intenţiile la capăt, aşa că se întoarse la locul cuvenit pentru întâlnire. Solbre se întoarse, spunându-i că a urmărit un alb, care descoperise un filon aurifer. L-ar lua prizonier pe vasul său, care aruncase ancora la Padang, dacă el, Fu Kang l-ar ajuta în această tentativă.

   Au întocmit un plan, cum să ducă la bun sfârşit intenţia lor. Profesorul Barring, aşa cum se numea albul, sosise în Sumatra în interes de studii şi contesta faptul c-ar fi descoperit vreo vână auriferă, dar Solbre care-i găsise carnetul de însemnări, găsise un plan acolo în această privinţă.

   Din păcate nu putuse afla multe, întrucât era cifrat şi acoperit de însemnări secrete.

   Solbre îl dusese pe profesor într-una din peşterile sale din gropile de Kota Radja şi acolo încercă în fel şi chip să-i smulgă secretul. Întrucât piratul voia ca acest plan să nu fie cunoscut nici măcar de complicele său, îi mărturisi într-o zi lui Fu Kang cum că profesorul ar fi murit. Chinezul n-o crezuse nici un moment, ci bănuia că profesorul fusese dus în secret într-un alt loc de către Solbre pentru a-şi păstra mărturisirea acestuia numai pentru sine, în caz să prizonierul s-ar fi hotărât să vorbească.

   Fu Kang ştia că Solbre poseda un carnet în care-şi nota toate informaţiile secrete şi la acest carnet cu notiţe râvnea el demult. Printr-un intermediar îi vându lui Marian iahtul sub preţul pieţii aşteptând doar prilejul potrivit pentru a intra-n posesia carnetului, care se găsea pe vas. Cel mai mare impediment în calea planurilor sale fusese Maha, pe care se gândi să-l otrăvească.

   Nu ştia că praful pe care-l găsise la Salbre îţi lua doar minţile şi nu era mortal. Aşa că se mărginise să sufle dintr- un tub o săgeată muiată în otravă în trupul lui Maha.

   — Pe lângă asta, ai mai adăugat şi-un praf în mâncarea noastră, pentru a putea să te faci nevăzut cu barca, continuă netulburat Marian. Carnetul de notiţe îl aveai deja.

   Chinezul încuviinţă din cap, cum că aşa a fost.

   — Obişnuiesc să-mi ţin făgăduielile Fu Kang. Dacă-mi mai spui şi unde-l ţii pe profesor prizonier eşti liber dar după ce verificăm veridicitatea celor declarate.

   — Fu Kang nu ştie nimic în această privinţă, fu de părere chinezul, dar bănuieşte c-a fost dus pe insulele Nias. Solbre trebuie să aibă o ascunzătoare acolo, fiindcă a plecat foarte des acolo. Fu Kang vrea să meargă acolo, caute profesor.

   — Vom merge spre insulele Nias, dar vei rămâne prizonierul nostru până-l vom găsi pe profesor.

   Pongo primi însărcinarea să-l închidă pe Fu Kang într-unul din spaţiile de rezervă din zona maşinilor şi care era prevăzut cu o uşă de fier. Pentru a se asigura odată-n plus, Marian instală acolo şi pe Maha de pază.

   După ce Pongo dispăru cu prizonierul, Marian spuse cu satisfacţie:

   — Putem spune c-am avut noroc. Dacă Fu Kang ne-ar fi scăpat, atunci am fi întâmpinat mult mai multe greutăţi, Robert.

   — Crezi cu alte cuvinte, că-l vom găsi uşor profesor, deşi nu ştiu cu precizie unde e deţinut?

   — Puţin noroc nu ne-ar strica în această privinţă. Ar trebui totuşi să navigăm cu viteză mai mică. Nu suntem marinari şi-ar trebui să fim mai prudenţi.

   Pongo fixă lămpile de poziţie, pe când eu am schimbat la cârmă locul cu Marian. Acum puteam cina liniştit, întrucât nu mai era cazul să ne temem că vreun praf de adormit ar fi putut fi strecurat în mâncare. Noaptea era minunată deşi puţin cam caldă. Nici nu era de mirare întrucât ne aflam în apropierea ecuatorului.

   Marian îşi înjghebase un culcuş pe punte şi dormea câţiva paşi mai încolo. Pongo şi John se făcuseră şi ei comozi.

   După estimările mele, a doua zi spre seară puteam conta s-ajungem în apropierea insulelor Nias.

   Noaptea decurse fără incidente deşi mă temeam de vreo furtună, dar totul se desfăşură atât de paşnic, încât puteam vorbi de-o adevărată călătorie de plăcere.

   În seara următoare am ajuns chiar înainte de căderea întunericului în faţa insulelor Nias.

   — Propun să ne ţinem deocamdată-n larg şi să nu acostăm pe-ntuneric. Nu e exclus să dăm de stânci submarine care ne-ar primejdui iahtul, Mariane, am insistat eu.

   — Aş vrea să fac cel puţin încercarea de-a ajunge la cea mai mică dintre insulele acestui grup, Robert. Am putea să fim surprinşi de-o furtună, pentru care nu suntem pregătiţi. Să-ncercăm întrucât încă o oră nu va fi prea întuneric.

   Într-un ocol larg ne-am apropiat de grupul de insule. Pongo stătea la proră şi observa suprafaţa întinsă a mării cu ochii săi pătrunzători pentru a ne putea avertiza la timp de apariţia neaşteptată a unor stânci. Destul de des arăta la dreapta sau la stânga direcţia pe care trebuia s-o apuce vasul nostru. Marian deservea cârma.

   Când întunericul - aşa cum se întâmplă la tropice - căzu brusc, Marian dădu comanda de stopare a motoarelor. Încet şi lin iahtul se apropie de insuliţa în a cărei nemijlocită apropiere ne aflam. La zece metri de ţărm, am aruncat ancora.

   — Trebuie să organizăm paza de noapte, Robert. Unul dintre noi trebuie să stea treaz, întrucât nu ştim ce fel de pericole ne pasc, chiar dinspre ţărm.

   — Mai întâi să stingem luminile de poziţie, Mariane, întrucât acestea, primele, ne-ar putea trăda, am spus eu.

   — Ai dreptate, de asta se va ocupa Li Tan imediat, în vreme ce voi mai vorbi cu Fu Kang. Poate că acesta cunoaşte insula şi ne va spune dacă e sau nu locuită.

   Pongo preluă prima veghe şi însoţit de Maha o luă de-a lungul bastingajului. Voia apoi, ca mai târziu să-şi încropească un culcuş pe punte spre partea ce da spre ţărm, întrucât era de părere că orice zgomot va veni dinspre zona asta îl va distinge cu siguranţă chiar în timpul somnului.

   Eu am coborât cu prietenul meu în interiorul vasului, voind să asist şi eu la interogatoriul chinezului.

   L-am adus pe acesta din carcera sa în cabina noastră.

   Marian îi puse-n faţă o hartă marină şi-l întrebă dacă cunoaşte