direcţie şi de abia acum se hotărî Marian să schimbe cursul. Am luat-o înspre sud-est, întrucât prietenul meu voia să cercetăm insulele plasate la sud de Sumatra. După ce Marian îl concedie pe Li Tan şi rămăsesem singuri pe puntea de comandă l-am întrebat pe Marian ce credea el în legătură cu prezenţa unui chinez la bordul vasului nostru.

   — Nu pot să am nici o părere fermă în această privinţă, răspunse prietenul meu. Sigur rămâne numai faptul că individul acesta galben pune ceva la cale împotriva noastră.

   — Poate că nu e totuşi decât un pasager clandestin care vrea să părăsească pe ascuns Sumatra, am căutat eu să bagatelizez lucrurile.

   — Nu cred că-i vorba de aşa ceva. În acest caz chinezul sar fi ţinut ascuns şi-ar fi aşteptat nerăbdător până am fi aruncat ancora undeva. Aş avea chef să mă întorc la Kota Radja pentru a-l căuta pe negustorul de iahturi. El ar fi trebuit să ştie ceva în legătură cu toată istoria asta.

   — Cine ţi-a oferit iahtul, Mariane? Până acum n-ai pomenit nimic despre asta.

   — M-am informat mai întâi la comisarul care a prelucrat cazul de la hotel Roal. El mi-a recomandat un chinez care se ocupa cu negustoria de vase. M-am târguit cu acesta şi spre mirarea mea târgul s-a încheiat repede, n-a mai durat după tot tipicul est asiatic, deşi preţul a fost destul de mic.

   — Ceea ce mă miră este că Maha n-a putut lua nici o urmă dar Pongo pare să aibă dreptate. Chinezul s-o fi uns cu o alifie sau buruiană specială. Crezi că aparţine de banda lui Solbre?

   Marian nu mai apucă să-mi dea un răspuns, întrucât se petrecu ceva inexplicabil: Maha care se plimba nestingherit pe punte începu să scheaune jalnic şi, parcă cuprins de duhuri se opri, se aşeză pe-o parte şi-şi întinse labele în faţa sa.

   Dintr-o săritură Marian ateriză de pe puntea de comandă

şi când am schiţat gestul de a-l urma, îmi strigă:

   — Rămâi sus, Robert şi fi cu băgare de seamă! Maha trebuie să fi fost rănit cu-o săgeată sau tub de suflat şi n-aş vrea să păţim la fel.

   În timp ce prietenul meu se îngriji de Maha, eu am rămas de pază, urmărind de jur împrejur toată puntea. Din ce parte ar fi putut veni proiectilul, dacă Marian avusese dreptate cu presupunerea lui?

   De ce căzuse tocmai Maha victimă chinezului ascuns pe undeva?

   Deodată mi se păru c-am văzut la pupa un cap care a dispărut repede. Acum nu mă mai reţinea nimic pe puntea de comandă aşa că am dat fuga într-acolo, dar bineînţeles că n-am găsit nimic. Să fi fost atât de rafinat omul nostru? Sau să mă fi înşelat eu? Uşa care dădea înspre cabinele noastre era închisă. Marian veni în goană şi deschise uşa care da înspre pupa. Se aplecă înspre podea şi mirosi treptele.

   — Aici s-a pitit chinezul, spuse el. L-a otrăvit pe Maha cu aceeaşi substanţă pe care Solbre o avea pregătită pentru prizonierii săi. Să-i dăm contraotravă, ca nu cumva ghepardul să ajungă să-şi piardă controlul, aşa cum era cazul pentru prizonieri, dacă se-ntâmplă asta, animalul ne- ar putea deveni primejdios. Să-l ducem jos în cabine!

   — Ar fi mai bine, Mariane, ca unul să rămână sus de pază! Poate că apare din nou chinezul pentru a ucide animalul.

   — Dacă-n trei minute nu sunt înapoi, trimite-mi-l pe Pongo. Trebuie să fim foarte precauţi, de la acest chinez m- aştept la toate.

   M-am urcat din nou pe puntea de comandă şi-am supravegheat din nou puntea. În acel moment apăru Pongo care ne chemă la masă. De îndată ce-l văzu pe Maha, care stătea acolo întins, mă privi întrebător. Am încuviinţat dând din cap. Pongo spuse furios:

   — Pongo caută după mâncare, îndată pe chinez. Pongo îl va găsi. Acum masser mănâncă repede.

   Îmi veni în minte Marian. Trebuia să se întoarcă după trei minute. Se scurseră deja şase minute. L-am strigat pe

Pongo şi i-am spus să se grăbească să meargă în cabina lui Marian, fiindcă sigur i s-a întâmplat ceva.

   — Trebuie să-l găseşti, Pongo! am spus eu. Nu poate să fi dispărut subit! Dinspre cabine duce numai un singur drum pe punte!

   L-am chemat pe John prin porta-voce dându-i dispoziţia de-a opri motoarele. John urma să vină pe punte. Împreună cu Pongo, care se duse să-l aducă pe Li Tan, apăru şi marinarul. Ne-am pus din nou pe căutare în cabine. Li Tan rămase de veghe lângă Maha.

   După o cercetare rapidă a cabinei lui Marian, Pongo zise:

   — Masser Farrow a fost în cabină. Aici a căzut şi a fost târât după aceea.

   Spunând asta arătă spre micul covoraş care era puţin împins şi mototolit la unul din capete.

   Pongo trecu la peretele cabinei şi bătu cu degetele în el, dar locul nu indica nici un alt ton decât cel obişnuit peretelui din lemn.

   Asta nu-l reţinu deloc pe Pongo de-a căuta mai departe, mai ales în locul în care covoraşul fusese mototolit.

   El păru să aibă succes, întrucât îşi scoase cuţitul său gigantic şi împunse cu lama acestuia într-o mică deschizătură. Am auzit un sunet găunos. Înaintea noastră apăru o uşă minusculă care era atât de îndemânatic mascată în perete încât noi n-am fi descoperit-o dacă covorul n-ar fi fost mototolit într-o parte.

   Ne-am scos pistoalele fulgerător de la brâu. Pongo păşi primul în spaţiul întunecat, care stătea în faţa noastră.

   Spaţiul era îngust şi în acesta zăcea Marian într-unul din colţuri. El era inconştient. Cu ajutorul lui John l-am tras înapoi în cabină şi l-am cercetat cu amănunţime. De-abia după ce l-am zguduit puţin, el deschise ochii şi întrebă mirat:

   — Ce s-a întâmplat, Robert?

   — Nu ştiu nimic, Mariane. Te-am găsit lipsit de cunoştinţă.

   — Aşteaptă o clipă! Îmi revin încetul cu încetul. Am fost doborât în cabină.

   — Zăceai într-o mică încăpere alăturată spre care duce

uşa asta secretă.

   Această afirmaţie fu cel mai bun medicament pentru Marian. El păru să-şi fi învins toate