lămuri neîntrebat Tiagha. Poate că mai târziu va face cunoscută invenţia sa publicului larg. Are legătură cu problema transmiterilor televizate, dar cunoaşte o metodă mai bună şi mai simplă. Iată aici sunt patroanele pe care stăpânul meu vi le-a promis. Din fiecare fel câte patru sute. Sunt foarte uşoare şi abia dacă veţi simţi greutatea lor. Pot să şi cadă pe pământ nu se vor sparge. De-abia la frecarea intensă a ventilului de aer comprimat se-ncălzesc atât de tare încât se sparg, dar la impactul cu-n corp străin nu pătrund în acesta ci-l ating numai.

   I-am mulţumit lui Tiagha pentru darurile sale şi l-am întrebat cum a reuşit să pătrundă-n iazul în care făcea de paznic polipul.

   — Era la o adâncime atât de mare încât eu de mult părăsisem suprafaţa apei, până ce acesta să se poată ridica în sus. Stăpânul meu îl numea paznicul intrării în peşteră. Iazul are legătură directă cu marea.

   I-am promis lui Tiagha cu plăcere că n-o să pomenim nimănui de-ntâlnirea avută, nici însoţitorul nostru profesorului Barring.

   Lui Barring i-am povestit că n-am găsit nimic, decât patroanele de sticlă care se potriveau la pistoalele cu aer.

   Nu mai aveam de ce ne teme pe-această insulă, aşa că am mers alături de Barring, liniştiţi în luminişul în care se găsea copacul cu inscripţiile misterioase.

   Acestea constau din litere şi cifre, pe care Marian le notă în carnetul său de notiţe.

   Ne-am întors încet pe coama dealului unde John încă mai stătea de pază. Pe drum n-am putut vorbi deloc de misteriosul doctor Mack, întrucât Barring mergea cu noi.

   Doream să ne ţinem făgăduiala.

   Când în cele din urmă am fost singuri, Marian şi cu mine, în cabina noastră, i-am mărturisit prietenului meu că aventura noastră ce părea periculoasă la început se sfârşise destul de paşnic.

   Marian clătină numai capul, gânditor, după care spuse:

   — Nu te bucura prea mult, Robert! Cine ştie ce-o să mai pătimim şi cu-acest doctor Mack. Anumite aventuri, care par foarte nevinovate sfârşesc prin a fi foarte periculoase. Oricum un lucru e sigur, nouă nu ne va fi dat să murim de plictiseală.

IV

ÎN PADANG

  — AVEM AICI UN DAR DE PREŢ, Robert, spuse Marian, ridicând în aer pistolul său cu aer. Acum putem să ne apărăm cu uşurinţă de orice adversar, fără a-l pune în mod real în pericol.

  Deşi pistolul are doar o ţeavă, e prevăzut cu două magazii. Putem avea o autonomie de douăzeci şi patru de gloanţe. Mă întreb dacă gloanţele astea au efect şi-asupra animalelor de talie mare.

  — Am putea face o-ncercare în această privinţă.

  — Putem fi mândri că avem astfel de arme. O să-l port încontinuu pistolul ăsta la mine. Ai observat că este prevăzut cu-n sistem de încărcare automată? Asta se petrece rar, când e vorba de arme sau pistoale cu aer.

  Marian îşi vârî după ce-şi termină cuvintele astea, pistolul la cingătoare, de fapt, în locul rezervat celui de-al doilea pistol al său. Eu am procedat la fel, fiind la fel de mândru că aveam o armă, care putea scoate din luptă un adversar fără a-l răni în mod serios.

  Am urcat pe punte pentru a respira aer proaspăt. Atunci am observat că Maha devenise neliniştit. Să ne pască vreo primejdie iminentă?

  L-am trimis pe Li Tan, pe deluşor să-l aducă încoace pe Pongo, care rămăsese de veghe acolo. Întunericul putea pica oricum din clipă în clipă şi veghea de pe înălţimea aceea nu-şi mai avea sens. În fundul grotei unde ancorasem domnea deja semiobscuritatea. Boyul chinez dispăru repede pe platou, din faţa ochilor noştri. Maha devenise între timp tot mai neliniştit. Ne-am aprins lămpile de buzunar pentru a cerceta mai bine împrejurimile. Să fi existat totuşi în grota asta vreun duşman care, acum în semiobscuritate să-ncerce să se apropie de iahtul nostru?

  Întrucât n-am observat nimic care să ne facă suspicioşi am stins lămpile noastre. Comportamentul lui Maha devenea însă tot mai ciudat, ceea ce contribuia şi la neliniştea noastră. Cu părul ridicat Maha se mişca încolo şi- ncoace privind uneori spre apă. Ce primejdie ne-ar fi putut paşte dinspre partea asta? Ne-am aprins dintr-odată lămpile simultan şi-atunci a putut vedea un corp cenuşiu care lipit aproape de iaht, ţâşni ca o săgeată înainte, iar în clipa următoare dispăru.

  — S-avem de-a face din nou cu-n polip, Robert? Aici se pare că s-au pripăşit mai mulţi monştrii de natura asta. Mă miră numai că apar aproape de suprafaţa apei, altfel se aţin mereu în adâncime.

  — Poate că ancora noastră e de vină că polipul a ieşit la suprafaţă, am încercat eu o vagă explicaţie.

  — Pe punte nu va reuşi să-şi azvârle braţele, Robert, deşi dacă pui la socoteală şi braţele un asemenea individ ar măsura vreo opt metri lungime.

  Polipul, căci el era, apăru din nou la suprafaţă şi se scurse lin pe lângă bordura iahtului. Polipul se-ndreptă înspre partea grotei pe unde apăru deodată, Pongo împreună cu Li Tan. Ne-am îndreptat lumina lămpilor noastre într-acolo pentru a putea urmări mai bine polipul. Li Tan sărea sprinten peste pietrele platoului. Şi exact în aceeaşi clipă unul din braţele polipului ţâşni din apă şi se- ntinse după musul nostru.

  Li Tan văzu ce-l paşte şi ţipă îngrozit. Braţul polipului îl ajunse însă, pe când băiatul se lipi deznădăjduit de-un colţ de stâncă şi ţipând încontinuu, încerca să se ţină cât mai bine, pentru a nu fi târât în apă.

  El ar fi fost fără-ndoială pierdut dacă Pongo n-ar fi sărit imediat şi cu cuţitul său de spintecat rechini n-ar fi dat o lovitură puternică în braţul moale şi lipicios.

  O parte din braţul polipului căzuse lângă peretele stâncos, în vreme ce braţul mutilat dispăru repede sub valuri, dar aproape în aceeaşi secundă două braţe noi ţâşniră în sus şi se-nfăşurară asemenea unor şerpi în jurul taliei bunului nostru prieten.

  Acum trebuia să intervenim noi, Barring şi John, care îşi reveniră din încremenirea lor iniţială au sărit şi ei în ajutorul lui Pongo. John apucase o secure scurtă, în