Oarecum dezorientat chinezul continua să se uite la noi.

   — Aş vrea să vă arăt ceva.

   Se aplecă înspre masa noastră şi produse cu o mişcare bruscă a mâinii o hartă despăturată în faţa noastră.

   — Ia uitaţi-vă domnilor! Aceasta este Selawa. La jumătatea înălţimii acestui vulcan am dat într-o bună zi peste resturile unui templu vechi, cu statuete preţioase şi numeroase nestemate încrustate în ele. N-am putut să iau nimic în afara unei statuete de aur de o mare valoare întrucât aytehii au început să mă urmărească. Restul comorii l-am îngropat. Sunt gata să vă las această hartă care indică locul exact în care am îngropat comoara. Pentru o sumă modestă, se înţelege!

   I-am râs în faţă:

   — Doar nu ne crezi atât de prosti încât să luăm de bună o asemenea poveste! mai bine pleacă!

   Marian îşi lăsă mâna pe braţul meu şi-l privi cu interes pe chinez.

   — La ce sumă te-ai gândit? îl întrebă el.

   — O mie de dolari, cu siguranţă nu este mult, domnule! Dacă nu aş fi atât de grăbit, cu siguranţă aş obţine mai mult pe figurină.

   — Cine îmi spune mie că harta asta este autentică? Ia să vedem!

   Marian se aplecă înainte şi examină minuţios harta.

   — Uită-te domnule, aici este templul de unde am scos figurina şi chiar aici am şi îngropat-o. Aş vrea....

   — Hm. Pare să fie autentică. Cinci sute de dolari ţi-aş putea da pe ea.

   Harta îşi schimbă repede proprietarul şi acum mă uitam uimit la Marian, care încheiase o afacere atât de nesigură.

   Privirea neliniştită a chinezului atrăsese atenţia localnicilor, probabil bătăuşi, care stăteau de cealaltă parte a străzii şi se uitau înspre noi.

   Chinezul îşi ordonă repede banii pe care Marian îi depusese pe masă şi intră repede pe uşa hotelului.

  De asemenea băştinaşii au traversat strada şi au intrat la acelaşi hotel.

  — Ei, dar s-au grăbit, nu glumă, i-am spus eu prietenului meu. Cu siguranţă ceva e putred aici, altfel galbenul nu s-ar fi grăbit aşa.

  Marian privi gânditor înspre intrarea de la hotel şi spuse:

  — Nu ştiu ce o să iasă din treaba asta, dar harta pare adevărată. Cum desigur ştii şi tu prea bine, cunoşteam şi noi regiunea asta din jurul vulcanului Selawa şi anumite puncte marcate pe hartă le-am recunoscut din expediţiile anterioare de vânătoare din regiunea aceea. Dar iată-l pe Diersch că se întoarce.

  Marian îşi împăturase deja harta, punând-o în geanta pe care o purta în spate.

  Jaap Diersch cumpărase ţigările pentru tatăl său şi se lăsă gemând, cu toată greutatea corpului în fotoliul de paie.

  — Căldura asta mă înnebuneşte, zise el ştergându-şi fruntea de sudoare, comandându-şi încă o bere mare şi rece.

  Marian îi povesti despre chinez şi despre oferta sa, ferindu-se însă să menţioneze dacă a cumpărat harta sau nu. Diersch dădu plictisit din mână exclamând:

  — Astfel de oameni străbat întotdeauna regiunea vorbindu-le turiştilor naivi despre tot felul de comori pe care vor să le vândă. Aţi făcut bine domnilor că nu aţi picat în cursa cu harta, altfel aţi fi fost escrocaţi cu o sumă destul de frumuşică.

  Ţipete şi urlete asurzitoare ne-au făcut să privim înspre uşa hotelului unde se crease o adevărată busculadă. Din păcate nu am putut să ne dăm seama despre ce era vorba din cauza unei mulţimi de oameni care adunaţi acolo ne obturau panorama.

  Curând sosi şi poliţia şi abia atunci ne-am putut lămuri asupra incidentului.

  Aproape de poarta hotelului stătea întins chinezul care tocmai tratase cu noi, cu un cuţit înfipt între omoplaţi. Părea să fie dus din lumea celor vii.

  Marian mi-a aruncat o privire plină de semnificaţii.

  Cadavrul chinezului a fost îndepărtat de acolo şi către seară am ajuns şi noi la hotelul Bungalow al domnului Diersch la care locuiam noi.

  Pentru ziua următoare ne-am propus să facem o ieşire la vânătoare, ocazie cu care să şi vânăm vreun tigru, dacă nu chiar o panteră neagră. Diersch cunoştea locurile unde de obicei se aţineau aceste feline.

  În camera noastră Marian îşi desfăcu harta.

  — Ei, ce spui de incidentul de azi, Robert? O dovadă în plus că harta este autentică.

  — Ucigaşii au fost fără îndoială băştinaşii care l-au urmărit pe chinez. Cu siguranţă vroiau să pună mâna pe hartă. Şi acum ce vrei să faci, dragă Mariane?

  — Vom face exact ceea ce am spus. O tentativă de vânătoare în această regiune. Vom verifica anumite puncte de pe hartă dacă n-o să ne dea multă bătaie de cap. Dar să mergem la culcare. Oricum şi mâine este o zi.

PE PLANTAŢIA SOMERSEN

   — CE AI DE GÂND SĂ ÎNTREPRINZI? l-am întrebat pe Marian la o ceaşcă de ceai în după amiaza următoare.

   — Facem aşa cum am plănuit expediţia noastră de vânătoare. Vom da târcoale totodată şi în regiunea menţionată de chinez. Dar asta nu e chiar aşa de important.

   — Avem voie să vânăm în regiunea asta? Nu trebuie să facem rost de o anumită aprobare?

   — Ai dreptate, Robert, o să ne interesăm la domnul Diersch cu privire la asta.

   Wilhelm Diersch era un olandez masiv, care veni la masa noastră imediat ce îl chemarăm.

   — Spune-ne, domnule Diersch, vrem să vânăm un tigru şi dacă e posibil vreo panteră neagră. Ştim de la ultima noastră vizită pe aici şi au trecut mulţi ani de atunci că în jurul vulcanului Selawa se găseşte un parc de vânătoare admirabil. Vedeţi am însemnat pe hartă locul unde ne-ar place să vânăm. Trebuie să avem o permisiune de la autorităţile locale pentru a vâna acolo?

   Diersch examină harta.

   — Postul de poliţie de aici nu are legătură cu regiunea pe care dumneavoastră aţi însemnat-o pe hartă, ne lămuri el. Porţiunea de junglă de acolo aparţine unui compatriot de al meu, plantatorul Piet Van Somersen. Vă va da cu plăcere permisiunea de a vâna acolo. Fireşte pe aici circulă zvonul că Aytehii sunt tare agitaţi în această perioadă. Poate