cu mine scrutam neabătut orizontul. După o oră de goană am putut distinge cu ajutorul ocheanului meu un mic punct la orizont.

   — El trebuie să fie, Mariane! Pot recunoaşte mica pânză a bărcii noastre. Într-o jumătate de oră o să-l ajungem fără nici o îndoială.

   Marian râse doar, ca pentru sine.

   — Nu s-a gândit „galbenul" deloc la faptul că-l vom ajunge atât de repede din urmă. Acum va avea parte de surpriză! Numai de n-ar fi distrus caietul cu notiţe.

   Pongo se preocupase între timp de Maha, care era acum din nou vioi pe punte. Se urcă apoi pe puntea de comandă şi arătă înspre punctul din zare, care se mărise considerabil:

   — Acolo chinez, Masser! O să-l ajungem în curând!

   Uriaşul negru dădu buzna apoi în sala maşinilor pentru a

vedea dacă nu putea să-l ajute într-un fel pe John la motoare.

   Ne apropiasem vizibil de chinez, care se războia cu vâslele, depunând eforturi considerabile pentru a se îndepărta tot mai mult. Era zadarnic însă şi după câteva minute l-am ajuns şi i-am tăiat calea.

   Marian îi strigă să se-ndrepte înspre iaht şi să abordeze altfel vom fi fără cruţare. Chinezul ascultă, de nevoie, pentru că nu se întrevedea nici o portiţă de salvare. Pongo apăruse din nou pe punte şi-l luă în primire, în timp ce John prinse barca la remorca iahtului.

   După aceea ne-am reluat cursul obişnuit fără a mai forţa motoarele.

CE POVESTEŞTE CHINEZUL

   LI TAN TREBUIA SĂ PREIA ACUM din nou cârma, ceea ce îi făcu multă plăcere. În acest fel tânărul mus nu mai era nevoit să-l vadă pe intrusul chinez. Pongo îl legase imediat pe acesta din urmă şi-l transportase în cabină.

   Abia apoi, am început să-l interogăm pe chinez. La început acesta nu-şi dădu drumul la gură. Pongo începu să lege o frânghie de catarg şi-i făcu un nod. Această manevră avu efect.

   Marian îl percheziţionase mai întâi pe chinez şi spre bucuria lui găsi caietul cu notiţe al lui Solbre, asupra acestuia, întreg şi nevătămat.

   — De ce m-ai furat? îl întrebă Marian pe chinez, începând interogatoriul cu o voce tăioasă. Dacă nu-mi dai un răspuns cinstit, vei fi spânzurat imediat.

   — O să-ţi spun totul, deşi n-o să mă crezi, domnule.

   Fu Kang a primit însărcinarea să facă rost de carnet. Fu Kang trebuia s-o facă, altfel „el" punea să fie omorât Fu Kang.

   — Cine este „el", întrebă de îndată prietenul meu.

   — Fu Kang nu ştie, domnule. Nimeni nu-l cunoaşte pe „el" dar noi trebuie să facem tot ce porunceşte „el". Altfel murim cu toţii.

   — Şi trebuie să te cred pe cuvânt, Fu Kang?

   — Aşa este, domnule! Eu trebuie să mă supun.

   — Şi ce va spune „el" dacă te întorci fără carnet? îl întrebă Marian mai departe.

   — Fu Kang va trebui să moară, spuse chinezul cu o linişte pur asiatică.

   Apreciam că acest chinez nu trecuse de patruzeci de ani. Era bine proporţionat şi părea să dispună de-o oarecare viclenie înnăscută.

   — Atunci cine ţi-a dat ordinul de-a fura acest carnet sau a mijlocit pentru asta dacă nu-l cunoşti pe „el"?

   — Fu Kang nu ştie şi nu poate spune. Fu Kang trebuie să tacă.

   De la acest individ nu puteam scoate nimic. Atunci când Marian îl întrebă cine l-a adus pe iaht el îşi scutură din nou capul cu putere.

   — Fu Kang nu ştie şi trebuie să tacă.

   Marian îi şopti ceva lui Pongo la ureche. Imediat prietenul nostru negru dispăru pe punte şi se întoarse nu după mult, împreună cu Li Tan, boy-ul nostru.

   Li Tan se arătă foarte surprins şi strigă:

   — Acesta este Fu Kang, omul care m-a bătut. El a fost mereu împreună cu căpitanul Solbre. Ei au luat cu ei un om alb, care-şi spunea profesorul.

   Fu Kang negă că-l cunoaşte pe tânăr, dar Li Tan jură pe sufletul strămoşilor săi că chinezul fusese omul de încredere al căpitanului piraţilor şi că se numea într-adevăr Fu Kang.

   Asta ne era de ajuns. Marian îl trimise din nou pe Li Tan la cârmă şi începu interogatoriul iarăşi după ce Pongo se întoarse.

   — Vrei să răspunzi acum, Fu Kang? Sau va trebui să-ţi dezlegăm limba cu forţa? Ai fost omul lui Solbre. Vei fi oricum spânzurat. Ori o fac eu acum, ori poliţia mai târziu, tot una este. Dacă nu spui de îndată adevărul gol-goluţ o să-ţi petrecem ştreangul în jurul gâtului. Aşadar, ce ştii tu despre profesorul pe care l-aţi luat prizonier şi chiar l-aţi torturat?

   —  Fu Kang nu ştie nimic! se încăpăţână chinezul rămânând la vechile sale afirmaţii.

   —  Deci nu ştii nimic? îl întrebă Marian aproape ameninţător.

   — Fu Kang nu ştie într-adevăr nimic.

   — Atunci spânzură-l Pongo! spuse Marian foarte serios, fără măcar a clipi din ochi.

   Pongo fu din doi paşi lângă chinez, îl prinse de gât şi-l târî pe punte în direcţia pupei.

   Noi ne-am luat după el. Acolo Pongo îi petrecu ştreangul în jurul gâtului şi-l târî pe galben lângă catarg.

   Celălalt capăt al frânghiei îl aruncă peste vergă şi trase încet de ea.

   Ochii chinezului îi ieşiră afară din orbite de frică. Tremurând din toate mădularele voi să mai spună ceva, dar

frânghia îl împiedeca s-o facă.

   — Nu spânzura! Fu Kang spune totul! începu în sfârşit să se văicărească galbenul.

mai minţi, vei fi imediat spânzurat. Noi nu ştim de glumă. Dar mai vreau să-ţi dau o şansă: dacă-mi spui cinstit, ce-aţi făcut cu profesorul, unde e ţinut prizonier şi cum îl putem găsi, îţi voi dărui libertatea deşi meriţi ştreangul.

   Fu Kang promise că de data asta să spună tot adevărul şi povesti următoarele:

   Făcuse o expediţie împreună cu Solbre în interiorul insulei, iar piratul îl lăsase în apropiere de Padong-Padjang sub pretextul că voia să-i facă singur o vizită unui european.

   Fu Kang ştia însă că-n apropierea acestei localităţi se găseşte peştera unde piratul îşi ascunsese comoara, aşa că luă hotărârea de a-l urmări deşi se temea de şeful său.

   Nu reuşi să-şi ducă