George râse şi el, remarcând că speră să nu mănânce însă atât de mult încât să-l îngreuneze într-atâta încât să-l împiedice să urce pe Mont Pelee.

   — Louis o să reziste, fii pe pace, răspunse doctorul Bertram. Este de mirare cât de repede şi-a revenit după postul forţat la care a fost supus.

   De-ndată ce camarazii au terminat cu micul dejun, s-au urcat pe punte. La orizont se putea distinge deja conturul unei insule.

   — Acum poate să urce şi Louis pe punte, spuse căpitanul. Trebuie doar să ne arate exact unde se găseşte golful. Să sperăm că nu se găsesc în apropiere prea multe stânci şi

recife!

ÎN DRUM SPRE CRATER

   LOUIS, tânărul negru apăru în turn:

   — Suntem sau nu pe drumul cel bun, Louis?

   — Da, domnule căpitan, ţinem cursul cel bun! Ne îndreptăm spre golful căutat, de care v-am spus.

   — E presărat drumul nostru cu multe recife sau stânci?

   — Marea n-are stânci în porţiunea asta şi este destul de adâncă. Se poate naviga fără teamă.

   — Vom încetini puţin viteza, totuşi, spuse Farrow, dând imediat ordinele necesare.

   Prin ocheanele de bord camarazii au putut privi ţărmul de care se apropiau tot mai mult. În portul Saint-Pierre nu se vedea nici o luminiţă, deşi camarazii s-au străduit să privească cu ocheanele de noapte, tot ce se mişca acolo. Satisfăcut, George remarcă:

   — Ne-am ales cel mai propice timp pentru debarcare. Pe străzile oraşului nu pare să fie nici un om şi chiar şi-n port totul este liniştit. Dar uite acolo Mont Pelee! Ne aşteaptă ceva urcuş, nu glumă!

   — Mont Pelee are 1350 metri înălţime, spuse doctorul Bertram. M-am uitat chiar acum în atlas. Dar sper să nu fie nevoie să urcăm chiar până-n vârf. Chiar şi pe pantă, mai sunt guri de vulcan stinse, deci cratere, aşa cum tocmai am citit.

   — Monsieur doctor are dreptate, încuviinţă tânărul negru, înclinând capul. Gura de crater în care am găsit eu şarpele de aur nu se găseşte chiar în vârf ci câteva sute de metri mai jos.

   George privi prin ochean cu atenţie vârful muntelui. Deodată se întoarse spre cei ce-i stăteau în apropiere.

   — Cred c-am văzut deasupra o geană de lumină. Era o lumină pală şi oarecum tremurătoare.

   — Pală spui? întrebă doctorul Bertram îndată şi-şi îndreptă binoclul într-acolo.

   După un timp începură din nou să dialogheze:

   — Acum am văzut şi eu lumina. Doar pentru câteva

secunde. Fâşia de lumină ar putea proveni de la o lampă de buzunar, probabil un om îşi caută drumul prin munte.

   — Poate că e un poliţist, îi veni lui George explicaţia fenomenului. Louis n-a spus nimic de fapt nimănui unde a găsit şarpele de aur. Prin întrebări meşteşugite însă, puse tânărului sau plantatorului, acesta ar fi putut afla că fiul său făcea adeseori plimbări şi ascensiuni pe Mont Pelee. De aici şi până la concluzia că statueta a fost găsită în munţi sau în gura unui crater nu e decât un pas.

   Căpitanul aprobă această versiune, sub rezerva că un poliţist sau poliţia în general, n-ar întreprinde acum, după mai multe zile, tocmai noaptea cercetări vizându-l pe cel dispărut.

   George trebui să-i dea dreptate tatălui său, dar nu pierdu din vedere nici vorbele doctorului Bertram. Poate că acolo, în gaura craterului, avea loc o ceremonie a cultului Voodoo, serbată de negrii aşa cum se întâmplase, pentru slăvirea Mambei, şarpele de aur, cu prilejul aventuri din Mozambic. Ştii din propria experienţei cât de periculos este să fii spectator la astfel de festivităţi dar nu se temea de pericole.

   — Monsieur căpitan, ne-ndreptăm direct spre golf, spuse- n acelaşi moment tânărul negru, sustrăgându-l pe George de la gândurile sale în legătură cu ceremonia cultului Voodoo.

   Un punct întunecat apăru între stânci fu desemnat de către Louis ca fiind tocmai intrarea în golf.

   — Este întortocheată intrarea asta-n golf, Louis? Nu sunt priponite prin apropiere diferite ambarcaţiuni pescăreşti?

   — N-am văzut pân-acum nici o barcă de pescari, răspunse musafirul negru.... Cred, mai degrabă că de golful ăsta se tem locuitorii insulei mai dihai decât de dracul şi asta din felurite motive.

   — Oricum, trebuie să fie foarte prudenţi! spuse Farrow. Poate că obişnuiesc să coboare-n spre golful ăsta băştinaşii care vin de pe Mont Pelee şi noi să n-avem deloc cunoştinţă de faptul acesta.

   Când Petre auzi ultimele cuvinte ale căpitanului coborî, fără a mai aştepta alte sfaturi, în interiorul submarinului şi- şi scoase la iveală pentru el şi George carabinele.

   Se gândea că astfel vor putea răspunde mai bine, cu foc, dacă vor fi nevoiţi s-o facă. Pistoalele nu le considera suficient de eficiente în acest caz. Căpitanul scutură numai din cap când îl văzu pe timonierul său cu armele, dar nu făcu nici un comentariu. Îşi propuse încă să vegheze să nu se facă uz de ele, în mod nesăbuit, deşi avea deplină încredere în discernământul lui Petre.

   Căpitanul ordonă să fie puse-n funcţiune amortizoarele pentru ca submarinul să se poată apropia repede şi fără zgomot.

   Cu atenţie, toţi cei ce stăteau în turn priveau acum direct în faţă. Cu cât mai repede se apropia ţărmul înalt de vreo opt metri, cu atât mai întunecate le păreau stâncile din faţă, dar ceea ce era important, izbutiră să aibă mereu în faţa ochilor, îmbucătura golfului, în care submarinul îşi căuta acum adăpost.

   Dox-ul lunecă silenţios în micul intrând al golfului.

   — Puteţi merge liniştiţi până la celălalt capăt al golfului, îi spuse pe un ton scăzut Louis, căpitanului. Apa se menţine peste tot la fel de adâncă.

   — Să sperăm că nu mai dăm pe aici de un alt vas, îşi exprimă căpitanul cu voce tare o altă grijă care îl măcina de-o bucată de vreme.

   După o călătorie de vreo zece minute, făcând multiple cotituri, sub conducerea ofiţerului de la cârmă, Plundow, Dox-ul ajunse nevătămat la capătul golfului, care avea o formă circulară. Între timp, Plundow îşi manevra în aşa fel vasul încât putea oricând păsări golful,