scoase un fluierat uşor, care voia să semnalizeze c-a descoperit ceva. Puse mâna pe-o bucată crestată de rocă ce-i stătea în faţă şi trase de ea. Un bloc de stâncă se dădu deoparte şi-n faţa ochilor noştri uimiţi se deschise un culoar îngust.

   La lumina fascicolului de lumină pe care l-am lăsat să cadă înăuntru am văzut un alt coridor îngust, în care Marian pătrunse primul, cu pistolul pregătit în dreapta. Pongo îl seconda, imediat dup-acesta veneam eu. Profesorul Barring rămăsese afară de pază. Gangul ne conduse spre o mică ascunzătoare, primitiv mobilată. Pe-o măsuţă de lemn care stătea într-o parte a încăperii era aşezat un aparat ciudat. Înaintea acestuia stătea malaezul, care acum era-ntors cu spatele la noi. De tavanul acestei chilii spânzura o lampă care lumina atât de puternic încât am crezut de cuviinţă, să ne stingem propriile noastre lămpi de buzunar.

   Ce făcea malaiezianul la acel aparat, n-am apucat să vedem. S-a întors brusc înspre noi şi deşi ţevile revolverelor noastre erau îndreptate spre el, acesta se aplecă politicos în faţa noastră, spunându-ne:

   — Am misiunea de-a transmite domnilor Farrow şi Bertram, un salut din partea stăpânului meu. Eu, Tiagha, n- am ştiut cu cine am de-a face şi-am vrut numai să vă sperii.

   Eram uimiţi de engleza întrebuinţată de către malaiezian

dar şi mai miraţi de faptul că ne cunoştea după nume.

  Marian îşi reveni primul din surpriză şi spuse:

  — Cine este stăpânul tău, Tiagha? Şi de unde ne cunoşti numele?

  — Pe stăpânul meu îl cheamă doctorul Mack şi locuieşte de unul singur într-una din insulele mărilor Sudului. El ştie ce se petrece pe tot globul şi acesta mi-a dat de ştire că e vorba de domnii Farrow şi Bertram care intenţionează să apară pe insula aceasta.

  — Cum poate acest doctor să ştie ce se petrece aici, dacă locuieşte pe-o insulă atât de-ndepărtată? îl întrebă imediat Marian.

  — Doctorul Mack este un mare inventator, domnule şi şi- a exprimat dorinţa de a-l vizita, pe insula lui. El v-a observat adesea cu ajutorul aparatelor sale şi a putut constata prin ce pericole şi aventuri aţi trecut. Se va bucura cu siguranţă dacă veţi da curs invitaţiei sale.

  — Cum am putea noi, Tiagha să găsim insula, dacă nici nu ştim poziţia ei geografică?

  — Domnilor le va fi suficient să fie aici pe insulă într-o anume zi şi stăpânul meu vă va lua el însuşi. În micul heleşteu unde sălăşluieşte polipul se află portul său.

  — Bine Tiagha. Transmite prin urmare stăpânului tău că de azi exact într-o lună vom fi din nou pe insulă. Atunci poate veni să ne ia, mai adăugă Marian după o scurtă chibzuială.

  Nu avea încredere deplină în malaiezianul acesta pasă- mi-te.

  — Spune-ne mai degrabă ce se găseşte-n gloanţele astea de sticlă pe care le-ai folosit contra noastră, continuă el.

  Tiagha merse până la un mic dulăpior şi scoase din acesta o cutie pe care-o deschise. Aceasta conţinea aceleaşi gloanţe de sticlă pe care le recuperasem şi noi. Tiagha ne explică că gloanţele galbene pe care le trăsese asupra noastră ca şi cele de-aici erau cu desăvârşire inofensive. Dar el avea şi gloanţe roşii care erau periculoase. Cele galbene conţineau un lichid cu proprietăţi de amorţire. Când un om este atins de unul din proiectilele galbene se scufundă într-un somn scurt, dar la deşteptare n-are a se plânge de nimic. Cel împuşcat crede doar c-a adormit. Dimpotrivă cele roşii conţin otravă.

  — Şi de ce voiai să ne amorţeşti? continuă întrebările Marian.

  — Trebuie să păstrez secretul insulei, domnule, doctorul Mack vine aici destul de des. Prin intermediul acestui aparat, sunt în directă legătură cu dânsul.

  Marian zâmbi şi spuse:

  — Dacă vrei să dau crezare spuselor tale, Tiagha, atunci fă-ne, rogu-te, legătura cu stăpânul tău pentru a-i putea mulţumi personal pentru invitaţie.

  Am presupus că malaiezianul va refuza sub un pretext oarecare dorinţa lui Marian, dar acesta se-ntoarse înspre aparat, se folosi de manivelă şi de nişte butoane. Aparatul arăta ca un fel de radio, ceva mai complicat.

  Deodată am auzit în încăpere o voce sonoră şi ne-am privit uimiţi şi speriaţi totodată. Pongo, care stătea-n spatele nostru părea atât de descumpănit, încât cât p-aici era să mă pufnească râsul. Vocea venea de la un difuzor pe care nu l-am putut vedea.

  — Bună ziua domnilor! continuă vocea. Mă bucur că am prilejul să vă salut de la o asemenea depărtare. Mă cheamă Mack, doctorul Mack. Am auzit că vreţi să-mi acceptaţi invitaţia în decurs de o lună. Puteţi să-l credeţi pe Tiagha pe cuvânt, el este servitorul meu credincios. Voia doar să v- ameţească pentru a vă-ndepărta fără să vă facă vreun rău de pe insulă. L-aţi rănit uşor dar eraţi în drept să faceţi uz de armă întrucât v-aţi simţit agresaţi. Luaţi drept amintire ambele pistoalele are au fost confecţionate la indicaţiile mele. Oricum Tiagha are mai mult arme de acest fel. Puteţi să mai luaţi patroane de la Tiagha, galbene fireşte. De fapt putem să vorbim când veţi avea chef.

  Înţeleg orice cuvânt ce mi se transmite.

  — Ne bucurăm deopotrivă să vă cunoaştem, răspunse Marian, chiar dacă modul prin care am făcut cunoştinţă nu este cel mai obişnuit. Vom fi aici de azi într-o lună. Am rămas la început mirat de vorbele lui Tiagha şi să nu ne fie luat în nume de rău. Invenţiile dumneavoastră trebuie să fie extrem de valoroase. Presupun că în domeniul tehnicii aţi luat-o cu câţiva ani buni înaintea tehnicii mondiale actuale. Ceea ce mă miră este că-n atari circumstanţe aţi ales să vă izolaţi pe-o insulă îndepărtată.

   — După ce-o să-mi faceţi onoarea unei vizite pe insula mea, vă voi dezvălui şi motivele care m-au împins la aceasta, domnule Farrow. Atunci poate c-o să mă înţelegeţi şi-mi veţi da dreptate. Aşadar la revedere!

   Nu mi-am putut reţine un zâmbet când m-am gândit la semnificaţia vorbelor „la revedere". Doar el nu putea în nici un fel să ne vadă.

   — Stăpânul meu v-a văzut în timpul convorbirii, ne