cu ceva motoarelor. Dar ia te uită, jonca preferă să ia cu totul alt curs. Indivizii au observat şi ei că nu pot ţine pasul cu noi. Ne vom relua peste zece minute din nou vechea noastră direcţie dar nu vom mai pierde din ochi jonca.

  — Ce părere ai Mariane, să stea jonca asta, cumva în legătură cu banda lui Solbre? N-ar fi exclus ca acest pirat să aibă o grămadă de susţinători, care cu vasele lor mai mici să cutreiere pe cont propriu, făcând nesigure jumătate din mările astea.

  — Nu cred Robert. Dacă jonca ne căuta pe noi, trebuia să ne fi descoperit mai curând.

  — Dacă ne-am fi îndreptat direct de la Kota Radja spre insulele Nias, da. Noi însă am menţinut două zile direcţia spre vest. Mariane, nu uita asta. Dacă jonca de la bun început a stat la pândă aici, pân-acum nu putea să ne descopere.

  — Poate că ai şi tu dreptate, Robert. Acum domnii aceştia vor băga de seamă că nu pot ţine pasul cu noi. Către amiază vom fi la insulele Batoe, pân-atunci nici nu trebuie să ne mai vadă.

  Întrucât jonca dispăru din orizontul privirilor noastre micşorându-se din ce în ce, ca un punct în zare, Marian dădu comanda, prin portavoce, să navigăm din nou, doar cu ajutorul unui motor.

  — O să-l scot pe Fu Tang, prizonierul nostru, pe punte şi-o să-l las să umble, chiar fără legături, Robert. Va trebui să ne spună pe care din puzderia asta de insule va trebui să debarcăm pentru a găsi vreo urmă a profesorului. Poate că nu ne va putea spune precis, dar cu siguranţă se va putea orienta mult mai bine decât noi. Cu ajutorul ghepardului îl vom ţine permanent sub observaţie.

  — Să sperăm că nu va trebui să căutăm insula chiar atât de mult, Mariane. Când mă gândesc la locuitorii ultimei insule pe care-am debarcat, mă ia cu-n fior rece pe şira spinării.

  — Ei, chiar peste tot nu se află nici secte de-acestea de- ale preoţilor. Cu toate acestea trebuie să fim precauţi, căci Solbre îşi va fi protejat insula suficient de bine. Sigur că dispune de complici, întrucât cineva trebuie să fie pe insulă pentru a-l păzi pe profesor şi-ai da de mâncare. Poate că ne va da Fu Kung câteva lămuriri în acest sens.

  Am preluat cârma în timp ce Marian coborî singur în sala maşinilor, mai bine zis în magazia unde păstram piesele de schimb, acolo unde era închis prizonierul nostru.

  Jonca nu se mai vedea şi de acum speram să ajungem în două ore în insulele Batoe.

  Când Marian apăru cu Fu Kung pe punte, musul nostru chinez trebuie să preia cârma ceea ce îi făcu o deosebită plăcere. Camaradul meu îi îndepărtă legăturile şi-l conduse pe pupa, unde erau instalate câteva scaune uşoare. Aici Marian îi prezintă galbenului încăodată harta maritimă şi-l întrebă dacă ne poate da informaţii în legătură cu insula lui Solbre.

  Fu Kung, care se pricepea destul de bine la cititul hărţilor arătă un punctuleţ pe hartă, situat înaintea insulelor Batoe şi spuse:

  — Solbre totdeauna naviga singur aici, dar Fu Kang ştie că are o bună ascunzătoare. Poate fi alte insule, dar Fu Kang nu crede.

  — Ţi-am promis eliberarea Fu Kung numai cu condiţia dea ne da informaţii reale şi utile. Gândeşte-te la asta. În clipa în care l-am găsit pe profesor eşti liber. Înc-o întrebare. Se mai află aici în regiune piraţi? Cam de-o oră a apărut o joncă care ne-a stârnit bănuieli serioase, întrucât se ţinea constant în apropierea noastră. Cunoşti vreo joncă de felul ăsta Fu Kung?

  Marian îi descrise chinezului cât de amănunţit putu vasul cu pricina. Când îi pomeni de lunganul de la cârmă, chinezul

îl întrerupse şi spuse:

  — Fu Kung a promis să spună adevărul. Dar domnii trebuie promită sărmanului Fu Kung să nu-l trădeze dacă Fu Kung spune multe secrete.

  Marian îl asigură pe chinez că nu-l vom trăda şi abia apoi chinezul îşi reluă destăinuirile:

  — Domni, jonca numeşte „Păianjenul galben" şi aparţine lui Java-Jim. El prieten de la Solbre. Java-Jim sigur aflat în Kota Radja că domni prins pe Solbre. Java-Jim vrea poate să răzbune.

  — Ştii cumva ceva despre lada încărcată cu comori, Fu Kung, pe care Solbre a scos-o din peştera din apropierea oraşului Kota Radja şi-a transportat-o undeva cu ajutorul unui chinez? (vezi vol. 235 Pantera neagră). Era de faţă şi- un alb pe care Solbre, în accesul lui de furie, pare să-l fi omorât. Chinezii au găsit o altă ascunzătoare pentru comoară. Crezi cumva Fu Kung că Jim ăsta poate că aibă vreo legătură cu comoara?

  — Nu cred, domnule. Solbre nu trădează ascunzătoarea a sa, nici la prietenii. Dar locul unde dus lada cu comoara stă scris în carnet de la el. Domn ştie că Fu Kung de-aceea luat carnet.

  — O să ne-ndreptăm, aşadar mai întâi spre această insuliţă, hotărî Marian, cu degetul arătând spre micul punct de pe hartă. Dacă-l găsim pe profesor aici, te vom debarca ca om liber în Padang. Pe insulă oricum nu prea ai ce face.

  Chinezul fu de acord dar ne avertiză să nu debarcăm fără a lua măsurile necesare de precauţie pe insulă, întrucât Solbre îşi avea oamenii lui acolo, puternici şi de nădejde. Ştiam prea bine că galbenul ne prevenise doar pentru propriul lui bine. Dacă îl găsea la percheziţionarea vasului nostru pe bord ar fi ştiut numaidecât cine i-ar fi trădat şi-ar fi fost spânzurat ca trădător de foştii lui tovarăşi.

  Marian îi spuse că putea să se mişte liber pe punte, numai să n-o părăsească. Am mers pe puntea de comandă pentru a-l elibera pe Li Tan de sarcina lui, în timp ce chinezul se ridică de la locul lui, pentru a-şi dezmorţi picioarele. Maha, care fusese îndrumat de către Marian nu-l slăbea deloc pe galben din ochi.

  Spre amiază, am văzut pământ în zare şi-am bănuit că nu poate fi decât insuliţa care se găsea în faţa insulelor Batoe. Ne-am