— Ai fost acuzat de furtul unei statuete şi n-ai făcut decât să dai întâmplător de asta? Ce fel de statuetă şi unde ai găsit-o? Fii liniştit, nu te mai găseşti în Martinica, ai fost găsit plutind inconştient într-o barcă pe mare.

   Petre se apropie cu supa fierbinte pe care doctorul i-o luă din mână şi-i dete bolnavului să-nghită cu linguriţa. Ochii negrului se plimbă de la un camarad la altul, plini de curiozitate.

   După ce ceaşca fu golită, omul înghiţi de câteva ori adânc, după care spuse, zâmbind slab:

   — Mulţumesc, Messieurs. Mă numesc Louis şi tatăl meu posedă o mică plantaţie în apropiere de Mont Pelee, un vulcan mare, acum stins din fericire. Colindând adesea împrejurimile, întrucât iubesc natura şi studiez flora şi fauna, m-am urcat şi pe creasta vulcanului şi chiar am îndrăznit să cobor puţin în interiorul craterului. Acolo am găsit o mică statuetă, complet acoperită de praf şi cenuşă vulcanică. Statueta personifică un şarpe, dar unul pe care nu l-am mai văzut niciodată pe insula noastră. Am luat statueta acasă şi spălând-o am constatat spre surprinderea mea că era făcută din aur masiv. În Saint-Pierre am arătat statueta unui negustor bogat, pe numele său Jaques Matin, care a afirmat ulterior, după ce înştiinţat poliţia, că eu i-aş fi furat-o înainte cu un an. Asigurările şi afirmaţiile mele, care precizau că am găsit statueta din întâmplare, n-au găsit nici un ecou. Poliţiştii au vrut să mă bage la închisoare. M-am smuls din puterea lor, ascunzându-mă într-o grădină din afara oraşului până seara, când am luat o barcă căutându- mi scăparea pe mare. Două nopţi şi-o zi am tot vâslit până ce mi-a venit rău. Trebuie să-mi fi pierdut cunoştinţa, dar în cele din urmă am fost salvat de dumneavoastră. Pentru asta vă mulţumesc din inimă şi sper să mă credeţi că nu sunt hoţ.

   — Noi te credem, Louis, răspunse căpitanul prietenos căci, cunoscător subtil al caracterului oamenilor realizase că acesta spunea adevărul. Mă interesează şi pe mine statueta descoperită. Cum arăta şarpele acela? Avea cumva sub cap o platoşă mai umflată care-i acoperea gâtul? Spune dacă şarpele semăna cu o cobră.

   — Nu Monsieur! Nu, şarpele nu arăta aşa, dar avea un cap triunghiular. Finisajul figurinei era în sine o operă de artă, lăsând la o parte vechimea şi materialul din care era făcută.

   — Şi-n ce mâini a ajuns această figurină astăzi? vru să ştie Farrow.

   — Jaques Matin, negustorul cel bogat a intrat în posesia sa, spuse negrul pe care doctorul Bertram voia în continuare să-l doftoricească cu o a doua cană de supă, pe care Petre tocmai o adusese din bucătărie.

   — N-ar fi mai bine să debarcăm puţin pe insula Martinica, domnule căpitan? întrebă doctorul. Poate că vom mai găsi în craterul vulcanului şi alte lucruri interesante. Mă gândesc, înainte de toate, la străvechiul cult Voodoo al negrilor pe care l-au adus cu ei din Africa, încă de pe vremea când erau folosiţi ca sclavi.

   George care era numai ochi şi urechi, interveni furtunos în discuţie:

   — Poate că vom mai găsi în crater şi alte statuete de acest fel, tată. Bineînţeles că trebuie să mergem la acel Matin, pentru ca Louis să reintre în posesia statuetei sale. Negustorul pe deasupra l-a învinuit pe Louis pe nedrept de hoţie.

   — Nu e exclus ca acest Matin să fi fost vreodată în posesia statuetei de aur, George, spuse Farrow şi ulterior aceasta să-i fi fost furată. Hoţul poate c-a sfârşit el însuşi în interiorul craterului, întrucât n-a mai apucat să valorifice statueta. Acolo a găsit-o Louis, iar Matin a presupus, cum era şi normal, că Louis a fost autorul furtului.

   Doctorul zâmbi pe sub mustaţa, zicând:

   — Nu prea cred ca un hoţ pentru a scăpa de un obiect pe care nu-l poate folosi, se urcă cu el pe munte. Ar fi putut să arunce pur şi simplu figurina în mare. Cred că domnule George are o bănuială întemeiată! În adâncurile craterului vom găsi probabil resturile unui templu străvechi, ceea ce nici n-ar fi exclus. Sunt prin urmare pentru debarcarea pe insulă, deşi va trebui să fim prevăzători, întrucât Martinica e o posesiune franceză. Pe Matin nu-l vom putea trage la răspundere fără a veni în contact cu autorităţile franceze.

   — Ai spus lui Matin şi poliţiştilor Louis, că ai găsit figurina în adâncurile craterului? întrebă căpitanul.

   — Nu, n-am făcut-o Monsieur. Am menţionat doar c-am găsit-o în munţi şi atâta tot. N-am pronunţat numele de

Mont Pelee. Este cunoscut peste tot că eu cutreier toate aceste locuri, am oferit adesea câtorva negustori, animale prinse de mine, mai cu seamă insecte, dar şi câteva monstre de minereuri pe care le găseam. Prin asta îmi câştigam singur banii de care aveam nevoie pentru a-mi cumpăra ustensilele necesare întreţinerii propriei mele colecţii.

   — Un adevărat cercetător al naturii, zâmbi doctorul Bertram. Asta-mi place. Fireşte că trebuie să-i dovedim nevinovăţia domnule căpitan, altfel Louis, nu mai poate merge pe insulă şi tot ce-a agonisit el, este pierdut, inclusiv casa părintească.

   — Dacă vom găsi în crater, urmele vreunui templu străvechi, atunci Louis, va putea să-i conducă pe poliţişti acolo prin asta, demonstrându-şi nevinovăţia, fu de părere căpitanul. Numai de-am găsi un golf, în care să putem acosta. Cunoşti vreun loc potrivit pentru submarinul nostru, Louis? Trebuie să-ţi spun că nu te afli pe-o navă de linie, ci pe un submarin.

   — Acum ştiu cine sunteţi, Monsieur căpitan! Şi mai ştiu şi de ce nu vreţi să fiţi văzuţi de către francezi. Sunteţi căpitanul german de submarin Farrow! Am şi citit despre dumneavoastră!

   Căpitanul înclină doar capul şi spuse:

   — Ai dreptate, tinere, mă numesc Farrow. Acum că ştii, că suntem în permanenţă căutaţi de către francezi, vei înţelege de ce nu vrem să fim văzuţi pe insulă. Aşadar, va trebui să ne duci într-un loc de pe coastă, unde Dox-ul nostru nu va putea fi descoperit.

   — Monsieur căpitan, nici nu ştiu cum v-aş putea mulţumi! exclamă tânărul negru. Vreţi