Brike, cheamă oamenii din echipaj aicea, vreau să le dau ordin să părăsească vasul. Apoi aş vrea să mai vorbesc ceva cu Petre. Dumneata, Brike, vei încerca să pui oamenii în siguranţă. Dacă Englezii vă fac prizonieri, vă referiţi la ordinele mele. Înţeles?

   — Prea bine, domnule căpitan, zise Brike scurt, dar aş vrea să fac atent pe domnul căpitan că rămân şi eu pe submarin cu domnia sa. Socotesc că toţi vor face la fel.

   Gândiţi-va la băiatul meu, strigă Farrow, pe el trebuie să-l salvaţi.

   — Nu, tată, zise George, calm şi energic, dacă tu rămâi pe submarin, rămân si eu cu tine. Aşa dar trebuie să vii şi tu. O să căutăm noi să scăpăm şi pe urmă vom construi un alt vas. Chiar tu ai spus că ai mijloace destule. O, ce aventură frumoasă o să fie şi asta!

   — Băiatule, tu ştii doar că un căpitan trebuie să rămână pe vasul său, zise Farrow, întunecându-se la faţă.

   — Da, da, de aceea trebuie să ne grăbim să avem un vas nou, zise George, cu un zâmbet şiret. Vrei să coborâm acuma?

   — Socot că băiatul d-voastră a zis bine, adăugă Brike, submarinul nostru cel nou se va numi „George". Nu ne coborâm cu toţii, domnule căpitan?

   Farrow mai şovăia. După vechiul obicei marinăresc, ar fi trebuit să rămână pe vas, dar ştia bine că-n acest caz, echipajul va refuza să părăsească submarinul. Şi George al lui va muri de o moarte grozavă — numai de dragul unui vechi obicei. Era adevărat, puteau să scape şi, cu bogăţia pe care o aveau în ascunzătoarea lor principală, pe „Insula Odihnei", puteau să-şi construiască un submarin şi mai moderni

   Dar, înainte de a da comanda pentru părăsirea vasului, o lovitură puternică zgudui trupul de oţel al submarinului. George se uită speriat la tatăl său şi Farrow dădu trist din cap.

   — Da, George, s-a sfârşit, zise el încet, — asta era o bombă de aeroplan. Acum e prea târziu să părăsim submarinul.

   — Ura! strigă Brike râzând. Englezul a nimerit de minune, ne urcăm! Dobitocul a aruncat bomba chiar lângă noi, în lut şi explozia ne-a liberat.

   În adevăr, aşa şi era. Indicatorul Iui se ridica cu iuţeală

crescândă. Farrow dădu grabnic ordinul să oprească maşinile, Brike se urcă în turn, şi în clipa următoare deschise chepengul şi sări afară.

   Căpitanul Farrow îl urmă numaidecât şi George nu se lăsă mai prejos. Ando îl urmă imediat.

   Brike se repezi Ia tun şi-i scoase pânza protectoare, cu o repeziciune febrilă. Farrow însă se uita mereu spre Nord. Acolo, aviatorul englez vira tocmai, la o depărtare de cel mult cinci sute de metri de submarin. Apoi, căpitanul se întoarse.

   — Nu face vreo prostie, strică Farrow tunarului, — dacă tragem, Anglia ne va urmări cu orice mijloace.

   — Ştiu eu, domnule căpitan, zise Brike liniştit, vreau numai să-i sperii, astfel or să ne arunce încă o bombă, care poate n-o să nimerească atât de bine ca prima.

   Hidroavionul englez, care pe lângă pilot mai avea şi un observator, care arunca bombele, se întoarse vâjâind chiar spre bancul de nisip deasupra căruia plutea acum submarinul.

   Farrow se apropia de pâlnia cornetului acustic ca să trimită un ordin în sala de maşini. Voia să evite bomba pe care o aştepta, printr-o manevră dibace.

   Jan Brike însă, care se pitise până acum îndărătul tunului, se ridică deodată şi răsuci ţeava, îndreptând-o asupra hidroavionului.

   Mişcările lui erau atât de repezi şi de mari, încât pilotul trebuia numaidecât să-l observe. Şi acum se văzu că Jan Brike cunoştea bine oamenii. Englezul nu se aşteptase să se vadă ameninţat la o distanţă atât de mică, încât nu se putea să nu-l nimerească. În orice caz trebuie să se fi speriat foarte tare, deoarece viră brusc la o parte.

   Observatorul, care se vede că pusese deja mâna pe pârghia aruncătorului de bombe, trebuie s-o fi pus în mişcare prin această smucire, deoarece acuma zburară trei bombe una după alta şi explodară îndărătul bancului, fără să pricinuiască vreo pagubă.

   Farrow observa aparatul cu mare interes. Probabil că avionul, prin mişcarea bruscă a pilotului, îşi pierduse echilibrul. Începu să oscileze, dar se afla prea jos pentru ca să-şi mai ia zborul. Acum se întoarse pe o parte, apoi căzu în mare, la o depărtare de cel mult douăzeci da metri de submarin. Jan Brike îşi flutură bereta râzând, apoi acoperi iar tunul cu pânza protectoare.

   III

   MUSAFIRI NEPOFTIŢI

   CĂPITANUL FARROW privea neliniştit spre locul în care căzuse avionul. Izbitura nu fusese prea violentă, întrucât aparatul zburase la o mică înălţime, dar cei doi pasageri erau, cu siguranţă, prinşi în curele şi, dacă prin izbitura de apă fuseseră oricât de puţin ameţiţi, trebuiau să se înece, fără îndoială.

   Atunci Ando se aruncă în mare, sărind de pe turn. Înţelesese privirile îngrijorate ale căpitanului şi vru să dea ajutor aviatorilor.

   Căpitanul Farrow şi fiul său George admiraseră agilitatea cu care înota tânărul prinţ Ando încă de la prima lor cunoştinţă, atunci când luntrea acestuia se răsturnase. Acuma însă părea că zboară prin apă şi în câteva secunde ajunse la locul unde căzuse hidroavionul. O parte din aparat ieşise la suprafaţă.

   Ando dispăru sub apă. Nu-i păsa dacă rămânea sub apă şi două minute, şi cam atâta dură şi de astă dată, până reveni la suprafaţă.

   Jan Brike scoase un strigăt de bucurie, căci Ando scosese cu