M-am prefăcut că sunt în stare de inconştienţă, pe lângă asta mexicani au comis o greşeală când m-au legat. N-au observat când am tras foarte mult aer în plămâni şi mi-am încordat muşchii. După ce-am eliberat aerul, legăturile au slăbit puţin, astfel încât m-am putut elibera mai târziu. Într- un moment favorabil i-am surprins pe cei doi marinari mexicani. Care zac colea legaţi şi încătuşaţi. Barbuda n-a observat nimic întrucât era preocupat să te ameninţe cu apropierea rechinului. Piratul a căpătat exact răsplata care i se cuvenea.

 

 

   Pe drumul spre întoarcere, printre plantaţii, George şi Petre îi întâlni pe căpitan, pe doctor şi pe Rolf Luders. Pe marinarii mexicani îi lăsaserăm legaţi la pupa, în barca lor. În mare grabă George le povesti camarazilor aventurile lui şi-a lui Petre.

   — Acum voi doi trebuie să rămâneţi în urmă, întrucât marinarii piratului ştiau de intenţiile şefului lor, spuse Farrow după un scurt moment de gândire. După o oră, puteţi veni liniştiţi. Pân-atunci vom fi lămurit complet lucrurile cu vasul piraţilor.

   George şi Petre îşi dădură seama de justeţea argumentului. Răbdător, George aşteaptă împreună cu Petre. Abia după ce trecu timpul convenit, se îndreptară spre port. Piraţii fură scoşi din funcţiune fără luptă. Au rămas surprinşi când marinarii Dox-ului, veniţi în vizită, s-au năpustit deodată asupra lor, astfel încât n-au mai avut timp să opună rezistenţă. La început aceştia protestau vehement contra luări lor ca prizonieri. Când au apărut George şi Petre au amuţit. Şi-au dat seama deodată că duplicitatea lor a fost dovedită, fără nici o putinţă de tăgadă.

   Căpitanul Farrow trimise un mesaj radio-telegrafic autorităţilor din Kingston în care le împărtăşi pe scurt că al doilea eşalon al piraţilor fusese neutralizat şi că poate fi ridicat de la Guanahani.

   Răspunse un distrugător englez care-i anunţa că-n câteva ore va fi acolo.

   Dox-ul o porni însă-n larg până ce insula se văzu ca un punct în depărtare. O vreme au rămas acolo, aşteptând până ce distrugătorul îi încărcă pe toţi piraţi la bord şi cuterul fu remorcat de vasul de război britanic.

   Abia dup-aceea s-au întors pe insulă unde erau deja aşteptaţi de Luders şi mai mulţi plantatori care i-au sărbătorit cu frenezie.

   Câteva zile au rămas să se odihnească pe insulă. Farrow şi Luders au petrecut multe ore împreună. Destul de des a fost de faţă şi George care ascultă cu plăcere multe din peripeţiile vechiului căpitan, prieten al tatălui său.

   De-abia după o săptămână părăsi portul.

 

SFÂRŞIT

 

 

 

Volumul 252

 

ÎN CRATERUL DE LA MARTINICA

 

  HOŢUL LOUIS

  NOAPTEA ERA ATÂT DE MINUNATĂ, încât George Farrow, fiul căpitanului Farrow şi prietenul său Petre uriaşul, stăteau şi priveau la pupa submarinului, aproape cu evlavie, cerul spuzit de stelele Sudului.

  George compara panorama stelară a Sudului cu cea a patriei sale, din nordul îndepărtat, neputându-se reţine să nu constate că oricât de măreaţă ar fi bolta sudică, ascundea în potenţialitate pericole pe care abia puteai să ţi le imaginezi.

  Petre nu ştia ce răspuns să-i dea întrucât această abordare filosofică îi era total străină. Pentru el contau faptele concrete şi lucrurile palpabile din imediata sa apropiere.

  Aşa că se mărgini să spună doar „Hm" după care continuă după un răstimp:

  — Aceşti blestemaţi de ţânţari mizerabili! Nu numai că te muşcă, dar duc cu ei şi germenii malariei. Aproape că regret muştele din patrie, domnule George!

  În acelaşi moment ceva se ciocni de balustrada Dox-ului. Cât ai clipi au sărit amândoi în picioare şi-au alergat la bastingaj, Petre aplecându-se numaidecât peste balustradă, tocmai la timp pentru a prinde o barcă care era pe punctul de a se pierde iarăşi în larg.

  Din cauza întunericului atotcuprinzător nu se putea recunoaşte de îndată dacă ambarcaţiunea era echipată sau nu. George îşi duse de aceea imediat mâna la brâu pentru a-şi scoate lampa de buzunar şi lăsând apoi fascicolul de lumină să cadă asupra bărcii agăţate de Petre.

  Pe fundul bărcii se vedea nemişcată o siluetă, un negru tânăr îmbrăcat doar c-o pereche de pantaloni închisă la culoare. Făptura întinsă în faţa lor nu dădea nici un semn de viaţă.

  — Oare mai este încă în viaţă? şopti George.

  — Ne vom da seama de asta îndată, veni răspunsul timonierului.

  Petre legă otgonul ce spânzura peste bordura submarinului de bastingaj şi coborî în barcă. Îl cercetă repede pe negru, după acre spuse c-o voce domoală adresându-se prietenului său:

  — Inima-i mai bate, ce-i drept slab, dar bate! Cred că doctorul Bertram îl va putea scăpa. Ia prinde aici, domnule George!

  Petre îl ridică pe cel leşinat, cu grijă în sus, ceea ce nu era tocmai uşor, ţinând cont că barca se legăna făcându-l să-şi piardă aproape echilibrul. Tânărul îl ajută pe prietenul său şi negrul fu întins pe puntea Dox-ului. De-abia apoi George dădu fuga în turn şi-l strigă pe doctorul Bertram.

  Acesta se şi apucă imediat să-şi cerceteze pacientul.

  — Este foarte slăbit şi secătuit de puteri, constată el imediat, adresându-se lui Petre. Rogu-te Petre, adu de la bucătărie o ceaşcă fierbinte de supă de carne pe care mă voi strădui să-l fac s-o înghită.

  Doctorul Bertram îi frecă fruntea şi tâmplele negrului cu esenţe puternice pentru a-l readuce în simţiri. Acest lucru se şi întâmplă până la urmă, pentru că negrul deschise ochii deodată, privind deconcertat în jurul său, întrucât nu-şi dădea seama prea bine unde se află. Îşi împreună mâinile rugător, spunând c-o voce slabă:

  — Îndurare Messieurs, nu sunt vinovat! N-am furat eu statuia, am găsit-o numai. Vă rog să mă credeţi!

  Căpitanul Farrow, care fusese încunoştinţat de către unul dintre marinari despre ce se-ntâmplă la bordul vasului său, merse la infirmerie, se apropie de doctorul Bertram şi-i şopti acestuia:

  — Pare a veni din Martinica, unde a fost acuzat pe nedrept de furt. În plus, pare să se fi bucurat de o educaţie foarte bună, întrucât vorbeşte excelent franceza.

  Dacă până acum căpitanul se folosise exclusiv de limba germană acum se adresă în limba franceză negrului