class="p3">   — Foarte bine! Vom înnopta chiar aici, dar până vom fi gata cu pregătirile va mai trece ceva vreme. N-are nici un rost să mergem mai departe, întunericul ne va surprinde în mijlocul junglei.

   Pongo şi cei doi malaiezieni s-au apropiat de trupul uriaşei feline. Pongo însă, care avea suficientă experienţă, reuşi de unul singur să ia blana tigrului. Pe cei doi malaiezieni i-a trimis în pădure să strângă lemne pentru un mic foc de tabără.

   În dosul tufişurilor de unde pândise tigrul ni se arătă un mic izvor care trimitea un firicel îngust de apă în junglă. La marginea acestui mic loc ne-am ridicat tabăra. În rucsacurile pline ochi pe care le purtaseră cu ei Kapola şi Tikar am găsit câteva pături care ne-au prins foarte bine.

   — Robert, după însemnările chinezului nu suntem foarte departe, decât la câţiva kilometri de luminişul în care acesta susţine că şi-a ascuns comoara, îşi şopti Marian. Cred că

mâine după amiază vom fi ajunşi acolo.

   — În acest caz, vom putea fi siguri că dacă vom găsi comoara, la timpul cuvenit o vom înapoia lui Kuda. Mi-au cam tremurat genunchii când i-am văzut pe Aytehii răsculaţi, luând poziţie ameninţătoare nu departe de noi. Crezi într-adevăr că ţepuşa aceea care îl viza pe tânărul austriac era înmuiată într-o substanţă adormitoare, adică un fel de somnifer?

   — Se poate presupune că au vrut numai să îl facă ostatic. La ce le-ar fi folosit moartea lui? Dar voiau...

   Un fâşâit uşor se auzi în imediata noastră apropiere. Marian şi cu mine imediat am dus mâinile la arme, întrucât credeam că un al doilea tigru se ascunde în tufişuri. Pongo cercetase deja zona în căutarea unei a doua feline, dar chiar dacă aceasta nu a fost de la început acolo, acum putea să se fi apropiat.

   Se auzeau paşi chiar pe solul moale al pădurii. Ramurile tufişurilor s-au dat la o parte şi în faţa noastră apăru Ernst Hofler. Trebuia să se fi petrecut ceva foarte important cu el, deoarece se afla la capătul puterilor şi arăta hăituit. Marian îi înmână bidonaşul cu apă şi acesta trase lacom câteva înghiţituri.

   De asemenea, Pongo cu cei doi malaiezieni se grăbiră să ni se alăture şi acum cu toţii priveau întrebători înspre tânărul austriac care de abia mai respira. Ne-au trebuit ceva minute până ce am putut scoate de la el câteva cuvinte.

   — Kuda cu oamenii săi au răpit-o pe Antye şi o vor ţine ostatică până ce comoara le va fi înapoiată. Van Somersen m-a trimis după dumneavoastră cu rugămintea să vă implor să vă grăbiţi. Va trebui să o eliberăm pe Antye.

   — Mai încet, mai încet, domnule Hofler! Ce s-a întâmplat de fapt?

   — Kuda a aflat de la oamenii pe care i-a pus să-l urmărească pe chinez că acesta a vorbit cu dumneavoastră şi că a primit bani.

   Acum că lucrul acesta era cunoscut, nu prea stăteam bine! Marian se apropie de tânărul austriac, spunându-i:

   — Ei, acum, ascultă-mă cu atenţie, domnule Hofler. Este adevărat că am vorbit cu chinezul ăla, el ne-a vândut o hartă, dar atunci nu înţelegeam semnificaţia acesteia. Acum însă suntem pe cale de a găsi comoara, care în nici un caz nu vrem să o păstrăm noi. De ce crezi că i-am promis lui Kuda că o să-i înapoiem comoara? Acum însă va trebui să ne bazăm pe harta aceea şi să sperăm că e autentică.

   Hofler privi neîncrezător înspre Marian.

   — Vorbiţi serios, domnilor?

   — Puteţi avea încredere, domnule Hofler. Dacă găsim comoara ea va aparţine aytehilor. Ai venit aici şi te-ai putut convinge de seriozitatea intenţiilor noastre. Dacă nu vom găsi totuşi comoara ne vom întoarce şi om vom elibera pe Antye.

   Marian îşi pusese mâinile în jurul tânărului şi îl privi în ochi. Acesta replică:

   — Vă cred, domnule Farrow, spuse el după câteva minute de tăcere. Dar acum va trebui să ne gândim. Timpul e un factor important. Mai avem mai mult de o săptămână timp pentru a ne îndeplini promisiunea. Nu cred că înainte de scurgerea acestui răgaz Kuda va întreprinde ceva în legătură cu van Somersen sau împotriva fiicei sale.

   M-am amestecat şi eu în discuţie.

   — Marian, ar fi bine să-i trimitem pe cei doi malaiezieni înapoi, pentru a-l asigura pe Van Somersen de onestitatea intenţiilor noastre. Fiind foarte îngrijorat de soarta fiicei sale, mă gândesc ca asta să nu-l conducă la cine ştie ce fapte necugetate.

   Marian fu de acord.

   — Asta e o idee bună, Robert! Ce spuneţi de asta, domnule Hofler?

   Acesta aprobă la rândul lui pasul următor.

   — Să sperăm că nu va fi prea târziu. Van Somersen va face tot posibilul pentru a-şi elibera fiica.

   Kapola şi Tinka au primit misiunea de a se reîntoarce pe plantaţie pentru a-l informa pe Van Somersen în privinţa intenţiilor noastre. Trebuia să aştepte a ne întoarce cu comoara. Atunci vom discuta în legătură cu planurile noastre de viitor.

   Cei doi malaiezieni trebuiau să aştepte până dimineaţă, numai atunci puteau pleca. Fireşte, a străbate jungla pe

întuneric nu era o opţiune.

  Am dormit rău în noaptea asta şi de câte ori mă trezeam doream să se ivească mai degrabă zorii, pentru că nu-mi dădea pace gândul că fiica lui Somersen se afla în mâinile băştinaşilor.

COMOARA AYTEHILOR

   SE LUMINĂ DE ZIUĂ. Era de abia ora patru şi jumătate şi noi eram gata de plecare. Kapola şi Tikar îşi definitivau pregătirile pentru a se reîntoarce la fermă pentru a-i transmite lui Van Somersen intenţiile noastre.

   Marian îşi luase deja harta în primire şi discutase deja cu Pongo, care urma să preia conducerea. Hofler şi cu mine strângeam deja lucrurile de prin corturi pentru a le îndesa în rucsacuri. Ne făcu semn să ne apropiem, în timp ce ţinea încă harta în mână.

   Mai aveam încă o zi demers prin junglă. Cred că nu mai târziu de după-amiaza aceasta vom ajunge în zona însemnată de chinez pe hartă. Zona însemnată se afla în spatele unui luminiş, după o stâncă uşor de recunoscut.