Un geamăt străbătu rândurile negrilor, care mai sperau c- o întâmplare miraculoasă le va slava zeii de o soartă atât de amară.

   Nimic din speranţele lor nu se realiză.

   George, încurajat de prima lui reuşită, îi dădu şi celei dea doua figurine o lovitură năpraznică, aşa că şi aceasta se rostogoli pe solul stâncos.

   — Zeii voştri nu mai valorează nimic, aşa că nu vă mai lăsaţi prostiţi de preotul vostru. Dacă va încerca să-mi facă vreun rău veţi fi pedepsiţi aspru cu toţii.

   La comanda fiului căpitanului - întoarceţi-vă - aceştia se executară imediat.

   George îşi pusese pe umăr toate brâiele cu arme ale camarazilor săi.

   Se îndreptă apoi încet spre ieşire în timp ce cu coada ochiului îi mai supraveghea cu atenţie pe negri.

   — Nu-ncercaţi să vă întoarceţi, altfel va fi rău de voi, mai strigă tânărul când văzu tentative a doi negri care voiau să se întoarcă, poate pentru a pune din nou şerpii pe piedestalurile lor.

   — Zeii mei vor lua zeii voştri la ei şi asta fără ca voi să vă daţi seama, rămâneţi pe loc!

   Bătrânul negru a cărui autoritate George o dărâmase până la temelie făcu o încercare disperată de a-şi duce mâna la buzunar. George fu dintr-un salt lângă el şi-i scoase mâna care n-apucase să ajungă în fundul buzunarului.

   Ştia prea bine că nu putea să se poarte cu mănuşi cu oamenii aceştia. Ei trebuiau să-i poarte constant frică, întrucât poziţia în care se găsea rămânea periculoasă.

   Chiar dacă avea asupra lui o grămadă de arme şi ieşirea din peşteră rămânea liberă, negrii îl depăşeau cu mult prin numărul lor.

   El n-ar fi putut să le opună rezistenţă dacă s-ar fi gândit să acţioneze repede şi nu şovăielnic şi izolat ca şi până acum.

   Un moment George se gândi dacă n-ar fi mai bine să aştepte aici în templu întoarcerea lui Petre. În acest caz negrii ar fi putut fi proiectaţi pentru douăzeci şi patru de ore într-un somn profund cu ajutorul unei grenade cu gaze. Statuile cu simbolul zeilor templului ar fi putut fi scoase din încăpere fără ca negrii să observe ceva. George era ferm hotărât să le ia cu sine, nu ca amintire, ci pentru a împiedeca ceremoniile păgâne care se practicau aici. Dacă acestea nu mai existau, negrii ar fi încetat să mai creadă în ele.

   Când submarinul se va fi îndepărtat puţin de coastă, tatăl său, gândi George, va putea trimite un mesaj în eter, anunţând autorităţile franceze că nouă negri zac inconştienţi în templul din stâncă la Mount Pelee şi că în templu mai trebuie să fie luate două statuete, reprezentând zeităţi păgâne. Prin asta se va putea dovedi şi nevinovăţia negrului Louis, iar negustorul care-l acuzase va cădea la rândul lui sub bănuiala că este înţeles cu adepţii acestui cult misterios.

   George auzi un mic zgomot la capătul gangului în care se găsea, zgomot asemănător unor paşi ce se apropiau. Se opri şi strigă negrilor, care mai stăteau încă în picioare, cu faţa întoarsă:

   — Rămâneţi în poziţia în care vă aflaţi acum. Nu am terminat încă, zeii mei vin să-i ia pe zeii voştri, dar voi n-o să observaţi nimic.

   Poate că Petre, auzise focul de armă pe care-l trăsese înainte şi acuma se grăbise pentru a-i da o mână de ajutor. În orice caz, ar fi foarte bine dacă ar sosi totuşi acuma, atunci s-ar putea considera întreaga problemă de aici rezolvată.

   Acum zgomotul uşor de la început se auzi chiar în apropierea lui.

   — Haide, Petre, fii fără grijă! strigă George bucuros. Îi am pe negrii ăştia la cheremul meu. Aruncă-le o grenadă! După ce-i vom ameţi vom lua statuetele...

   Mai departe, nu mai ajunse să spună nimic. O siluetă întunecată, masivă, se repezi asupra lui. Mai apucă să vadă o mână ridicată ameninţător. Tânărul trase o dată, de două ori, dar gloanţele nu nimeriră. Simţi o lovitură teribilă apoi în moalele capului care ar fi putut doborî şi un gigant de calibrul lui Petre şi căzu fără o vorbă la pământ.

   Când îşi veni în simţiri, nu-l mai durea chiar atât de tare capul ca prima dată, când se deşteptase din leşin. Aşadar lovitura nu fusese totuşi chiar atât de puternică cum crezuse la început.

   Situaţia însă fusese exploatată de negrii acre ajunseră din nou să fie stăpâni pe situaţie. George era foarte supărat pe el însuşi că presupusese în mod nefondat că Petre era acel ce se apropiase! Nu se gândise nici un moment că un alt adversar s-ar fi putut apropia pe nesimţite. Cu armele pe care le avea asupra lui ar fi putut să-l ţină în şah şi pe noul venit.

   De data asta George era atât de zdravăn legat încât doar cu multă sforţare putea scoate un geamăt. Legăturile îi intrau adânc în carne.

   Îi era foarte clar că acuma nici măcar nu se mai putea pune problema eliberării prin sine însuşi. Chiar dacă ar fi avut un cuţit între degete, nu şi-ar fi putut tăia legăturile, întrucât orice mişcare îi provoca răni adânci în carne. Din nou se perindară prin faţa ochilor lui George tablouri deja cunoscute.

   Bătrânul preot îngenunchease din nou în faţa statuilor celor doi şerpi, care fuseseră ridicate şi puse la locurile lor. Şi îşi începuse din nou ritualurile de rugăciune, ca şi prima oară. Ceilalţi îngenuncheaseră în spatele său, privind necontenit spre acesta şi mişcările sale.

   Foarte aproape de cei doi şerpi zăcea un trup nemişcat. Să fi fost acel individ puternic care se năpustise asupra lui şi împotriva căruia reuşise şi el să-i administreze câteva lovituri?

   La ce-i mai folosea acum? Petre-i mai rămânea unica lui salvare. Din păcate nu putea aprecia cât durase leşinul săi şi în consecinţă nu putea aprecia când ar fi fost probabilă întoarcerea lui Petre.

   George nu putea decât să regrete, făcându-şi reproşuri amare, că prin superficialitatea de care dăduse dovadă nun exploatase-n