George nu putut să nu facă o legătură în aceste râsete triumfătoare şi dispariţia subită a camarazilor săi.

   Dacă au fost prinşi şi târâţi în interiorul muntelui?

   Nu era cazul să se teamă de prezenţa vreunei santinele întrucât acei oameni n-ar fi putut bănui că el, George, a găsit o a doua cale de acces, în afară de cea obişnuită pe care-o foloseau ei înşişi.

   Poate că ignorau prezenţa unei persoane în interiorul craterului? La o gândire mai aprofundată, George fu nevoit să respingă ideea, întrucât funia nu ar fi putut fi tăiată decât de către unul dintre indivizi.

   Problema se punea de ce nu i-au trimis în întâmpinare un om zdravăn pentru a-l face şi pe el prizonier, ca şi pe ceilalţi?

   Să nu se găsească în realitate totuşi pe culoarul de acces sau acesta să fi fost unul prevăzut cu capcane sau cu sens unic?

   Râsul încetă. În locul acestuia se auzi acum o voce ascuţită, care suna extrem de găunos. Vorbele pronunţate nu le înţelegea, dar localiză de unde proveneau acestea. De undeva din adâncime, deci gangul ducea încă şi mai jos.

   Se hotărî să aprindă pentru o secundă lampa de buzunar şi constată astfel că gangul avea o lăţime de doi metri şi o înălţime de unul şi jumătate. Pereţii erau construiţi din lavă solidificată, mult mai compactă şi netedă decât cea de afară supusă eroziunilor şi intemperiilor.

   Câte milenii să fi trecut, ca peretele exterior să fi fost mâncat atât de mult de soare, vânt sau frig, încât să devină atât de fiabil?

   Nu avea a se teme de vreo capcană săpată-n perete sau podeaua de lavă, întrucât aceasta n-ar fi permis-o fără a se pune în primejdie securitatea întregului gang.

   George grăbi pasul, din când în când aprinzându-şi lampa de buzunar pentru a-şi lumina drumul. De fiecare dată remarca gangul curbat cu pereţii săi netezi.

   Zgomotele de voci auzite de George se făcură din nou simţite, numai că de data asta păreau să fie cu totul alte voci. Glasurile camarazilor săi nu le recunoscu totuşi. Deodată, acestea se intensificară brusc după care intensitatea se domoli, după ce mai făcu câţiva paşi.

   Tânărul se opri, luminându-şi cu lampa de buzunar în jur. Văzu sus, în plafonul gangului o deschizătură ce părea să aibă o jumătate de metru diametru.

   Zgomotul de voci venea evident prin deschizătură. Se gândea dacă n-ar fi posibil să se strecoare înăuntru. Mai întâi trebuia să se urce, ceea ce nu era chiar uşor. Putea să se apuce cu mâinile şi să-şi introducă, ridicându-se treptat, corpul în deschizătură, dar din cauza netezimii pereţilor de stâncă nu putut găsi sprijin pentru picioare. Reuşi să se ţină cu stânga de o proeminenţă-n stâncă în timp ce cu dreapta bâjbâi în interiorul puţului din plafon. De abia după ce găsi un sprijin pentru mâna lui dreaptă, tânărul se prinse şi cu stânga. Lampa de buzunar şi pistolul şi le pusese deja la cingătoare. Pentru a se aburca cu tot trupul înăuntru, ar fi trebuit să-şi găsească pentru mâini un punct de sprijin mai consistent. Acesta lipsea însă, peretele fiind prea neted. Cu o resemnare furioasă, George trebui să constate că nu putea să-şi realizeze intenţia.

   Totuşi un avantaj obţinuse prin strădania lui. Putea înţelege cel puţin orice cuvânt ce spuneau acele voci.

   Convorbirea pe care fiul căpitanului Farrow o auzi se purta într-o franceză rudimentară, de unde se putea trage concluzia că era vorbită de către negri. Aceştia n-o stăpâneau la perfecţie astfel încât George putut distinge doar cuvintele: sfânt... pedeapsă... bucuria şarpelui. Tânărul se-ntreba chiar dacă din convorbirea asta trunchiată nu reieşea că unul dintre camarazii săi fusese prins şi i se pronunţa tocmai sentinţa.

   Căpătă astfel sens fraza potrivit căreia, străinii care au încălcat sanctuarul urmează să fie pedepsiţi, pedeapsa provocând bucuria şarpelui. Dacă ghicise bine, atunci era vorba aici de practicanţii unui cult secret al şarpelui de aur, care avea o strânsă legătură cu chipul şarpelui de aur pe care-l poseda şi Louis. Problema se punea cum ar putea George deveni util camarazilor săi captivi în interiorul craterului?

   Când începură să-l doară braţele şi-n cele din urmă să-i amorţească, îşi dădu drumul încet din nou în gangul deasupra căreia era postată deschizătura.

   Ce era de făcut pe mai departe? Neputându-şi găsi răspuns singur la întrebare, hotărî să coboare gangul din ce în ce mai adânc. Îşi trase din nou lampa de buzunar şi pistolul de la cingătoare şi lăsă să cadă fascicolul luminos în juru-i, dar nimic nu se schimbă din peisajul pe care-l cunoştea deja.

   În cele din urmă gangul se termină. În faţa peretelui în care ajunse se căsca acum o deschizătură întunecoasă în podea. Tânărul ar fi alunecat în prăpastie dacă cu o clipă înainte n-ar fi luminat întâmplător înaintea lui. Deschizătura respectivă avea conturul unui puţ şi probabil că nu era altceva decât unul din hornurile prin care izbucnise lava în perioada de activitate a vulcanului.

   George se lungi pe pământ şi pipăi pereţii puţului, care nu erau netezi, ci aveau proeminenţe şi adâncituri pe care le putea folosi-n caz de nevoie în chip de trepte. Nu-şi dădea seama pe moment dacă puţul ar fi putut fi folosit ca

0 a doua ieşire.

   Fără a mai cugeta mult, George se opinti deasupra gurii puţului şi începu să coboare. Pistolul şi-l pusese-n aşa fel al cingătoare, încât să poată face uz imediat de el, în caz că va fi necesar. De-abia coborâse şase metri când din nou auzi vocile care vorbeau franceza stâlcită.

   De data asta percepu alte cuvinte cum ar fi: foc... sânge... şarpe. Aceste vorbe sunau mult mai convingătoare şi c-o tonalitate mult mai ameninţătoare decât primele care-

1 răzbătuse la ureche.

   O ceaţă fină, ca provenită de la un foc, veni de jos, învăluindu-l pe tânăr. O parte din fumul pe care-l provocase focul din interior părea să-şi fi croit drum prin interiorul puţului. George respiră încet,