— Dacă-mi veţi aduce şi mie un costum de scafandru asemănător celor purtate de cei doi domni, v-aş însoţi şi eu cu plăcere la cercetarea epavei, spuse din nou Fred Holms, scafandrul închiriat de piraţi.

   — Excelent, fu de părere Farrow. O să pun şi s-aducă unul domnule Holms, din magazia noastră. Prin geamul de la prora vom putea urmări şi noi, găurile provocate de grenade în caroseria cuterului.

ÎN EPAVA CUTERULUI SCUFUNDAT

   HOLMS RĂMASE MAI MULT UIMIT decât uimit când văzu instalaţia de la prova şi în primul rând fereastra uriaşă curbată care apăru, după înlăturarea obloanelor de protecţie, ce permitea o vizibilitate excelentă a ambientului submarin din jur.

   Când văzu găurile provocate de grenade în caroseria cuterului, izbucni în blesteme la dresa piraţilor.

   — În ultimi doi ani au dispărut fără urmă mai multe vase de marfă, spuse acesta. Se poate spune că cea mai mare parte din acestea trec în contul fraţilor Barbuda. Cu piraţii aceştia trebuie să se sfârşească repede şi sper că nici acest Manuel Barbuda să nu aibă o altă soartă decât fratele său Juan. În felul acesta şi numele dumneavoastră, dacă veţi contribui la aceasta, domnule căpitan, va avea o altă rezonanţă.

   — Pentru mine ca bătrân lup de mare şi om totodată, nimic nu mi-e mai reprobabil decât pirateria, spuse Farrow. Nu pun mare preţ pe mulţumirile autorităţilor sau nu ştiu cărui guvern. E de datoria mea să fac astfel încât căile maritime să fie curăţate cât mai repede de aceşti dăunători.

   Un marinar veni la prova cu-n costum nou de scafandru.

   — Întrucât costumul dumitale a fost distrus de către oamenii noştri, te rog domnule Holms să primeşti acest costum în schimb. Are avantajul, datorită tubului de alimentare cu oxigen, ataşat în spate, că permite o mai largă autonomie, în sensul că nu mai eşti dependent de navă.

   Pompa de aer o poţi folosi prin pompare manuală, umplând tubul de câte ori este nevoie.

   Căpitanul Farrow îl dădu totodată scafandrului poposit în împrejurări atât de neobişnuite la bordul Dox-ului lor, toate lămuririle şi instrucţiunile necesare, de asemeni cele referitoare la părăsirea ecluzei de evacuare şi bine înţeles a accesului în navă.

   Holms îi mulţumi călduros căpitanului pentru acest dar

mărinimos care-i era atât de necesar în exercitarea meseriei sale.

   Puţin mai târziu, cei trei scafandri păşiră pe picioroangele lor grele spre ecluza de evacuare, Holms scuturând capul mirat, pe măsură ce George îi dădea lămuririle necesare.

   Curând cei trei se aflară pe fundul mării păşind înspre epavă. De data asta nu pregetară să se uite din când în când în sus pentru a preveni din start un nou atac al rechinilor. Apa acum eram liniştită şi nu se vedea nici una din aceste adevărate „hiene ale mărilor" cum sunt numiţi adesea rechinii de către marinari.

   Pe frânghia pe care George o descoperise mai înainte atârnând de pe puntea epavei, scafandri se puteau căţăra sus. George se căţără primul pregătindu-se pentru orice eventualitatea şi trăgându-şi cuţitul înainte de a păşi peste balustrade vasului de mărfuri, scufundat.

   Câţiva peştişori, atraşi de apariţia ne aşteptată a lui George acolo, se apropiară curioşi, dar o zbughiseră imediat la fugă, de-ndată ce-i mirosiseră costumul şi constatară că momeala e prea mare pentru ei. Peste resturile de alimente care, nu se ştie cum, ajunseră pe punte, se instalaseră stăpâni crabi şi mici prădători, care devorau ce mai rămăsese. Poate că fusese conserve sau lăzi cu alimente care rămăseseră pe punte şi s-au spart în momentul scufundării. Urme de distrugeri intenţionate sau de lupte ce avuseseră loc pe puntea vasului n-au putut fi descoperite. Lucrurile de valoare au putut fi depozitate de membrii echipajului, în interiorul vasului.

   De-aceea George transmise prin morse, lovind în braţul lui Petre.

   — Cuterul scufundat, înainte piraţi la bord.

   George îşi scoase lampa de buzunar, pe care inginerul Hagen o construise astfel încât o şedere mai îndelungată în apă, nu-i putea dăuna. Lentila erau în aşa fel curbată, încât razele de lumină, pătrundeau până departe în apă. Ţinând lampa în faţa sa, tânărul păşi pe treptele şubrezite în interiorul vasului de mărfuri. Era pregătit de orice surpriză, chiar să întâlnească aici un polip, care şi-ar fi ales epava ca sediu, pentru a fi la adăpost de rechini şi balene, duşmani săi. Întrucât peştii mai mici, intrau şi ieşeau în voie nu trebuia să-şi facă probleme în ce priveşte hrana.

   Încă nu găsiseră nici un mort, nici pe punte, nici în interior, poate că echipajului îi reuşise să se salveze înainte ca nava să se scufunde.

   Pe de altă parte nici nu le fuseseră dat să intercepteze, pe submarin vreun mesaj, din care să reiasă că echipajul uneia dintre nave îi reuşise s-ajungă într-un port oarecare, după ce fuseseră atacaţi. Nu-i mai puţin adevărat c-au putut ajunge şi pe-o insulă, de unde n-ar fi avut fireşte nici o posibilitate s-anunţe restul lumii.

   O nişă, postată într-un culoar, se dovedi o uşă care ducea înspre sala echipajului. George lumină şi văzu gaura provocată de explozia grenadei în podea.

   Într-un colţ zăcea - fireşte că lunecând odată cu scufundarea vasului - o casetă de oţel. Aici probabil că se păstrau documentele de bord ale vasului şi casieria acestuia. Când Petre, care mergea-n spatele lui George era tocmai pe punctul de-a ridica caseta de pe podea, un peşte de vreo patruzeci de kilograme pătrunsese în încăpere, atras de dâra de lumină. Când văzu cele trei siluete ale scafandrilor, care se mişcau încolo şi-ncoace, se dădu înapoi timorat.

   George se ridică-n picioare şi-şi proiectă fascicolul luminos al lămpii sale asupra peştelui cel mare. Cu această ocazie tânărul constată că în podea explozia grenadei făcuse încă o gaură şi mai mare. Peştele dispăruse prin gaura asta, îndată, apoi reapăru din nou şi ţâşni în altă direcţie, izbindu-se cu capul de pereţii navei, de parcă ar fi fost apucat de amoc. Numai cu greu putut George să-şi păstreze echilibrul, sprijinit de către Petre. Scuturând capul George se strădui să urmărească