— Cum, vrei să mă prezinţi ca şi Farrow? Doar ştii prea bine că sunt în permanenţă căutat.

   — Dar nu de noi! Sau mai bine da! De mult încă! Dar nu cu intenţii duşmănoase. Poţi să intri cu încredere! Dar ăsta e băiatul tău? Dar tipul ştii c-a crescut, cu asta de-abia atunci observi cum ai îmbătrânit. Am auzit multe despre băiatul tău. Poţi fi mândru de el!

   George se-nroşi puternic când Rolf Luders îi strânse cu putere mâna. Dup-aceea Farrow îi prezintă pe doctor şi pe Petre ca unii dintre cei mai de încredere oameni ai săi.

   Musafirii din sala de restaurant au amuţit literalmente când Luders intră cu cei patru noi musafiri ai săi.

   — Senores! spuse Luders. Se-nţelege că toţi care suntem aici ne simţim ca-ntr-o mare familie. Acesta este un vechi prieten de al meu. Ne cunoaştem de când eram amândoi cadeţi la marină. Toţi îl ştim după nume! De curând a izbutit să-l pună cu botul pe labe pe piratul Juan Barbuda. Căpitanul Farrow! Şi acesta este fiul său George, iar aceştia de aici sunt doctorul Bertram şi Petre uriaşul!

   După câteva secunde de tăcere izbucni o larmă grozavă. Toţi săriră în picioare şi-i înconjurară pe camarazi. Printre musafiri se găseau şi câţiva plantatori englezi, un poliţist britanic care n-avea absolut nimic de reproşat împotriva căpitanului Farrow. În afară de aceştia se mai aflau mexicani, care veniseră cu cuterul şi care se ţineau deocamdată rezervaţi.

   Curând însă căpitanul cuterului mexican, uşor de recunoscut după reverele jachetei sale, păşi înainte spre Farrow şi-i zise:

   — Senor, mă bucur mult că vă cunosc. Ne-aţi făcut nouă oamenilor care călătoresc pe mări un serviciu imens prin aceea că i-aţi neutralizat pe piraţi. Povestiţi-ne vă rog, în detaliu, întâmplările cu piraţi.

   Puţin dup-aceea camarazii de pe Dox, Rolf Luders şi mexicanii se aşezaseră la o masă lungă, iar doctorul Bertram povesti obiectiv, dar captivant, ultimele evenimente. Doctorul povesti şi despre însărcinarea pe care-o avusese Holms, precum şi peripeţiile petrecute cu ocazia căutării cuterului scufundat de către cei trei scafandrii.

   Doctorul povesti amănunţit lupta cu polipul deşi nu fusese martor ocular, dar o putea face foarte bine întrucât ceea ce lipsea din povestirea lui George putu completa din deplina cunoaştere a unor astfel de vietăţi marine şi felul lor

de-a lupta.

   Camarazii şi-n special George fură ovaţionaţi şi sărbătoriţi după un străvechi obicei marinăresc.

   — Mi-e îngăduit să-l rog pe domnul George Farrow să mă însoţească mâine la o vânătoare de rechini? întreabă mexicanul. Am aici pe această insulă unde poposesc adesea o barcă cu motor. Vânez rechini cu foarte mare plăcere şi am câteva trofee din aceşti prădători ai mărilor.

   Cei prezenţi au putut adeveri cu toţii că mexicanul a răpus într-adevăr câţiva monştri din aceştia marini şi ia adus pe uscat.

   — Tocmai sunt pe urmele unui rechin uriaş, continuă Diaz. Să tot aibă zece metri lungime. Vreau să-l prind cu momeală, dar folosind o cange, fireşte.

   — Aş lua parte cu dragă inimă la o astfel de vânătoare, strigă George bucuros. Sper ca tata să-mi dea voie. Mii de mulţumiri, domnule căpitan. Ar putea veni şi prietenul meu Petre?

   — O persoană în plus mai putem lua bineînţeles. Atâta mai suportă barca mea cu motor. Doi oameni din echipajul meu vin şi ei şi-n felul ăsta se fac cinci oameni. Amănuntele le putem discuta mâine.

   Seara decurse cât se poate de plăcut, camarazii ne mai petrecând aşa de mult timp. Petre se declară de acord să se reîntoarcă pe submarine, care ceva mai târziu intrase-n port şi ancorase lângă cuter.

   Echipajul se-mpărţise în două schimburi. Unul dintre acestea urma să petreacă noaptea pe uscat până-n zori. Rolf Luders îi făcu complimente vechiului său prieten în legătură cu faptul că acesta păstra o relaţie mai apropiată de oamenii săi, nu una milităroasă, rigidă, ca unul care a întâmpinat alături de ei multe primejdii şi aventuri.

   Dar şi Farrow îşi lăudă oamenii.

   — Sunt oameni de-un devotament emoţionant. Dacă au decis să rămână cu mine, trebuie să se simtă ca în patrie, întrucât au renunţat la atâtea pentru asta. Pe-o insulă din mările Sudului ne-am întemeiat un nou cămin.

   Rolf Luders se bucură că Farrow s-a decis să petreacă câteva zile pe insulă. I-ar fi plăcut mai degrabă să călătorească cu prietenul său, Farrow câteva luni împreună, dar din păcate munca la plantaţie n-o permitea.

   — Poate că se va putea totuşi mai târziu, îl consolă Farrow pe vechiul său prieten.

   — Bine, consimţi Luders. Când voi avea de făcut un drum până-n Australia o să-ţi trimit un mesaj radiotelegrafic.

   Cei doi prieteni au convenit ca Farrow şi oamenii săi să mai petreacă o noapte, noaptea rămasă la bordul submarinului. În dimineaţa zilei următoare va amenaja câteva încăperi din bungalow-ul său, pentru oaspeţi.

   Cei doi prieteni s-au despărţit foarte târziu. Cei mai mulţi plantatori şi mulţi dintre clienţi ai localului plecaseră de mult pe la casele lor.

   Plecarea ultimilor consumatori se făcu cu mult zgomot. Diaz îi conduse şi pe camarazi împreună cu mexicanii săi la submarin.

   Curând după aceea portul şi casele locuitorilor se liniştiră în noaptea caldă, tropicală, sub cerul presărat de-o mulţime de stele.

   George se trezi foarte vioi, când Petre îl deşteptă dimineaţa deşi dormise destul de puţin. Era vorba doar de-a lua parte la o vânătoare extraordinară de rechini! Asta promitea ceva!

   În sala de mese a echipajului luă o masă zdravănă.

   Dintre ofiţeri nu erau decât căpitanul şi doctorul în picioare, ca să-i ţină tovărăşie.

   Puţin mai târziu, George şi Petre vâsliră spre uscat. Acolo îi aştepta un om din partea echipajului cuterului, care le spuse, după ce-i salută:

   — Căpitanul Diaz vă roagă să mă urmaţi, Senores! Barca cu motor este ancorată pe partea de vest a insulei întrucât astfel este protejată cel mai bine de pericolul furtunilor.

   După un marş care dură mai mult de-o oră, cei doi camarazi însoţiţi de conducătorul lor ajunseră într-un golf mic.

   Trecuseră