să vorbească totuşi explicit despre ea. Restul mesei fu luat în tăcere numai doctorul Bertram şi inginerul Hagen se mai întreţineau în frânturi de conversaţie. În cele din urmă George spuse:

   — Tată, n-ar fi mai bine dacă ne-am întoarce şi-am merge în întâmpinarea acestui Barbuda? Piratului nici nu-i trece prin cap că noi dorim o astfel de întâlnire. Poate că ne va reuşi să-l surprindem şi c-o grenadă cu gaze îl vom putea face nevătămător pentru douăzeci şi patru de ore.

   Din nou sosi radiotelegrafistul Normann şi-i înmână căpitanului, care mai zăbovea încă-n sala de mese, o notiţă.

   Cu-o mânie abia stăpânită acesta o citi din nou tuturor.

   „Alfredo Gordo a dispărut, deşi poliţia la supravegheat îndeaproape. Făcut probabil înţelegere cu piraţi. Distrugător englez luat curs epavă, dat instrucţiuni precise. Salutări Holms."

   Căpitanul împături notiţa în timp ce radiotelegrafistul părăsi sala de mese. O vreme căpitanul Farrow chibzui în tăcere, după care spuse încet, dar apăsat:

   — Barbuda a recepţionat cu siguranţă ambele mesaje care ne-au fost adresate. Se va feri prin urmare s-apară-n locul unde s-a scufundat cuterul. Mai întâi va căuta să ne depisteze pentru a ne distruge. Cred că ar fi mai bine să-mi menţin cursul actual de deplasare. Dar haideţi mai bine-n turn de unde putem vedea orice ambarcaţiune care apare şi la nevoie s-o evităm. Da, George, văd că te cam uiţi îngrozit la mine. Aş evita orice întâlnire cu Barbuda dacă ar fi posibil. Ar fi treaba autorităţilor să-l facă nevătămător. Aş vrea să petrecem câteva zile liniştite la Guanahani. Sper ca prietenul meu Luders mai are plantaţia aceea în apropiere. La el suntem în siguranţă, la el nu ni se pot întâmpla nimic. Doar n-am face noi tot timpul pe poliţiştii mărilor.

   George n-avea prea multă înţelegere pentru astfel de concepţii.

   El îşi dorea-n străfundul sufletului său o întâlnire cu acest Barbuda. De odihnă va fi timpul, când vor ajunge pe „Insula odihnei". Revizia submarinului va dura mai multă vreme şi-n acest timp tot nu vor avea ce face.

   Tânărul nu-şi exprimă gândurile, nedorind să-l necăjească pe tatăl său, dar rămase cu excepţia unei scurte pauze, toată ziua în turn, pândind apariţia vreunui vas, dar nu-i fu dat să vadă nici unul.

   Înspre seară căpitanul Farrow spuse:

   — Mi se pare foarte ciudat! Această rută maritimă e de obicei foarte frecventată. E de parcă acest Barbuda ar fi paralizat tot traficul sau l-ar fi deviat pe altă rută. Ar cam fi timpul ca acest pirat să fie prins odată pentru totdeauna.

   Cu asta era de acord şi George.

   Veni şi noaptea. Dox-ul mergea încă foarte încet, cu amortizoarele şi nu-şi propusese încă o sporire a vitezei.

   Nu cumva căpitanul spera ca Dox-ul său să fie ajuns de pirat?

   George nu-ndrăzni să-l întrebe direct pe tatăl său.

   Noaptea se scurse fără incidente. Santinelele îi raportaseră în zorii dimineţii următoare că n-au auzit nici măcar o singură dată zgomotul elicelor unui vas, oricare ar fi fost el.

   George întreabă tulburat:

   — Barbuda a preferat cu siguranţă să nu ne urmărească deşi în mesajul său radio, avusese o altă intenţie. Poate că între timp distrugătorul englez l-a şi ajuns.

   — N-ar fi rău de-ar fi aşa, interveni căpitanul.

   Dar tânărul continuă:

   — N-ar fi mai bine să uităm câteva zile de toată povestea asta?

   — Şi chiar să ne recuperăm forţele puţin, glumi căpitanul. Vezi tinere, aş vrea să-l cunoşti pe Luders care, chiar sub apariţia sa oarecum neîngrijită de om simplu, ascundea o minte cercetătoare care-ţi va plăcea cu siguranţă. Cu siguranţă că va avea destule să ne spună.

   — Am putea îndrăzni să ne apropiem de insulă pe timpul zilei? vru să ştie George.

   Căpitanul scutură însă capul.

   — Nu George, vom debarca abia după căderea întunericului pe insulă. Cel mai bine ar fi să oprim motoarele aici, oricum nu ne aflăm prea departe de Guanahani. Ce-a rămas de parcurs vom reuşi să străbatem către seară.

   — Aş putea folosi timpul rămas să pescuiesc ceva, întreabă George. Poate că-mi va reuşi să prind nişte peşti delicioşi pentru cină.

   — Vezi însă să nu te-apleci prea tare, ai putea să cazi peste bord.

   Echipajului însuşi îi pria de minune şi-o jumătate de zi de odihnă. În acest timp şi-ar fi putut pune-n ordine lucrurile, spăla lenjeria, rezolva unele probleme personale. Puteau să înoate, să joace diferite jocuri şi câte altele, ce poate face omul în timpul liber.

   George începu să pescuiască în timp ce Petre îl privea, dar tânărului nu-i displăcea asta, cum se-ntâmplă adesea în astfel de cazuri. Când te gândeşti că Petre îndeobşte avea cel mai stresat serviciu, având în primire timona, te puteai gândi, văzându-l atât de curat şi de spilcuit, cum de mai găseşte timp şi pentru sine, în atât de multe îndeletniciri.

   Întrucât George pusese-n undiţa sa momeală bună, dar mică ca dimensiune, nu reuşi să prindă decât peşti de dimensiuni mijlocii. Petre stătu ore întregi cu undiţa acolo, urmărind valurile mării şi unduirea lor, până hăt... în zare. Nu era nimic care să-i confere mai multă linişte şi satisfacţie.

   Doctorul Bertram aprecie însă că peştii prinşi de George ca de bună calitate şi foarte gustoşi aşa că împreună păşiră- n bucătărie să-i încredinţeze bucătarului şef Smutje.

   După-amiază târziu, una dintre santinele anunţă că departe, spre sud-vest a apărut un punct, care nu poate fi decât un vas. După ce căpitanul privi punctul o vreme prin ochean, ordonă scufundare. Într-o clipită matrozii care se- ncălzeau la soare pe punte, dispărură în interiorul vasului.

   Câteva minute mai târziu, pompele începură să vuiască umplând tancurile de balast. George care părăsi ultimul turnul, aruncă o ultimă privire asupra navei din zare, pe urmă conturul acesteia dispăru, de-ndată ce-nchise trapa, pentru a dispare şi el în interiorul vasului.

   Curând Dox-ul se găsi la şase metri adâncime şi de-abia acum Farrow hotărî să scoată periscopul pentru a urmări mai departe nava străină.

   — Poţi recunoaşte ceva, îl întreabă George pe tatăl său,

care stătea alături de el în cabina de comandă.

   — E vorba