Cărți «Aventurile submarinului Dox vol. 1 - 257 descarcă online carti gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:
John rămase uimit de cele ce-i spuneam în domeniul zoologiei. I-am mărturisit că această disciplină fusese materia mea preferată de studiu.
— Sunt periculoşi dugongii? vru să ştie mai departe John.
— În general sunt mult prea leneşi pentru a putea deveni periculoşi. De obicei nu atacă omul, aşa că, n-ai de ce te teme!
Marian se amuzase, stând deoparte şi ascultând mica mea prelegere zoologică. Mi-a făcut plăcere să i-o ţin lui John, a cărui sete de cunoaştere i-o intuisem de la început.
Între timp, se luminase de ziuă, aşa că puteam privi în tihnă împrejurimile. Înaintea noastră se afla intrarea într-un mic golf. Acolo puteam ancora liniştiţi. Marian dădu comanda să se pornească unul dintre motoare, astfel încât am intrat în micul lac ce constituia apa golfului, ancorând la mal. Ţărmul era stâncos şi abrupt, astfel încât puteam păşi cum s-ar spune de pe iaht „direct" pe pământul insulei sau pe aproape!
INSULA MISTERIOASĂ
DUPĂ CE NE-AM LUAT MICUL DEJUN, am hotărât să vizităm insula. A trebuit să judecăm bine, pe cine vom lua cu noi, întrucât nu puteam lăsa iahtul fără apărare aici în golf. Marian zise c-ar fi mai bine dacă doar el şi cu mine am întreprinde această călătorie. Am obiectat că Pongo poate vedea şi ajuta mult mai mult.
Până ce ne-am luat micul dejun am hotărât să vizităm insula. A trebuit să judecăm bine pe cine vom lua cu noi, întrucât nu puteam lăsa iahtul fără apărare aici în golf. Marian zise c-ar fi mai bine dacă doar el şi cu mine am întreprinde această călătorie. Am obiectat că Pongo poate vedea şi ajuta mult mai mult.
Până la urmă se decise ca Pongo să ne însoţească în vreme ce John şi cu Li Tan să rămână pe iaht.
John primise ordinul de la Marian să ducă iahtul în mijlocul lacului din golf şi să acosteze şi să vină doar la cererea noastră expresă, fără să apelăm la alţi intermediari.
Dacă John va sesiza un pericol iminent pentru iaht atunci va trebui să-şi caute scăparea-n larg. Noi ne vom face remarcaţi venind pe ţărm.
— Încă ceva, John. Dacă-n trei ore nu ne întoarcem lasă-l pe Maha să vină pe insulă. Dar tu întoarce-te imediat pe vas.
John ne asigură că va respecta toate instrucţiunile noastre.
De data asta ne-am luat carabinele şi de îndată ce-am păşit pe uscat John se-ntoarse cu iahtul pe mijlocul lacului şi lăsă ancora la fund.
Liniştiţi din partea asta am luat-o în interiorul insulei.
De la primii paşi ne-a devenit clar că trebuia să străbatem o junglă deasă în care puteam înainta doar cu foarte mare greutate. Pongo o luase înainte şi ne croia acum o cărare cu ajutorul cuţitului său de spintecat rechini.
Deodată uriaşul se opri şi arătă că descoperise o cărare bătătorită.
Am hotărât s-o folosim. Cărarea dovedea că insula era locuită. Prin urmare se impunea să fim în gardă, întrucât nu puteam şti care va fi reacţia băştinaşilor cu privire la albi.
Pongo era cu trei metri înaintea noastră, apoi Marian la aceeaşi distanţă. În ţinuturi necunoscute urmam acelaşi ritual întrucât ne venea mai uşor să ne ajutăm reciproc în caz de pericol fără a ne primejdui concomitent.
De îndată ce uriaşul negru se opri, ne-am apropiat de acesta. Înaintea noastră se deschisese un luminiş în mijlocul căruia era plasată o colibă singuratică. Ce era de făcut? Să mergem mai departe, s-o cercetăm? Marian bănui ce gânduri mă frământau, aşa că-mi şopti:
— Cel mai bine ar fi ca unul dintre noi să meargă să vadă despre ce e vorba. În timp ce ceilalţi doi să stea ascunşi încă-n pădure.
— Masser, Pongo merge singur, ne spuse uriaşul negru.
Înainte ca Marian să-i dea binecuvântarea sa, Pongo se şi
strecurase înainte şi merse aplecat spre colibă, în timp ce noi stăteam cu carabinele pregătite, gata de-a interveni în orice clipă, în caz că situaţia ar impune-o.
Nu se-ntâmplă însă nimic. Pongo ajunse-n apropierea colibei, o înconjură, spionând-o din toate părţile şi privind înăuntru printr-o deschidere în formă de fereastră. Păru că n-a remarcat nimic ce să-i dea de bănuit, întrucât intrase fără a se mai codi pe uşă şi dispăru înăuntru.
Am aşteptat mult ca să iasă afară dara cest lucru nu se întâmplă. În cele din urmă ne-am uitat îngrijoraţi unul la altul.
— Trebuie să mergem să vedem ce-i acolo, Mariane. Sigur i s-a întâmplat ceva lui Pongo, am spus eu.
— Numai unul dintre noi! hotărî prietenul meu. Dacă nu apar, mai rămâi tu, ca să ne eliberezi pe amândoi. Să-l iei însă pe Maha cu tine! El ne va găsi cu siguranţă!
Am vrut să mă opun ca Marian să meargă singur, fiindcă eram de părere că-n colibă pândea un mare pericol. Dacă Pongo care era mult mai puternic îi căzuse victimă nu văd cum s-ar fi putu apăra Marian, dar acesta susţinu morţiş să plece singur.
Mi-am ridicat arma, fiind pregătit, în orice moment, să trag. Un sentiment neplăcut mă covârşi când prietenul meu păşi singur în luminiş. Mi se părea că se vâră singur în gâtlejul diavolului.
Poate că mă înşelasem totuşi şi Pongo găsise ceva deosebit în interiorul colibei pe care voia s-o examineze cu atenţie, am încercat eu să mă consolez.
Marian ajunse între timp la colibă şi prin deschizătura ferestrei privi cu luare aminte înăuntru. Se întoarse spre mine şi râse, făcându-mi semn chiar să-l urmez. M-am grăbit înspre coliba în care dispăruse Marian şi-am privit prin deschizătura din interior. Unde dispăruse Pongo şi Marian, întrucât coliba era goală?
Am deschis uşa. Unde se ascunseseră prietenii mei?
Să fi căzut într-o capcană? Pentru a vedea mai bine mi- am vârât capul în deschizătura uşii dar în aceeaşi clipă un laţ îmi fu aruncat în jurul gâtului şi am fost tras înăuntru. Pluteam deja în aer, fără să-mi dau prea mult seama de asta, cu ambele mâini am apucat de laţ, care-mi strângea beregata atât de tare încât de abia mai puteam