mişcările dezordonate ale peştelui, care alerga în toate direcţiile. Când lumina lămpii se fixă din nou asupra găuri din podea, George încremenise de groază, întrucât din gaură apăruseră două braţe lungi, tremurătoare, în faţa lui. Un polip uriaş se târâse în magazie şi acum apăruse, atras de mirosul peştelui care se vântura în toate părţile. Braţele sale se-ntindeau în toate direcţiile, doar, doar îşi va prinde prada. Curând puteau s-apară şi alte braţe ale polipului, din ascunzătoare. Aşa cum arătau braţele şi din tăria lor, se putea deduce că polipul dispunea de-o statură şi mărime considerabilă. Perspectiva unei lupte cu-n astfel de monstru, înarmat aşa cum era numai cu-n cuţit, nu-i surâdea deloc lui George.

   Fuga era aici cea mai nimerit tactică. Când braţele acelea, asemănătoare, unor şerpi albi, ieşiră tot mai mult din ascunzătoare, George îi făcu atenţi pe camarazii săi, asupra pericolului care-l pândea.

   Când peştele, dădu din nou de gaura făcută de grenadă în podea, dădu să-şi caute scăparea pe acolo, dar al treilea braţ al polipului, care veghea, răsări pe neaşteptate şi-apoi un al patrulea. Polipul părea că era pe punctul de-a ieşi afară pentru a-şi înşfăca prada, care nu mai avea mari şanse de scăpare, întrucât braţele perfidului său adversar, ajungeau în orice colţ al încăperii, deci acoperea şi gaura de grenadă prin care voia să fugă.

   Petre îşi strânse sub braţ caseta grea de oţel, sub braţul stâng de fapt, în timp ce-n dreapta îşi pregătise cuţitul de scafandru. Acum păşi înainte şi dădu o lovitură puternică unui braţ al polipului care venea de-a curmezişul. Sub impactul loviturii un metru şi jumătate de braţ căzu secţionat de-o parte.

   Polipul se repezi cu restul braţelor rămase, asupra potrivnicului său.

   Îi reuşi să-şi înconjoare braţele în jurul taliei lui Petre. Dintr-o smucitură, Petre fu atras în gaura neagră, care se surpa în podea. George era deznădăjduit. El cunoştea prea bine cum decurg luptele cu polipi şi ştia cât sunt de rezistenţi. Pentru a-l elibera pe Petre trecu aproape de el şi cu ajutorul cuţitului dădu două lovituri bine ţintite, care-şi avură efectul lor.

   Unul dintre braţe fu despărţit de trunchi şi căzu pe podea la capătul acestuia braţ secţionat găsindu-se şi ventuza periculoasă care se desprinse de corpul lui Petre. Cealaltă ventuză rămasă încă încleiată de trupul timonierului.

   Lui Petre-i reuşi să se elibereze de ultimul braţ care-i mai atârna de trup. Polipul pierduse deja patru braţe sau cel puţin braţele din faţă, dar mai avea încă patru la dispoziţie

aşa că mai dispunea de încă jumătate din forţa sa.

   Întrucât uşa era deschisă, cei trei scafandri părăsiră încăperea cât au putut de repede. Petre aşeză caseta grea de oţel pe culoar. Uşa, care era pe jumătate distrusă, era închisă dar fără a fi încuiată. Pe aici, scafandri au ajuns la pupa epavei. Şi chiar în cabina căpitanului pe care-o găsiră goală.

   Când au vrut s-o ia prin coridorul îngust, înapoi, Petre se opri. Îşi îndreptă lumina lămpii sale pe podea, pentru a constata uimit că caseta de oţel dispăruse. Întrucât uşa dinspre sala echipajului stătea deschisă, camarazii şi-au putut închipui ce se petrecuse înăuntru.

   Polipul se ridicase, îşi întinse încăodată tentaculele, găsise caseta metalică şi dispăruse cu ea cu tot în ascunzătoarea sa.

   Cu mare băgare de seamă, camarazii mai cercetară încăodată sala echipajului. Polipul dispăruse, după ce-şi retrăsese tentaculele. George se apropie de gaura făcută în podea. Nici unul dintre braţele polipului nu apăru la iveală. George îl privi pe Petre prin sticla căştii sale de scafandru. Acesta îi făcu semn.

   Camarazii căzuseră de acord, fără să schimbe nici un cuvânt între ei. Dacă doreau să intre-n posesia casetei nu le mai rămânea nimic altceva de făcut decât să coboare scăriţa care ducea în magazie şi să-l atace pe polip în bârlogul său.

   George era acum doar la un metru de gaura provocată de grenadă. Deodată unul dintre braţele sănătoase ale polipului ţâşni înainte. Înainte de-a putea replica c-o lovitură, braţul lung, asemănător unui şarpe, i se-ncolăci în jurul mijlocului şi-l trase în adâncime. În ciuda spaimei care îl paralizase în prima clipă, îşi păstră sângele rece.

   Văzu-n faţă sa, corpul diform al polipului, cu ochii mari şi negrii care sticleau răutăcioşi, mai văzu ciocul de papagal care se deschidea încet. Lovi cu toată puterea şi-i despărţi braţul de trunchi, braţul care-l încolăcise, fireşte. Aproape de trupul monstrului, tânărul căzu pe-o pereche de butoaie, care se aflau în magazie.

   Înainte de-a se putea ridica, braţele sănătoase ale dihaniei îl apucaseră din nou. Poate c-ar fi fost pierdut acum, întrucât din poziţia în care şedea i-ar fi fost imposibil să se apere c-o lovitură de cuţit. Acum interveni însă Petre, care, fără a-şi bate prea mult capul cu ce era de făcut, îşi dăduse la rându-i drumul din sala echipajului în magazie, prin gaura făcută, în podea de grenadă.

   Din fericire uriaşul ateriză lângă George şi dădu imediat prima lovitură într-unul din braţele polipului şi anume acela care-l ţinea strâns înlănţuit pe prietenul său. Şi nimeri mai bine, pentru că braţul mucilaginos al monstrului îşi slăbi considerabil strânsoarea. Polipul era aproape scos din funcţiune, întrucât mai avea doar două braţe nevătămate, cu care încerca el singur să se sprijine de lăzile şi butoaiele din jur. Caseta de oţel, miza bătăliei, zăcea chiar înainte polipului. Scafandrii puteau s-o înşface, pentru a-l determina pe monstrul marin, să iasă din ascunzişul său. Între timp Holms, păşi şi el, alături de cei doi camarazi de pe Dox. Se uită şi el interesat la masa inertă a trupului polipului, care stătea-n faţa lor. L-au înconjurat, apropiindu- se încet de acesta, străduindu-se să nu facă nici o greşeală în atac.

   Îşi ridicaseră cuţitele, fiind pregătiţi să lovească în orice clipă şi anume, atunci când polipul va schiţa gestul să-l înşface, cu unul dintre cele două braţe rămase.

   Însă polipul nu mai avea evident chef de luptă. Pierduse şi prea mult sânge. Corpul lui se ridică moale-n sus, căutându-şi scăparea în fugă. Nu mai voia să rişte să-şi piardă ultimele braţe. Cei