Jonca trebuia să sosească în cel mult zece minute, de aceea vorbeam cu glas potolit. Minutele se scurgeau încet şi-n cele din urmă Pongo veni alergând spunându-ne:

  — Masser, Pongo găsit grotă mică, lângă grota mare, care are acolo ieşire. Văzu şi jonca care se apropie. Masser urmează, de sus se vede mai bine.

  L-am urmat imediat pe Pongo, care ne-a condus prin spatele grotei până la nişte stânci colţuroase, pe care se căţără. Dispăru repede din faţa noastră aşa că l-am urmat repede şi-am constatat curând că ne găseam într-o grotă alăturată, care nu avea nici o ieşire. Doar un mic coridor ducea-n sus. După ce l-am străbătut ne-am găsit pe coama micului deal, care era atât de mult acoperit de iarbă şi plante târâtoare, încât eram până la brâu mascaţi de vegetaţie. La margine se mai aţineau câteva tufişuri dese, care ne protejau de a fi văzuţi de-afară, oferindu-ne o bună protecţie. Ne-am lăsat în jos, la pământ, pentru a nu putea fi văzuţi, dar printre ierburi puteam privi, în linişte, marea. Jonca venea în goana cea mai mare. La cârmă stătea, aşa cum am putut vedea prin ochean, un alb înalt, care era deasemenea înzestrat cu-n ochean sau binoclu, probabil. Cerceta tocmai oglinda apei. Când îşi dădu seama că iahtul nu se zăreşte nicăieri, cârmi spre insulă şi câteva minute mai târziu, cârmi spre golf. Ne-am schimbat repede posturile de observaţie pentru a putea supraveghea mai bine intrarea-n golf. Java-Jim abia dacă privi-n înspre dealul unde eram noi postaţi şi navigă mai departe.

   Cercetă golful şi clătină mirat capul când nu zări, după cum se aşteptase, iahtul nostru. De două ori dădu ocolul marginii golfului, după care o cârmi spre larg. Curând am putut constata că jonca dezvoltase o viteză de două ori mai mare decât pân-acum, având fără îndoială intenţia de-a înconjura insula, întrucât presupunea că ne-am găsit undeva vreo ascunzătoare. Negăsindu-ne intră din nou în golf şi ancoră perpendicular pe direcţia unde stătea iahtul nostru. Şi-aici stătea chiar aproape de malul golfului o mică înălţime stâncoasă pe care Java-Jim, însoţit de către doi dintre marinarii săi voia s-o cerceteze. Voia să privească de- acolo întrucât brusca noastră dispariţie îi dădea de gândit.

   Prin ocheanele noastre am putut vedea cât de agitat vorbea cu oamenii săi. Puţin dup-aceea malaiezienii coborâră panta şi începură să cerceteze încolo şi-ncoace în interiorul insulei.

   — N-am putea încerca oare să-l capturăm pe Java-Jim, fără ca vreunul dintre oamenii săi să bage de seamă? l-am întrebat eu pe Marian, în şoaptă.

   — Nu-i deloc de lepădat ideea ta Robert, dar trebuie să aşteptăm până se-ntunecă. Sigur că nu foarte târziu, altfel se-ntoarce cu siguranţă pe jonca lui, de unde nu-l mai putem scoate.

   — Masser Farrow, ne propuse Pongo, Pongo se strecoară acum şi prinde om.

   Marian era tocmai pe punctul de a-i da încuviinţarea lui uriaşului negru când cei doi malaiezieni se-ntoarseră şi acum dezbăteau noutăţile pe care le aflaseră. Java-Jim se întoarse repede cu marinarii săi pe joncă, care luă de-ndată curs spre Padang. Să fi fost o cursă? Sau piratul credea într- adevăr că iahtul nostru dezvoltase o viteză nemaipomenită şi acum se sustrase complet urmăririi sale?

   De-abia când jonca nu se mai vedea decât un mic punct în zare, ne-am părăsit posturile noastre de observaţie şi neam reîntors în grotă. Odată ajunşi pe iaht am luat în discuţie diferite planuri de acţiune. Marian considera mai potrivit să petrecem noaptea pe insulă, pentru a nu ne mai întâlni din întâmplare cu Java-Jim. Pe de altă parte voiam să mai cercetăm insula. Mai ales că Barring ţinea să ne arate ceva în interiorul ei.

   Pân-acum n-avusese vreme să ne povestească despre întâmplările pe care le-a trăit el însuşi. Acum când stăteam comozi, în mica cabină a iahtului nostru, Marian l-a rugat pe profesor să ne istorisească povestea lui care avea să influenţeze şi hotărârile noastre viitoare. Astfel profesorul Barring ne povesti următoarele:

   Sosise înainte cu şase luni în Sumatra pentru a studia oameni, animale şi plante de pe insulă. Locuitorii i-au arătat peste tot prietenie şi-au fost foarte paşnici. Într-o zi, întreprinse o excursie în regiunea Padong-Padjang şi-a fost nevoit să înnopteze în insulă. Cei doi însoţitori ai săi n-au vrut să rămână cu el în peştera unde se aciuise. Nu voiau să înnopteze acolo pentru că spuneau aceştia c-ar fi un locaş a diavolului. Orice încercare de a-i convinge eşuă astfel încât malaiezienii l-au părăsit.

   Pentru a nu fi deranjat în timpul nopţii de vreo fiară a ridicat la gura peşterii o barieră de pietre iar el însuşi s-a retras tocmai în fundul văgăunii să-şi petreacă noaptea. La un mic foc încropit îşi încălzi mâncarea, după care s-a-ntins pe jos să doarmă. Flacăra focului arunca o lucire mată pe pereţii peşterii şi în dansul ezitant al flăcărilor zări de câteva ori ceva ce scânteia pe pereţi. Nu adormise imediat şi întrucât scânteierea ciudată nu încetase, se sculă într-un târziu să cerceteze totul mai cu luare-aminte. Aprinse o creangă şi lumină locul, care dădea o strălucire mată, de culoare galbenă. Să fi fost vreo vână auriferă, ce descoperise el acolo? Cu mare iuţeală cercetă şi ceilalţi pereţi şi stabili că aceştia nu manifestau aceeaşi proprietate. Desprinse bucata cu pricina din peretele de stâncă şi la strălucirea focului aprins începu s-o cerceteze. Era într-adevăr vorba de aur. Îl apucase o febră a cercetării pe loc şi-ncepu să desprindă din perete alte bucăţi de rocă, ceea ce-i reuşi numai după sforţări prelungite.

  Supoziţiile îi fură confirmate întrucât toate rocile aveau aceleaşi proprietăţi. Acum era convins c-a descoperit un filon aurifer şi din cauza agitaţiei şi emoţiei în care se găsea n-a putut să-nchidă un ochi toată noaptea. În dimineaţa zilei următoare, repară peretele stâncos în aşa fel încât nimeni să nu poată bănui c-aici au fost efectuate cercetări.

  Cei doi malaiezieni dispăruseră astfel încât a fost nevoit să parcurgă