Printre şirurile plantate de arbuşti de cafea mişunau deja destui malaiezieni ce erau ocupaţi cu culesul fructelor coapte. În sfârşit am ajuns la clădirile fermei. Am trecut de şoproanele mari în care erau adunate roadele plantaţiei. Tutunul, orezul, cafeaua.

   Au venit la rând clădirile de locuit ale muncitorilor sezonieri, după care ocolind un mic lac ne-am trezit în faţa bungalow-ului bogatului fermier.

   Pe treapta cea mai înaltă a scării destul de joase ce ne conducea înspre veranda, înconjurată din toate părţile de un covor vegetal din plante agăţătoare, stătea o fată.

   Am descălecat şi am făcut o mică reverenţă, după care Marian urcă singur înspre verandă.

   — Stimată domnişoară, numele meu este Marian Farrow, iar aceştia sunt prietenii mei Robert Bertram şi Pongo. Am dori să vorbim cu domnul Van Somersen pentru a-i cere permisiunea de a vâna în jungla aflată în proprietatea acestuia. Dorim să doborâm un tigru sau o panteră.

   Fata zâmbi.

   — Mă numesc Antye Van Somersen, spuse ea prietenoasă. Tatăl meu vă va da permisiunea cu plăcere, numai că aţi sosit într-un moment extrem de nefavorabil. Aytehii sunt foarte agitaţi acum, le-a fost furată o comoară cu multe obiecte de cult. Şi aceasta foarte de curând. De aceea pentru străini e foarte periculos să se apropie de satele lor.

   Marian făcu un gest de apărare cu mâna, înainte de a continua:

   — Oh, noi nu le-am făcut nimic, aşa că ne vor lăsa în pace, mai ales că avem intenţii de a le diminua duşmanii lor naturali, tigrii şi panterele.

   — Da, aşa e. Tata a avut mereu succes la vânătoare când a mers acolo. Până şi eu am împuşcat deja trei tigri. Veniţi în casă, tata se mai întoarce de abia către seară, atunci o să puteţi vorbi cu el! Veţi rămâne, fireşte, ca musafiri ai noştri! Mutu, băiatul nostru care face pe valetul, vă va arăta camerele de oaspeţi. Cât despre mine, o să vă pregătesc de îndată răcoritoare.

   Fără a face zgomot, băiatul trecu pe lângă noi pe culoarul lung, la capătul căruia deschise trei uşi. Camerele erau mobilate simplu dar cu gust şi foarte comode. Puţin după aceea stăteam sub duş şi mă spălam de praful adunat de pe drum.

   După vreo oră şi jumătate stăteam toţi la o masă aşezată pe verandă în faţa Antyei Van Somersen, gustând din

băuturile răcoritoare pregătite în cinstea noastră.

   — Credeţi cu adevărat, domnişoară Somersen că ne puteţi abate de la intenţia noastră de a vâna unde ne-am propus? Aytehii n-au cum să facă răspunzători nişte străini pentru pierderea tezaurului lor.

   Marian se uită întrebător la tânăra fată.

   — Oamenii aceia sunt nişte fanatici, se pronunţă Antye. Ei nu se gândesc niciodată la urmări şi iau numai decizia momentului. La ce vă va folosi dacă veţi şti că veţi fi răzbunaţi? Asta contează mult prea puţin.

   Marian zâmbi numai ascultând vorbele fetei.

   — Nu ne lăsăm abătuţi de la ţelul nostru datorită unor primejdii ipotetice, mai ales că am depăşit multe la viaţa noastră. Şi fiindcă veni vorba, ştie cineva cina a fost individul care a şterpelit comoara?

   — Tatăl meu crede că a fost Cei, un servitor chinez. A dispărut subit şi imediat după aceea s-a raportat furtul.

   Marian se uită înspre mine şi zise:

   — Aytehii bănuiesc faptul că hoţul este acest chinez?

   Fata ridică din umeri.

   —  Nu pot să ştiu, întrucât nu m-a preocupat prea mult problema. Poate că tata vă va da informaţii mult mai exacte.

   În orele cele mai călduroase ale zilei, Marian şi cu mine am preferat să rămânem în camerele noastre unde am dormit, dar Pongo, mai harnic, a inspectat împrejurimile şi a vorbit cu lucrătorii.

   Spre seară, chiar înainte de căderea întunericului s-a reîntors Van Somersen. El ne examină scurt şi pătrunzător, dar rămase rezervat.

   De abia după un prim schimb de cuvinte răceala sa iniţială a prins să se topească. Marian îl cuceri prin felul său curtenitor şui amabil, din conversaţie.

   — Domnilor, fireşte că vă dau permisiunea de vânătoare, întrucât prin stârpirea acestor prădători îmi faceţi şi mie un serviciu. Totuşi nu vă sfătuiesc să mergeţi în acest moment în junglă. Aytehii se găsesc în prag de revoltă. Fiica mea v-a povestit, desigur, că unul dintre servitorii mei, un chinez numit Cei i-a jefuit de o comoară preţioasă, ce era averea comună a mai multor triburi. Aytehii au descoperit acest lucru datorită urmelor pe care le-a lăsat chinezul, el a fost deja pedepsit, dar băştinaşii cred că comoara se mai află în regiune. Acum străbat jungla în grupuri compacte căutând- o. Dacă dau peste străini s-ar putea ajunge la confruntări neplăcute.

   Marian scutură numai capul şi făcu următoarele remarci:

   — Mi-a venit o idee. Daţi-mi două călăuze băştinaşe care să-i poată lămuri pe Aytehi că vom încerca în anumite condiţii să găsim locul comorii. Atunci băştinaşii ne vor socoti chiar aliaţi şi prieteni.

   — Extraordinară idee! Dar dumneata chiar că eşti isteţ! spuse Van Somersen, apreciind cele spuse de Marian. Ţi-aş fi dat chiar eu sfatul acesta, întrucât băştinaşii sunt porniţi chiar şi împotriva noastră, deoarece hoţul a fost servitor în casa mea. Şi sigur, aş vrea ca ordinea să fie restabilită.

   — Toţi indigenii sunt porniţi şi împotriva ta? Cum să înţeleg asta? făcu îngrozită Antye. Aceştia au fost întotdeauna prietenoşi faţă de noi şi ne-au cerut ajutorul întotdeauna atunci când era cazul să se vindece de vreo boală sau de rănile avute!

   — Da, copilă dragă! Numai că lucrul acesta se schimbă foarte repede la aceste popoare primitive. N-ar fi exclus ca Ompum-ul, cel ce este un fel de primar al satului să fi furat comoara din templu, pentru a stârni spiritele împotriva noastră, a albilor. Acum trebuie să-i lămuresc de faptul că musafirii noştri se vor strădui să le găsească comoara altfel...

   Van Somersen tăcu şi privi preţ de câteva secunde înaintea sa. Râse apoi scurt şi se ridică:

   — Voi avea grijă ca lucrurile să revină la normal. Dacă