strânse recunoscător mâna. Îi povesti cum îi avusese o dată pe negrii pe deplin în puterea lui şi numai datorită neglijenţei, crezând că Petre este acela care vine şi-a pierdut din nou libertatea.

  — Pe Dox totul e-n ordine? îl întrebă George repede, pentru a mai varia discuţia de la ultimele întâmplări.

  — Dox-ul se scufundase în clipa în care am ajuns la ţărm, povesti Petre. Câţiva poliţişti s-au strecurat la mal, chiar pe mica cărare accesibilă şi de aceea am întârziat atâta.

  — Şi eu m-am gândit la posibilitatea asta, remarcă George. Tata se va bucura că ne vom întoarce atât de curând, după ce-am făcut toată munca. Cred că Louis va fi reabilitat, dacă tata va transmite în eter un mesaj în legătură cu templul din stâncă. Poliţiştii vor putea să-i ridice liniştiţi pe negrii fără cunoştinţă din peşteră.

  Petre fu de acord cu spusele protejatului său.

  — În acest caz, negustorul Matin va trebui să-i înapoieze „prada" sa lui Louis, de la care a revendicat-o.

   Petre voia să se întoarcă imediat la submarin, dar George îi aminti prietenului său că mai aveau de aşteptat un sfert de oră până ce se risipeşte gazul. Trebuie să mai intre încă o dată în templul din interiorul craterului, dacă nu doreau să- şi lase armele acolo.

   Pe de altă parte, voia să ia şi cele două statuete, deşi Petre obiectă că nu era cazul să le transporte singuri, întrucât erau suficient de grele şi masive.

   George îi dădu dreptate.

   — Ei, vom mai vedea noi, bombăni uriaşul.

   Când cei doi, puţin mai târziu, intrară din nou în interiorul templului pe George-l trecu un fior de groază. Aici era doar sortit să ardă de viu şi era cât p-aci ca ceremonia păgână să se fi petrecut. Numai şovăiala negrilor şi sosirea lui Petre l- au păzit de o moarte grozavă.

   George se-ncinse peste brâul lui cu acela al doctorului. Ce celelalte se-nsărcină Petre, care mai înşfăcă în plus şi una dintre cele două statuete. În privinţa negrilor nu mai trebuia să-şi facă griji. Aceştia zăceau la pământ cufundaţi într-un somn adânc şi se vor mira puţin la deşteptare, când se vor trezi în custodia poliţiei.

   Când cei doi camarazi au ajuns din nou la aer curat, George îl ajută pe prietenul său să poarte statueta. Şi n-a fost deloc uşor să ducă povara asta pe drumul presărat cu obstacole naturale.

   Chiar dacă Petre ducea greutatea cea mai mare, George se bucură când se văzu deodată în faţa submarinului. La un semn al lui Petre, doi marinari coborâră funii, cu ajutorul cărora putu fi urcată pe vas statueta cu şarpele de aur. Câteva minute mai târziu, George păşi pe punte.

   După ce povesti ce i s-a întâmplat, trebui să încaseze câteva reproşuri din partea tatălui său, care-l privea totuşi cu ochii strălucitori de bucurie că totul s-a terminat cu bine.

   Când George îi aminti tatălui său despre radiograma pe care trebuia s-o dea, Farrow se-ntoarse înspre Louis, care ascultase cu interes şi modestie istorisirea lui George.

   Farrow îi recomandă lui Louis să meargă liniştit acasă, pe plantaţia tatălui său şi chiar să se lase arestat, fiindcă nu o să dureze mult şi va fi pus în libertate, fiind şi complet

reabilitat.

   Mulţumind din toată inima, Louis îşi luă rămas bun de la camarazi şi coborî pe uscat.

   Aceştia din urmă urcaseră din nou în turn şi Dox-ul porni să facă manevrele cuvenite pentru a ieşi din apele golfului în largul mării.

   Când Farrow socoti că s-a îndepărtat suficient de Martinica, trimise radiograma în eter, înştiinţând autorităţile în drept despre cele petrecute pe insulă. Puţin după aceea veni şi depeşa prin care i se mulţumea lui Farrow pentru rezultatele obţinute.

 

 

   Mult mai târziu, cu ocazia debarcării într-un port, au putut citi camarazii de pe Dox, într-un număr mai vechi dintr-un ziar despre descoperirea resturilor unui templu Voodoo pe insula Martinica. Următoarele întâmplări vor fi zugrăvite în volumul următor.

 

SFÂRŞIT

 

 

 

Volumul 253

 

RĂZBUNĂTORUL SINISTRU

 

   ÎNTÂMPLĂRI CIUDATE

   MARIAN CUGETĂ DE MAI MULTĂ VREME asupra celui mai bun mijloc de-a părăsi Kora Radja. În cele din urmă ajunse la concluzia că cel mai bun lucru era de-a cumpăra sau închiria un iaht cu motor pe care mai târziu l-am fi putut lăsa la vechea noastră cunoştinţă din Singapore, lordul Abednego.

   După pertractări anevoioase Marian se puse de acord cu proprietarul iahtului, fără a fi nevoit să plătească un preţ prea mare. În felul acesta am ajuns şi noi fericiţii posesori ai unui iaht bun, cu motor.

   Cunoşteam modul de folosinţă al unui asemenea mijloc de transport aşa că din acest punct de vedere totul promitea o călătorie comodă şi plăcută.

   — Sunt bucuros c-am rezolvat problema, cumpărând un iaht doar pentru noi, dragă Robert, fu de părere amicul meu. După cele spuse de căpitanul Solbre, va trebui să pierdem ceva timp căutând printre diferite insule la sud de Sumatra. Un iaht ne va permite să ne deplasăm oriunde, fără a mai fi nevoiţi să înştiinţăm pe cineva. Avem nevoie acum de marinari de nădejde, altfel călătoria ar deveni prea obositoare pentru noi. Vom avea nevoie de un cârmaci şi un maşinist care să se îngrijească de motoare. Să mergem în port, poate că acolo vom da de oameni de încredere.

   Într-o cârciumă din port am dat de un marinar a cărui fire deschisă ne plăcu de la prima vedere. Ne mărturisi că plecase tocmai de pe vasul pe care servise pentru a-şi recăpăta libertatea întrucât, îl apucase brusc dorul de-a călători pe cont propriu, doar de dragul aventurii.

   Sperase că va întâlni aventura în Sumatra dar în loc de ce sperase nimerise doar peste experienţe tulburi şi deloc romantice. Se-nţelege că primise foarte bucuros oferta lui Marian de a ni se alătura nouă.

   După cum se dovedi mai târziu făcusem o achiziţie minunată în persoana tânărului marinar.

   Era harnic şi cinstit şi nici o muncă nu i se părea prea grea.