Nu mi-a mai rămas mult timp pentru gândire, întrucât Pongo şi scosese strigătul lui prea bine cunoscut de luptă şi dădu tufişurile îndărăt, cele în dosul cărora ne ascunsesem. Se grăbi înspre grupul de luptători şi noi ne-am repezit după el. Albul cel înalt se găsea tocmai într-o situaţie periculoasă, care se putea schimba acum după apariţia noastră.

  De-abia apăru silueta uriaşului nostru Pongo în faţa acestora că javanezii îl lăsară în pace pe alb şi dispărură repede sub protecţia desişurilor înconjurătoare.

  În timp ce Pongo fugea după javanezi, noi ne-am îngrijit de albul ameninţat. Marian păşi primul lângă el. Albul îi întinse mâna şi spuse-n engleză.

  — Aţi sosit chiar la momentul potrivit, domnilor şi vă mulţumesc călduros. Când am auzit de la javanezi că un iaht a ancorat în golf m-am eliberat dar am fost ajuns aici.

  — Sunteţi cumva profesorul Barring pe care-l căutăm noi? întrebă Marian deodată, în timp ce-i strângea mâna omului. Acesta rămăsese atât de uimit încât pentru moment nici nu mai ştia ce să spună.

  — Mă cunoaşteţi după nume? Am fost răpit de către piraţi, după ce m-au chinuit de moarte. Trebuie să le dezvălui un secret dar piraţii n-au putut să mă facă să vorbesc. Dar cine sunteţi dumneavoastră, domnilor şi cum de-aţi ajuns pe această insulă a dezolării?

  — Mă numesc Marian Farrow, iar acesta de-aici e prietenul meu Robert Bertram. Restul e o poveste lungă...

  — Prin intermediul ziarelor am aflat multe despre dumneavoastră, domnilor.

  El se bucură nespus să ne facă cunoştinţă şi eu m-am mirat, a cum că profesorul după toate încercările prin care trecuse făcea încă o impresie a unui om atât de puternic şi de sănătos.

  — Iar acesta este Pongo, însoţitorul dumneavoastră credincios, spuse profesorul, când Pongo se apropie încetişor de noi.

  Barring îi întinse mâna lui Pongo şi i-o strânse atât de

puternic încât uriaşul deveni stânjenit.

   — Ar fi mai bine să nu rămânem aici fără nici o protecţie. Să ne reîntoarcem pe iahtul nostru. Sarcina noastră ne-am îndeplinit-o mai bine şi mai repede decât am crezut-o. Puteţi să ne relataţi restul pe bord, domnule profesor.

   Profesorul fu de acord dar ne rugă să-i împrumutăm un pistol. Pongo îi dădu pistolul său, de care nu făcea şi-aşa uz, întrucât se folosea de cuţitul săi de spintecat rechini. În timp ce-am urcat mica cărare, îndărăt, pe versantul stâncos, l-am întrebat pe profesor cine este de fapt Java Jim.

CE POVESTEŞTE PROFESORUL

  PROFESORUL BARRING SE MIRĂ foarte mult că Marian pomenise numele de Java-Jim şi o spusese astfel încât ne dădea de-nţeles că şi el, profesorul îl cunoştea pe-acest pirat.

  — O să vă povestesc totul, mai degrabă pe iahtul dumneavoastră, spuse Barring. Istoria nu e simplă deloc. Bănuiesc că Java-Jim se va întoarce astăzi. Cel mai bine ar fi să ajungem repede pe vasul dumneavoastră. Javanezii sunt cinci la număr, vor încerca totul pentru a mă recăpăta în mâinile lor, întrucât au o frică de moarte de Jim. Dar atenţie! Deja par că ne-au barat drumul. Cum de-au ajuns atât de repede aici?

  Ca şi Barring şi Pongo constatase cum câteva siluete se ascunseseră, luând poziţie în dosul câtorva proeminenţe stâncoase din faţă.

  Am căutat adăpost imediat, întrucât cele cinci pumnale kris, puteau nu numai să împungă dar să le şi arunce cu îndemânare. Pongo se oferi să-i alunge pe duşmanii noştri.

  Marian îi dădu permisiunea cu plăcere, întrucât terenul stâncos era de-aşa natură încât nici nu puteam găsi suficientă acoperire şi nici să facem un ocol mai mare.

  Pongo se târî înainte. Când mai era doar la patru metri de stânca ceam mai proeminentă ridică un pietroi mare-n sus şi-l aruncă cu-ndemânare. Astfel încât acesta căzu tocmai pe locul pe care şi-l aleseseră Javanezii de ascunziş.

  Am auzit un ţipăt îngrozitor şi-apoi... nimic.

  Pongo se târî cu băgare de seamă înainte şi ajunse nevătămat lângă blocul de stâncă. După ce se convinse că totul era în regulă şi că pe momentul duşmanii noştri nu mai erau periculoşi, fiind ameţiţi, ridică mâna, semn că puteam să ne apropiem.

  În acelaşi fel Pongo mai „aranjă" trei javanezi, pe care-i scosese din luptă, al cincilea căutându-şi scăparea prin fugă.

  — Masser poate vine acum. Drum liber!

   Prietenul nostru negru ne ieşi grăbit în întâmpinare. N- aveam timp acum să ne-ngrijim de javanezii ameţit. Am lăsat pe seama celui de-al cincilea javanez, care o luase la sănătoasa, nevătămat fiind, să se-ntoarcă cu alţi locuitori ai insulei, care vor mai fi fiind ei, cu siguranţă să se-ntoarcă şi să facă pe bunul samaritean.

   Din nou Pongo se opri, de data asta, arătând înspre mare. Am putut vedea cum jonca care ne urmărise, se apropia la rândul ei de insulă. Părea că vrea să intre în golful răsăritean al insulei, luându-ne după direcţia pe care şi-o păstra constant.

   — Repede la iaht, ne grăbi Marian. Dacă iahtul nostru este văzut întâmplător de vreunul dintre oamenii de pe joncă atunci este pierdut!

   — Acesta este Java-Jim! făcu profesorul a cărui faţă se întunecase şi-acum se grăbea din răsputeri, alergând în urma noastră. Acesta e complet neomenos. M-ar fi ucis de mult de n-ar fi sperat să-mi smulgă mai întâi secretul, pe care se străduia să-i afle. Să sperăm că vom ajunge curând la iahtul dumneavoastră.

   Ne-am grăbit şi mai mult paşii. În fiecare clipă ne temeam că vom auzi semnalul dat de John şi care ne-ar fi trădat prezenţa. Fie însă că John nu zărise încă jonca fie că era destul de deştept, să nu se trădeze printr-un sunet de sirenă, fapt e că semnalul nu veni. Cărarea îngustă care ducea la iahtul nostru, mai bine zis la golful în care era ancorat vasul era atât de abruptă încât veneam adesea dea berbeleacul. Din fericire, când Pongo îndepărtă tufişurile care ne blocau vederea, am putut vedea cum barca noastră de salvare era condusă spre locul unde presupuneau c-o vom întâlni la coborâre.

   Li Tan mânuia vâslele, John ne