Astfel s-au scurs câteva minute, după care toţi cei care erau în submarin au auzit un zgomot uşor. Nu putea fi decât zgomotul făcut de paletele elicei vasului străin. Zgomotul nu se-ndepărtă însă, cum era de aşteptat ci se intensifică ca şi cum s-ar fi apropiat şi mai mult de sursa care-l producea.

   — Ciudat, remarcă doctorul Bertram, care stătea lângă Farrow. S-ar părea că nava ne caută pe noi, acum.

   — Poate că ne-au văzut de la început şi se-ntreabă pe unde ne-am ascuns, îşi dădu cu părerea doctorul.

   — Dacă cumva ne-au recunoscut vor răspândi ştirea prin eter. În acest caz va pândi Manuel Barbuda ca o vulpe pentru a ne surprinde. Faţă de el suntem în dezavantaj întrucât nu ştim unde se află vasul lui.

   Doctorul Bertram dădu din cap gânditor. Ce-ar fi putut spune la vorbele pline de miez ale căpitanului?

   Un moment de instaură tăcerea între cei doi bărbaţi. Doctorul aduse intenţionat vorba asupra lui Rolf Luders pentru a-l mai abate pe căpitan de la gândurile sale. Dar în cele din urmă discuţia reveni tot asupra fratelui piratului. Întrucât locul unde se aţinea Manuel se cunoştea de-acum şi era de presupus că piratul bănuia că submarinul se găseşte spre sud o întâlnire nu era exclusă.

   — Piratul poate s-apară sub masca unui cuter nevinovat în orice loc, cu nava sa, fu de părere Farrow. Poate că mai bine-ar fi să ne lăsăm atacaţi mai întâi de acesta pentru a se putea demasca.

   — Dacă Manuel Barbuda va mai emite mesaje în eter, cu ajutorul noului dispozitiv al inginerului nostru vom fi în stare să-l localizăm şi astfel vom şti unde se află. Şi asta este un avantaj pentru noi, îl consolă doctorul.

   Căpitanul îi dădu dreptate doctorului Bertram, făcând însă menţiunea că Barbuda se va feri să emită prea frecvent mesaje uşor interceptabile.

   Convorbirea dintre cei doi camarazi fu întreruptă întrucât George anunţă prin telefon din zona prorei:

   — Atenţie! Opriţi! În faţa noastră se află o epavă!

   De-ndată elicea submarinului îşi încetini turaţia, apoi

porni chiar să se rotească-n sens invers, până ce vasul se opri de-a binelea. Farrow îşi încredinţă postul său de pe puntea de comandă primului ofiţer Rindow şi se grăbi urmat de doctorul Bertram înspre prora unde se afla deja George.

   Se aflau în faţa unei epave aşa cum anunţase tânărul.

   Epava se găsea la o depărtare de numai douăzeci de metri de submarin.

   Se putea recunoaşte deja partea superioară a fostei nave cu cele două catarge şi chiar coşul se distingea în semiobscuritatea din jur.

   Dox-ul ar fi nimerit chiar peste epavă dacă şi-ar fi continuat drumul şi de-aceea căpitanul dădu numai aprobator cu capul în direcţia unde se găsea fiul său spunându-i:

   — Ai procedat foarte bine, când ai dat comanda de stopare a motoarelor. Să rămânem o vreme aici să cercetăm în linişte, epava asta şi-aşa n-avem ce pierde prea mult. Între timp să sperăm că nava de sus se va îndepărta suficient de mult. Pare să ne caute chiar pe noi, întrucât dă încontinuu târcoale încoace. Ne vom aşeza chiar lângă epavă, întrucât adâncimea mării e aici de peste treizeci de metri. De sus nu putem fi văzuţi.

   Căpitanul dădu comenzile necesare, pompele absorbiră tot mai multă apă în tancurile de balast, astfel încât Dox-ul se scufundă încetişor. Înaintea ferestrelor prorei se făcu tot mai întuneric, dar camarazii se obişnuiră repede cu lumina difuză care domnea la această adâncime.

   — Cuterul acesta nu pare a se fi scufundat datorită unor cauze naturale ci a fost scufundat pur şi simplu, strigă brusc doctorul Bertram. Se văd găuri sub linia de plutire!

   — Să fi fost vasul ăsta scufundat de către Manuel Barbuda? întreabă George.

   Căpitanul Farrow ridică din umeri.

   — În acest caz, vasul de marfă de deasupra ar putea fi chiar al lui Manuel Barbuda! veni repede răspunsul lui George.

   — Asta e exclus, spuse doctorul. Hagen a localizat cu ajutorul noului dispozitiv sediul piratului. Chiar aşa de repede nu putea să fi ajuns pân-aici. Mai degrabă presupun că ci doi oameni de pe puntea de comandă a vasului, probabil căpitanul şi timonierul au apucat să ne vadă înainte şi-acum au devenit curioşi unde au dispărut.

   — În caz să ne-au recunoscut cu-adevărat, putem presupune că-n câteva ore or să mai apară şi alte nave, nu de alta dar vasul de marfă de deasupra o să dea sfoară-n ţară, în lung şi-n lat, cu privire la ce-au aflat, continuă să spună doctorul.

   — Păi să rămânem ascunşi aici până se-ntunecă şi-apoi o luăm la sănătoasa, propuse George soluţia cea mai facilă.

   Camarazii mai maturi n-au replicat deocamdată nimic propunerii tânărului. Aşa de simplu nu era, nici să spele putina, nici chiar pentru un submarin ca Dox-ul lor.

   — Tată, începu George după o vreme, vrei să ne dai voie, mie şi lui Petre să cercetăm epava? Poate că vom putea afla din ce cauză a fost scufundată nava!

   Bine dispus, căpitanul încuviinţă.

   — Aveţi de grijă însă să nu fiţi surprinşi de rechini, sau alte dihănii marine, îi preveni el.

   — Dacă apucăm să intrăm în epavă nu ne pot face nici bestiile astea mare lucru, strigă George. Pot cel mult să ne privească prin fereastră.

   — Asta, chiar că v-ar mai intimida! surâse doctorul Bertram.

   George era pe punctul de a-şi părăsi postul de la prora pentru a-i da de ştire lui Petre să-l însoţească, când doctorul îi strigă:

   — Epava arată destul de proaspătă şi nu cred că-l de multă vreme pe fundul mării. Nici măcar muşchii şi scoicile marine n-au apucat să se depună.

   Căpitanul Farrow se gândea tocmai la echipajul vasului din care o parte trebuie să se fi scufundat cu acesta când a fost lovit. Spera doar ca Petre şi George să nu descopere chipurile schimosite ale înecaţilor. Atunci când vor cerceta vasul.

LUPTE SUB APĂ

   — BINE CĂ PUTEM CEL PUŢIN urmări de-aici expediţia lui George şi Petre spuse doctorul, după ce studiase o