prudenţă, de aceea nu înainta prea repede. Nu putea coborî de altfel în linie dreaptă, ci făcea paşi laterali la stânga şi la dreapta, pentru a se putea folosi de avantajele terenului care îi asigurau un minimum de stabilitate. Deodată zgomote ciudate ajunseră până la urechea lui şi tânărul se opri brusc. Suna ca un fel de râs găunos şi înăbuşit.

  Lui George începu să nu-i mai placă descinderea. Cine-ar putea scoate asemenea zgomote? Apoi totul se linişti, dar tăcerea care se lăsă nu i se păru mai puţin lugubră. Multă vreme rămase ţintuit locului, după care se desprinse brusc şi-şi reluă coborârea.

ÎN INTERIORUL MUNTELUI

   DINTR-ODATĂ PICIORUL LUI GEORGE nu mai găsi sprijin. Probabil că dăduse de o deschizătură sau spărtură în stâncă mai adâncă ca de obicei. Poate că era vorba chiar de o văgăună de unde auzise zgomotele. Se prinse de frânghie cu ambele mâini şi se săltă puţin deasupra.

   Doi metri material căută din nou sprijin pentru picioarele sale şi-n cele din urmă îl găsi. Ceva mai repede decât adineauri se coborî din nou şi pipăi cu extremitatea membrelor, mâini şi picioare, până ce găsi spărtura în stâncă. Abia apoi prin tatonări continue puse piciorul pe sol. Un curent de aer rece îl înconjură imediat, venind dintr-o spărtură în perete. Puţin mai târziu, George se săltă cu partea superioară a corpului în văgăuna şi ascultă cu atenţie, dar nu auzi nimic.

   Să fi venit zgomotele din cu totul altă parte? Nu, aşa ceva era exclus. Tânărul intră cu toată porţiunea trupului său înăuntru, după care se lăsă la pământ, ascultând cu încordare. Se ridică însă după o vreme, când constată că nu se aude nimic.

   Ce era de făcut? Să se dezlege de frânghie, pentru a merge mai adânc în văgăună?

   Era mai înţelept deocamdată să ţină frânghia încolăcită în jurul pieptului şi să exploreze cât i-ar fi permis autonomia frânghiei. N-ar fi exclus să primească o lovitură atât de puternică încât nu s-ar putea apăra şi-n acest caz Petre l-ar fi putut trage-n sus şi aduce-n siguranţă.

   Cu pistolul în mâna dreaptă cu lampa de buzunar în stânga, coborî încetişor în văgăună. Atât timp cât avea mâna pe pistol se simţea în siguranţă. Dacă va auzi un zgomot suspect ar putea aprinde brusc lampa orbindu-şi adversarul. Îşi ţinea puţin mâna stângă spre stânga, mâna în care ţinea pregătită lampa pentru a nu servi drept ţintă într-un atac neaşteptat.

   Cu palma mâinii stângi pipăi peretele uriaş. Pătrunsese deja vreo zece metri înăuntru văgăunii când deodată în

spatele său se făcu lumină, în acelaşi timp simţind o împinsătură zdravănă.

   Când se întoarse repede, cât putu de repede, îngheţă de spaimă observând că funia fusese tăiată. Capătul acesteia atârna la intrarea în văgăună, spânzurând în jos.

   Trase cât putu de repede capătul frânghiei la sine şi se grăbi spre intrarea în văgăună. În dreapta acesteia văzu o proeminenţă stâncoasă, păşi într-acolo şi se uită mai întâi în sus. Repusese între timp lampa şi pistolul în cingătoare, respectiv în buzunarul de la pantaloni întrucât dorea să aibă mâinile libere pentru a se căţăra şi ţine de stâncă.

   Cercetă capătul frânghiei cu atenţie devenind conştient că aceasta fusese tăiată cu ajutorul unui instrument cu lama ascuţită.

   Dar unde rămăseseră camarazii? De ce nu le văzuse nici o clipă, când privise-n sus, capetele înşirate de-a lungul marginilor craterului, aşa cum se aşteptase? Să-i fi ameninţat un pericol iminent ce i-a determinat să-şi retragă brusc capetele?

   Dar în acest din urmă caz, de ce n-a primit un semnal, măcar acustic din partea lor? N-ar fi exclus să fi fost atacaţi din spate şi legaţi, chiar în clipa în care priveau în jos spre el. Dacă aceasta era situaţia, atunci ghemuit aşa cum era pe colţul acesta abrupt de stâncă, servea o cauză pierdută.

   Pentru oamenii care puteau privi peste marginea craterului, el devenise între timp o ţintă sigură. Nu se putea întoarce repede într-o parte sau să se arunce la pământ.

   Singura modalitate de scăpare pentru George rămăsese numai refugiul în văgăună. Sau n-ar fi mai bine să încerce repede să se urce îndărăt pentru a constata ce se întâmplase cu camarazii săi? Înainte de toate îşi desfăcu frânghia din jurul trunchiului întrucât i-ar fi împiedecat libertatea de mişcare. După ce se uită în detaliu la urcuşul care-l aştepta, realiză că acesta nu mai era deloc o bagatelă. Cu ajutorul frânghiei ar fi fost cu totul altceva. Un pas greşit în acest caz n-ar fi însemnat o catastrofă, întrucât Petre l-ar fi prins la timp.

   George căpătă între timp impresia că încercarea de-a ajunge sus fără ajutorul cuiva s-ar fi soldat uşor c-o prăbuşire în prăpastie. Dar nu-l pândea şi-aşa un pericol şi mai mare din spate? Se găsea-n felul acesta la intrarea în văgăună, ca implantat într-o râpă şi îi era imposibil să-şi ţină ochii concomitent în faţă şi în spate.

   Dar dacă ar îndrăzni să meargă puţin mai adânc în văgăună?

   Da, asta ar fi poate cel mai bun lucru! Se lipi strâns de peretele văgăunii şi-o porni înainte. Poate că aceasta va face o cotitură care-l va proteja de lumina ţipătoare care venea de sus. Îşi trase din nou pistolul şi lampa de buzunar. Fără zgomot, se strecură mai departe. Înaintea lui se lăsa întunericul. Şi asta după ce privise zorile care se iviseră la gura craterului.

   Treptat, întunericul se mai risipi. Culoarul care continua să ducă în interiorul muntelui făcu o cotitură spre stânga şi când George, după câteva minute se reîntoarse, nu mai văzu intrarea în văgăună.

   Culoarul se afunda din ce în ce mai mult şi acum George putu să-şi dea seama că peretele din stânga se curbase considerabil. Se părea că gangul acesta mergea paralel cu peretele craterului, în interiorul muntelui. Poate că odinioară fusese una din căile de expulzare a lavei din interior. Tânărul se opri în clipa când auzi din nou zgomotele misterioase. De data asta le putu auzi mai clar şi i se păru chiar că a recunoscut în acestea râsetele mai