îndreptat într-acolo, deşi persista pericolul de-a fi văzuţi de către locuitorii insulei. Dacă într-adevăr erau oamenii piratului nu-i puteam surprinde, pe de altă parte, nu ne temeam serios de ei, în primul rând nu puteau să fie mulţi aceia care se bucurau de încrederea piratului.

  Întrucât Fu Kung ne făcuse o descriere destul de amănunţită a insulei, n-a trebuit să căutăm prea mult. Era exact ora douăsprezece când am intrat în micul golf al insulei şi-am acostat la zece metri depărtare de mal.

  Pe Fu Kung, la propria lui rugăminte, l-am încarcerat din nou în temniţa lui, iar cerberul lui de pază, nu era altul decât Maha. Chiar şi Li Tan se ţinea ascuns întrucât nu voia să fie recunoscut de către complicii lui Solbre.

  Insula părea la prima vedere nelocuită, nereuşind să vedem nici un chip de băştinaş pentru început, chiar dacă am intrat destul de adânc în interiorul insulei. Pongo cercetase destul de amănunţit ţărmul şi dăduse numai din cap, cu satisfacţie.

  Îndată după masa de prânz, am dorit să reluăm incursiunea în interiorul uscatului. I-am recomandat lui John să fie foarte atent, întrucât se putea conta cu destulă probabilitate pe apariţia bruscă a joncii chinezeşti.

  Dacă acest lucru se va întâmpla cu-adevărat atunci John ne va da un semn de-ndată pentru a ne reîntoarce.

  Armele grele le-am lăsat la bord. John ne conduse cu barca de salvare până la mal, după care se-ntoarse imediat la iaht.

  Am înconjurat golful şi-am cercetat tufişurile din jur.

  Am observat că-n dosul cordonului vegetal se ridicau stânci ascuţite care împiedecau pătrunderea în interiorul insulei. Golful era plasat într-un cazan de stânci, a cărui pereţi erau înalţi. Aproape verticale. Dacă ar fi fost mai înalţi am fi văzut aceşti pereţi încă din largul mării, stâncile erau însă mascate de copaci încă şi mai înalţi, de mangrove şi cocotieri.

  — Trebuie să-ncercăm o escaladare, fu de părere Marian.

  Să sperăm că vom ajunge din nou în câmpie sau pe unul din platouri, întrucât, în regiunea stâncoasă e de două ori mai periculos decât la şes.

  — Un ascunziş mai bun nici că şi-ar fi putut dori Solbre, Mariane. Poate că se află destule peşteri pentru asta.

  — Care ne vor îngreuna destul de mult căutarea, Robert, zise prietenul meu.

  — Masser, Pongo găsit drum care duce sus, spuse prietenul nostru negru.

  El ne conduse puţin îndărăt, după care am pătruns în tufişurile dese. Am dat de-o cărăruie, pe unde urcuşul era cât de cât posibil. Pongo preluase conducerea şi băga de seamă să n-ajungem să picăm în vreo capcană.

  Când după o vreme nu se întâmplă chiar nimic care să ne dea de bănuit, am început să mă-ntreb dac-am ajuns cumva pe insula pe care ne-am propus. Deocamdată Pongo ridică prevenitor mâna.

  Ne-am oprit brusc, ne-am încordat auzul şi-acum am distins un ţipăt de pasăre prelungit care se repercută până departe în insulă.

  — Nu a fost pasăre, fost oameni, care văzut pe noi, anunţă pe alţii de asta, zise uriaşul negru.

  Strigătul acesta neaşteptat de pasăre era suspect, dar nu mă puteam pronunţa cu atâta siguranţă ca şi Pongo. Care-şi trăise viaţa în sânul naturii şi pentru acre nu mai era un secret deosebirea ţipetelor reale ale animalelor de cele imitate.

  Ne-am continuat drumul mai departe, cu multă prudenţă, fără să ne mai oprim din mers. În cele din urmă am ajuns pe stâncile cele mai înalte, de unde ni se deschidea o amplă perspectivă asupra insulei.

  Pereţii de stâncă păreau o barieră naturală, un fel de contrafort care înconjurau golful. În partea nordică a insulei se-ntindea regiunea junglelor. În partea de est a acesteia se mai găsea un golf, care era însă pustiu. Întreaga insulă, părea pustie şi dacă n-ar fi fost ţipătul simulat de pasăre am fi putut crede cu o reală îndreptăţire că insula era nelocuită.

  — S-o luăm către est, spuse Marian. Încă ne aflăm adăpostiţi de lanţul de stânci, care ţine până departe. Totuşi n-aş vrea să pătrundem în junglă.

  — Aici sus mers oameni, mai spuse Pongo, arătându-ne câteva pietre zdrenţuite.

  — Să sperăm că n-am fost observaţi de la bun început, spuse Marian. Mă refer la debarcare, pentru că în acest caz, eventualii locuitori ai insulei ar putea încerca să ne captureze iahtul.

  — În acest caz, John are deja instrucţiunile. Trebuie s-o pornească-n larg, nu-i aşa, Mariane? Îl ştiu destul de precaut şi rafinat pentru a nu cădea în cursă.

  Dar ce se întâmplase cu Pongo, care o apucase o bună bucată înainte? Ne făcea semn să alergăm repede la el. Pongo stătea în faţa unui perete abrupt şi se uita în adâncime. Când i ne-am alăturat şi-am privit la rândul nostru în jos, n-am putut vedea nimic care să ne dea de bănuit.

  — Masser, Pongo văzut oameni care dispărut repede în munţi. Acolo sunt peşteri!

  Pongo arătă cu mâna un loc, în adâncime. Să fi descoperit oare din întâmplare, ceea ce căutasem de multă vreme?

  Întrucât din locul unde stăteam noi, nu puteam coborî în vale, deoarece pereţii stâncilor erau mult prea abrupţi, neam reluat marşul care ne ducea spre poteca estică a insulei. De aici cobora din nou o cărare abruptă în jos. În golf n-am găsit nimic care să ne aţâţe curiozitatea. Am încercat să coborâm pentru a găsi o cale ocolită spre peşterile pe care ni le arătase Pongo. Acesta preluase din nou conducerea grupului nostru, oprindu-se câteodată să asculte cu atenţie şi-apoi reluându-şi marşul.

  L-am urmat nefăcându-ne mari probleme.

  Şi golful din răsărit era înconjurat de copaci înalţi şi tufişuri dese.

  Deodată am auzit strigăte puternice şi chemări în ajutor, fără dubii, pronunţate în limba engleză. Păreau să vină din cealaltă parte a golfului. Pongo sări câţiva paşi înainte şi dădu tufişurile deoparte pentru a putea privi golful.

  Ne-am grăbit luându-i urma camaradului nostru şi-am putut privi pe plajă imaginea unei scene de luptă. Un alb înalt fusese înconjurat de mai mulţi javanezi şi-acum îl ameninţau cu krisurile lor. Erau patru indivizi cum am putut stabili în curând.