În oraş a vizitat un giuvaergiu, căruia i-a adus bucăţile de rocă pentru a fi examinate. Era vorba într-adevăr de aur!

  În mica prăvălie a giuvaergiului se mai afla un client, care voia să ştie de unde are el bucăţile de rocă. A fost însă suficient de precaut să spună că i-au fost înmânate de către un cunoscut pentru a fi examinate.

  Îl uitase demult pe clientul curios din prăvălia giuvaergiului şi-acum se gândea numai cum să exploateze mai bine mina de aur. Nu mai îndrăznea să facă o a doua vizită în peşteră întrucât nu putuse scăpa de presentimentul că este permanent urmărit. În Padang găsise însfârşit un om căruia să i se destăinuiască, fără a-i trăda fireşte locul unde îşi găsise norocul. Domnul respectiv îi promise, în virtutea legăturilor sale pe care le avea cu guvernul, să-i niveleze şi repare drumul până la peşteră, astfel încât să poată ridica pretenţii la concesiune.

  Trebuiau să se-ntâlnească la o anumită dată într-un mic hotel condus de-un chinez în Padang. A fost condus în camera lui, în care a apărut imediat domnul străin cu care perfectase înţelegerea.

acum putea chiar cumpăra regiunea în care se găsea zăcământul aurifer. Pentru intermediere ceruse un comision extrem de mic. Barring îi promise că-l va căuta a doua zi pentru perfectarea actului de cumpărare. Domnul cu pricina se recomandase mereu cu numele de Solbre. Băuse o ceaşcă de ceai şi după o jumătate de oră, când vruse să iasă din cameră, începu să ameţească astfel încât trebui să s-aşeze din nou.

  Îl năpădi curând o mare oboseală şi imediat dup-aceea a adormit.

  S-a deşteptat într-o peşteră întunecată legat fedeleş. Imediat a apărut şi Solbre care i-a cerut să-i destăinuie poziţia vânei aurifere, în caz de refuz, fiind ameninţat cu moartea iminentă.

  El, Barring, a rămas pe poziţie, deşi a fost torturat mult timp, a rămas să zacă în temniţa aceea. Solbre lipsind zile întregi. A fost păzit încontinuu de către doi chinezi care însă nu l-au torturat. De-abia după întoarcerea lui Solbre chinurile au reînceput şi pentru el.

  Într-o noapte a fost dus pe-o corabie. Aceasta nu era alta decât prea bine-cunoscuta noastră joncă. Java-Jim l-a dus pe insula de pe care l-am eliberat noi. Chiar şi pe insulă a fost torturat dar tot nu şi-a divulgat secretul. Ştia prea bine că-ndată ce-ar face-o ar fi fost ucis numaidecât.

  Profesorul Barring îşi terminase istorisirea. Marian păstră un timp tăcerea după care spuse:

  — Aţi recunoaşte acel mic hotel din Padang, în care aţi băut ultima ceaşcă de ceai, domnule Barring?

  — Cred că da, deşi m-a condus un boy chinez acolo, întrucât hotelul era destul de ascuns, aşezat. Am străbătut de-a lungul şi de-a latul multe străduţe, dar m-am străduit să memorez faţada clădirii din exterior. Pe uşa de intrare era zugrăvit un scut solid cu-n dragon ce scuipa fum şi flăcări.

  — Asta-i important, domnule Barring! Ne va uşura enorm cercetările. Aţi mai descoperit cumva ceva pe insula de pe care v-am luat, ceva demn de menţionat?

  — Nimic deosebit, domnule Farrow. Cam la trei zile apărea pe insulă Java-Jim şi rămânea pentru o scurtă vreme

acolo.

  — O să vi-l prezint acum pe chinezul Fu Kung, căruia îi datorăm de fapt eliberarea dumneavoastră. Poate că-l cunoaşteţi deja, domnule Barring!

  — Fu Kung? Acest nume l-am auzit adesea în peştera unde am fost deţinut. Cred chiar că acesta a fost unul dintre chinezii care m-au păzit pe timpul absenţei lui Solbre.

  — Asta nu se prea potriveşte, domnule Barring. Fu Kung voia să-mi fure carnetul cu notiţe care făcea menţiunea cu privire la comoara piratului. Dacă acesta ar fi fost unul dintre paznici, ar fi trebuit s-ajute la transportarea comorii. Ar fi ştiut prin urmare unde se află deci n-ar fi fost necesar să caute carnetul piratului.

  — Păi, invitaţi-l aici şi-o să-mi dau seama imediat dacă-l cunosc sau nu, domnule Farrow.

  Marian merse el însuşi de-l luă pe Fu Kung din celula sa şi-l aduse în cabină. Barring nu-l recunoscuse însă. Ci doar îşi amintea că auzise adesea pronunţat numele acestuia. Fu Kung căruia Marian îi asigurase libertatea, povesti că-l văzuse pe Barring în peşteră şi asistase chiar şi la torturarea musafirului nostru de astăzi.

  — Voi chinezii vă asemănaţi atât de mult încât omul vă poate confunda uşor. Norocul tău Fu Kung c-ai spus acestor domni despre locul unde sunt eu deţinut. Îţi dau un sfat. Dispari repede ce-ai ajuns pe uscat! Altfel poliţia te va înhăţa cu siguranţă întrucât te ştie după nume.

  — Fu Kung ştie ce va face, răspunse liniştit chinezul. Fu Kung pleacă repede de-aici, nu mai vrea să aibă de-a face cu lucrurile astea.

  — Să sperăm Fu Kung, spuse Marian. Dacă voi constata că totuşi ne întinzi o cursă te voi prinde din nou şi te voi spânzura fără nici un regret.

  — Fu Kung nu mai întreprinde nimic şi părăseşte de- ndată ţara, îl asigură din nou chinezul.

  A trebuit să-l credem. Din păcate l-am reîntâlnit mai târziu. Dac-am fi ştiut în ce primejdii ne va aduce această mărinimie nu l-am fi lăsat să scape atât de uşor. Aşa se întâmplă însă dacă ai inimă bună şi crezi că oamenii se pot schimba uşor, de pe o zi pe alta. Cu unii se mai întâmplă

însă foarte rar.

O LUPTĂ PRIMEJDIOASĂ

   ŢINEAM SĂ CERCETĂM INSULA şi de-aceea am urcat din nou pe coama dealului.

   Pongo nu descoperise nimica şi ne relată că jonca dispăruse la orizont.

   Pe Barring l-am înzestrat cu unele dintre armele noastre de rezervă şi întrucât nu voiam să-l lăsăm doar pe Pongo să străbată jungla, l-am postat pe John de pază sus pe deal. Pongo găsi curând un loc potrivit pe unde puteam coborî în interiorul insulei. Curând ajunseserăm în vale şi-acum ne îndreptat spre interiorul insulei.

   — Am